Sunday, July 06, 2008

CONTOPIREA de Ilie Cioara

Sunt aerul ce-l inspir, ca si vintul care bate,
Pas grabit in zori de zi, pas domol spre miez de noapte;
Sunt suerat de sirena, precum tril de ciocirlie,
Croncanit profund de corb sau ecou de melodie;

Sunt un plinset de copil, ori latratul unui ciine,
Zgomotul de azi, de-acum, nu de ieri, si nici de miine;
Sunt al clopotului dangat ce coboara de la schit,
Strident tipat de prigor agresiv si indirjit;

Sunt tunet asurzitor - nedorit, neprevestit,
Freamatul ciudat de nori, sus pe cerul mohorat,
Sunt trasnet ucigator, ce despica-n fulger bradul,
Volbura de ape tulburi, ce napadesc intreg vadul;

Sunt stejar, artar sau plop - frunze dansate de vant,
Crin regal, regina noptii - tot parfumul lor, eu sunt;
Sunt freamatul de padure intr-un asfintit de soare,
Pocnetul viclean de arma cu puteri ucigatoare;

Sunt imensitatea marii, cat in orizont privesc,
Bolta cerului cu stele, eu cu ele stralucesc;
Sunt tot zgomotul masinii ce-mi sta-n fata si lucrez,
Piesa, scula, obiectul ce-i dau forma-l fasonez;

Sunt al strazii flux si zgomot si-n complex ma integrez;
Tot asa sunt joc si cintec - arii ce interpretez;
Sunt si zgomot de cuvinte sau omul ce le rosteste,
Linistea ce-o simt si-ascult, cind gindirea amuteste;

Sunt o unica miscare cu toate cite-ntreprind,
Fiinta-ntreaga solitara, fara dorinta sau gind;
Fara "eu", sunt lumea toata, atit ziua cit si noaptea,
Spontan, una sunt cu toate, cind mintalu-si afla moartea;

Fulgere de o clipa intr-o singura miscare,
Psihic cast real golit, pentru clipa urmatoare.
Inca-n plus m-as defini ca fiind moarte absoluta;
Si-n acelasi timp viata - fiinta, renascuta.

Si-acum, dupa cele scrise prin fiintare om - intreg,
Punind capat contopirii, ca prieten vin si-ntreb :
Ce-ti spun, ce vor sa exprime versurile-nsiruite;
Au in ele vreo valoare, prind un sens cind sunt rostite?

Complet fara de valoare cand din ele extragi sensuri,
Drept concluzii cerebrale, succedate de indemnuri,
De-acceptari sau de respingeri ce fixeaza programarea
Clipei noi care urmeaza, masluindu-i exprimarea!

Dincolo de spatiul vorbei, ca structura integrata,
Fiinta - om este Lumina si Iubire - adevarata;
Fenomenul se inscrie - ca fericita-mplinire
Cind egoul brusc dispare, integrat prin contopire.