"Un renumit samurai, cu o constitutie masiva, a hotarat intr-o zi sa
viziteze un calugar firav, sperand sa dobandeasca acces la secretele
Universului. 'Calugare', spuse el pe un ton agresiv, specific unui om
obisnuit sa comande, 'invata-ma despre rai si iad!'. Micul calugar
il privi in tacere pe vajnicul luptator. Apoi, dupa cateva clipe, ii
spuse samuraiului cu mult dispret: 'Sa te invat despre rai si iad?
Nu te-as putea invata nimic. Esti murdar! Mirosi urat! Sabia ta este
ruginita! Esti dizgratios, o adevarata rusine pentru clasa
samurailor. Dispari din fata mea imediat! Nu pot sa te suport!'.
Samuraiul era furios. Atat de furios incat intregul corp incepuse sa-
i tremure. Fata i se inrosise si valuri de manie ii strabateau
trupul.Fulgerator, fara sa mai stea pe ganduri, samuraiul ridica
amenintator sabia deasupra capului, pregatindu-se sa il ucida pe
calugar. ...'Acesta este iadul.', spuse, linistit, calugarul,
privindu-l. Samuraiul impietri, socat de raspunsul calugarului.
Compasiunea si calmul acestui omulet, care isi riscase viata pentru
a oferi o invatatura despre iad! Samuraiul isi cobori incet sabia,
plin de gratitudine si, pentru motive pe care nu le putea explica,
inima sa se umplu pe data de o pace cum nu mai cunoscuse.
..."Si acesta este raiul", adauga, la fel de calm, calugarul."
Monday, November 06, 2006
Socrate si zvonurile
Socrate si zvonurile
In Grecia antica Socrate(469-399 DC), era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui. Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus: "Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?"
"Stai o clipa," ii replica Socrate. "Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei."
"Trei?"
"Asa este," a continuat Socrate. "Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui.
Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?"
"Nu," spuse omul. "De fapt doar am auzit despre el."
"E-n regula," zise Socrate. "Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui.
Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?"
"Nu, dimpotriva..."
"Deci," a continuat Socrate, "vrei sa-mi ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?"
Omul a dat din umeri, putin stanjenit.
Socrate a continuat. "Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba - filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?"
"Nu, nu chiar..."
"Ei bine," a conchis Socrate, "daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici
Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?"
Omul era invins si s-a rusinat.
Si astfel Socrate nu a aflat niciodata ca nevasta-sa il insela cu studentul respectiv.
In Grecia antica Socrate(469-399 DC), era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui. Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus: "Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?"
"Stai o clipa," ii replica Socrate. "Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei."
"Trei?"
"Asa este," a continuat Socrate. "Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui.
Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?"
"Nu," spuse omul. "De fapt doar am auzit despre el."
"E-n regula," zise Socrate. "Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui.
Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?"
"Nu, dimpotriva..."
"Deci," a continuat Socrate, "vrei sa-mi ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?"
Omul a dat din umeri, putin stanjenit.
Socrate a continuat. "Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba - filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?"
"Nu, nu chiar..."
"Ei bine," a conchis Socrate, "daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici
Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?"
Omul era invins si s-a rusinat.
Si astfel Socrate nu a aflat niciodata ca nevasta-sa il insela cu studentul respectiv.
Saturday, November 04, 2006
Ce este existenta?
din Osho -"Hari Om Tat Sat" nr. 9
Osho, ce este existenta? E ceea ce oamenilor le place sa numeasca
Dumnezeu?
"Existenta e o realitate. Dumnezeu e o fictiune. Existenta se
reveleaza numai oamenilor care mediteaza, oamenilor tacerii;
Dumnezeu e o consolare pentru mintile care sufera, pentru
psihologiile bolnave.
Existenta nu e produsa de tine - Dumnezeu da. ce is not your
production – God is. De-asta exista o singura existenta, dar mai
multi Dumnezei. Fiecare dupa nevoile lui, dupa suferintele lui, dupa
asteptarile lui, creeaza un Dumnezeu sau accepta o credinta deja
existenta despre Dumnezeu.
Dumnezeu este o mare consolare, dar nu este un panaceu, o vindecare.
Existenta nu este o consolare. Sa fii acordat la existenta inseamna
sa fii sanatos si intreg. Toate religiile lumii te invata despre
Dumnezeu; eu te invat despre existenta.
Eu te invat sa fii acordat la ceea ce este in jurul tau, la ceea ce
este in tine si in afara ta. O data ce esti acordat la asta, pentru
tine nu mai exista moarte, suferinta, tensiune sau grija, ci o pace
incomensurabila care te inconjoara, o bucurie la care nu ai visat
niciodata.
Dumnezeu este pentru care nu pot deveni constienti, care sunt
inapoiati din perspectiva constiintei. E un fel de jucarie; oamenii
inapoiati au nevoie de ea. Si in momentul in care spun ca este o
jucarie, spun de fapt ca depinde de tine ce il faci sa fie - sa
arate ca o maimuta sau ca un elefant sau ca 100 de maini. Este
creatia ta. Surprinzator, omul crede ca Dumnezeu a creat totul.
Adevarul este ca Dumnezeu insusi este creatia imaginatiei omului.
Dumnezeu este cea mai mare minciuna pe care ai putea s-o gasesti
vreodata, pentru ca de minciuna asta depind mii de alte minciuni.
Bisericile, organizatiile religioase multiplica la infinit
minciunile, numai pentru a proteja o singura minciuna.
Trebuie sa intelegi psihologia minciunii. Primul lucru pe care
trebuie sa-l stii despre minciuna este ca ai nevoie de o memorie
buna pentru ca trebuie sa iti amintesti. Minti pe cineva despre
ceva, pe altcineva despre altceva;
trebuie sa-ti amintesti ce i-ai spus fiecaruia dintre ei.
Adevarul nu are nevoie de reamintire. Adevarul este intotdeauna
acolo, mereu la fel. Nu trebuie sa ti-l inghesui in memorie. Memoria
te leaga, te inchide, e ca o inchisoare; se agata de tine, te
acopera atat de mult, incet, incet, incat pana la urma dispari cu
desavarsire. Adevarul te elibereaza de toate minciunile.
Si dintr-o data ai revelatia ca faci parte din imensul adevar pe
care eu il numesc existenta.
Nu ai nevoie de nici o biserica, de nici un templu, de nici o
moschee; nu ai nevoie decat de o inima in stare sa se roage, o inima
care e in stare sa iubeasca, o inima care e in stare sa fie
recunoscatoare. Asta e templu tau adevarat. Si asta iti va
transforma intreaga viata. Asta te va ajuta nu numai sa te descoperi
pe tine, dar sa descoperi adancimile cele mai profunde ale
imensitatii existentei.
Noi suntem aproape ca valurile unui ocean - numai la suprafata, cand
oceanul poate sa aiba mii de kilometri adancime. Oceanul Pacific are
5000 de mile adancime. dar un val mic la suprafata nu-i va cunoaste
niciodata adancimile - propria adancime a valului, pentru ca el nu e
separat de ocean. Ea se va agata de mica ei fiinta, se va teme de
moarte, se va teme sa nu se piarda in imensitatea oceanului. Dar
adevarul este ca moartea valului nu este o moarte, ci inceputul
vietii vesnice.
Dumnezeu a fost inventat.
Oamenii aveau nevoie de el; oamenii aveau nevoie de un protector. In
imensitatea universului, un om se simte atat de singur, atat de mic.
Vastitatea il cutremura. Ce este existenta ta?
Mi-am amintit de o povestire de Bertrand Russell. Arhiepiscopul
Angliei viseaza ca a ajuns la portile de perla ale paradisului. pe
de o parte, este extrem de multumit, si pe de alta parte este foarte
tulburat, pentru ca portile sunt asa de mari, in ambele directii,
incat nu reuseste sa vada poarta in intregime. Este atat de mare
incat este dincolo de capacitatea privirii lui. Si el insusi pare o
furnica in comparatie cu poarta aceea imensa. Se teme. Nu este un om
obisnuit, este arhiepiscopul Angliei. Se simte umilit de poarta, si
apoi rasare teama: "Daca asta simt in fata portii, atunci ce am sa
simt inauntru?"
Cu maini tematoare, ciocane la poarta, dar in imensitatea acelui
spatiu numai el poate auzi ciocanitul. Zile in sir, bate si bate la
poarta. Intr-un tarziu, se deschide o mica fereastra si Sfantul
Petru il priveste cu 1000 de ochi, incercand sa-si dea seama cine a
facut acel zgomot. Acei 1000 de ochi sunt atat de stralucitori,
precum stelele, ca arhiepiscopul se simte si mai mic - aproape o non-
entitate.
Si Sfantul Petru intreaba, "te rog, oricine ai fi, oriunde ai fi,
arata-te."
Arhiepiscopul se prezinta: "Poate ca nu ma cunosti, Poti sa-l
intrebi pe Iisus, eu sunt arhiepiscopul Angliei."
Sfantul Petru spune, "Nu am auzit de Anglia niciodata."
Arhiepiscopul spune, "Poate ca nu ai auzit de Anglia, insa cu
siguranta ai auzit de minunata noastra planeta Pamant."
Sfantul Pentru spune, "Nu vreau sa te ranesc, insa daca nu imi dai
numarul de ordine al Pamantului, nu pot sa-mi dau seama despre ce
vorbesti." Trebuie sa ma duc in biblioteca si sa caut - daca imi dai
numarul de ordine - sistemul solar caruia ii apartii, pentru ca sunt
milioane de sisteme solare si fiecare sistem solar are multe
planete.'
Dar arhiepiscopul nu s-a gandit niciodata ca Pamantul ar avea un
numar de ordine. "Nu stiu nici un numar de ordine, dar eu sunt
arhiepiscop. Du-te si spune-i lui Iisus."
Sfantul Petru zice: "Sunt din ce in ce mai confuz. Cine este tipul
asta, IIsus?"
Arhiepiscopul este foarte socat. "Nu ai auzit de Iisus, singurul fiu
al lui Dumnezeu?"
Sfantul Petru zice, "In ce ma priveste, nu l-am vazut niciodata pe
Dumnezeu; nu stiu daca exista sau nu. Eu sunt doar un portar. Poate
undeva, prin paradis exista cineva care se crede Dumnezeu, insa eu
nu l-am intalnit niciodata ..."
A fost un soc atat de mare, incat arhiepiscopul s-a trezit
transpirat.
Povestirea esre semnificativa deoarece arata cat de mici suntem noi
comparativ cu universul. Evident ca omul primitiv nu a reusit sa
inteleaga ideea vastitatii universului fara sa ii atribuie o
personalitate si fara sa se relationeze intr-un fel sau altul cu
aceasta.
Dumnezeu a fost efortul omului primitiv de a conferi existentei o
personalitate. Apoi a devenit Dumnezeu tatal. Abia atunci poti sa ai
o relatie cu el. Poti chiar sa fii impotriva lui, dar cel putin e
cineva fata de care poti sa fii pro sau contra; este cineva care
poate fi mai mare ca tine, care te poate proteja, care iti
garanteaza ceva.
Dumnezeu de fapt inseamna saracia constiintei umane.
Oamenii care si-au atins constiinta profunda si pragul ei cel mai
inalt, ca Gautam Buddha, au negat existenta lui Dumnezeu. Oricine
care s-a imbogatit interior a trecut de mintea care, de fapt, e
bolnava si l-a negat pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu ca o fictiune pentru
copiii de gradinita. Ei au nevoie de el – parabole, fabule, povesti.
Foarte putini oameni au trecut de gradinita, de fapt.
Dumnezeu exista pentru ca tu nu esti constient de tine insuti.
Dumnezeu exista pentru ca nu ai atins centrul fiintei tale. In
momentul in care te cunosti cu adevarat, nu mai exista nici
Dumnezeu, nici nevoia de el. Eu sustin complet ce spunea Friedrich
Nietzsche: "Dumnezeu a murit."
TCea de-a doua parte a frazei spuse de Nietzsche este chiar mai
semnificativa: "Dumnezeu a murit si omul este acum liber." Aceasta
parte nu s-a bucurat de prea multa atentie din partea filozofilor, a
misticilor, a psihologilor, insa aceasta parte este cea mai
importanta; prima parte nu inseamna prea mult. De fapt, prima parte
este gresita. Dumnezeu nu poate muri – fictiunile nu mor. In
momentul in care stii ca sunt fictiuni, nu se pune problema ca ele
sa moara. Asa cum nu s-au nascut, nu vor muri. Dumnezeu nu s-a
nascut niciodata - si atunci cum sa moara? Moartea este cealalta
extrema a nasterii.
Asadar, prima parte nu e importanta, dar i-a fost acordata multa
importanta de catre teologi, deoarece s-au temut: "Asta e un
sacrilegiu, sa spui oamenilor ca Dumnezeu a murit. Asta inseamna ca
acum nu mai e nevoie de nici o religie." S-au temut pentru propria
lor afacere. Dar au uitat cea de-a doua parte, care este mult mai
importanta si are semnificatii cu mult mai semnificative. Inseamna
ca Dumnezeu era ceva ce lega, ce te dadea inapoi, ceva de care te
temeai. Dumnezeu nu a fost o comoara, ci o greutate infinita,
imensa, asupra inimii si cresterii tale.
O data ce Dumnezeu este indepartat, posibilitatea omului de a creste
si a se dezvolta devine absolut libera.
Un zeu este un despot, un fascist. Fara Dumnezeu, lumea devine
libera.
Existenta da fiecarui individ o demnitate uriasa. De la cel mai mic
fir de iarba pana la cea mai grozava stea din Univers, ea da iubire
si semnificatie enorma, si nu face nici o diferenta. Existenta
acorda egalitati si oporunitati egale. Nu e nevoie sa pierzi timp in
rugaciune, sa citesti scripturile, care sunt cele mai putin sfinte
carti din lume. NU e nevoie sa fii exploatat de preoti. Esti dintr-
odata eliberat de toate lanturile astea. Acum poti sa fii tu insuti.
Atata timp cat exista Dumnezeu nu vei putea fi niciodata tu insuti.
Esti doar o marioneta, sforile tale sunt in mainile lui Dumnezeu. O
zicala veche in India spune ca nici cea mai mica frunza din copaci
nu se misca decat daca primeste de la Dumnezeu ordin sa se miste.
Orice ai fi, religiile iti spun ca esti tarana. Cuvantul "om" vine
din "humus", care inseamna noroi, tarana. Si cuvantul in ivrit,
araba, urdu, hindi este "admi" – este folosit ca numele primului om,
Adam. "Admi" inseamna pamant. Dumnezeu l-a facut pe om din pamant si
apoi a suflat viata asupra papusii.
Acum, tu ce fel de libertate ai? Cineva a suflat viata asupra ta si
este tot in mainile lui sa se opreasca sa mai sufle viata asupra ta
in orice clipa. Orice ai face, religiile cred ca este soarta ta,
care ti-e scrisa in frunte. Si au fost oameni prosti care chiar au
incercat sa citeasca ce ti-e scris in frunte. Astrologi, chiromanti,
tot felul de oameni care au exploatat simplitatea si inocenta Sunt
oameni care iti citesc in palma, se uita la linii si iti spun ce
inseamna ele. Ideea de baza aici e ca tu nu-ti traiesti viata, faci
doar parte dintr-un spectacol, si rolul pe care il joci a fost decis
cu mult inainte.
Krishna – in marele razboi indian, Mahabharata – i-a dat
discipolului sau, Arjuna, o replica.
Vazand imensul masacru care urma sa aiba loc, Arjuna pur si simplu
si-a pierdut cumpatul, desi era un om de mare curaj si cu o
inteligenta deosebita.
El a spus: "Nu vad rostul acestui razboi. Chiar daca o sa castig ...
si cu siguranta voi castiga" – pentru ca nu mai era un alt luptator
ca el. – "Dar sa stau pe tronul victoriei inconjurat de cadavrele
tuturor prietenilor si dusmanilor mei, toti oamenii aceia frumosi,
nu ma incanta deloc. Numai cand imi imaginez scena asta si
innebunesc. Decat sa lupt, mai bine cedez tronul – unui alt var-
frate. Il las pe el sa guverneze tara si eu plec in Himalaya sa
meditez, sa devin sannyasin. Mi-am pierdut orice interes in lupta."
Krishna incearca in toate felurile sa il convinga, insa Arjuna
stapaneste nu numai lupta, ci si argumentele intelectuale si
riposteaza. Pana la urma, nemaiavand argumente, Krishna spune, "E
scris in destinul tau. Daca pleci, pleci de langa Dumnezeu. Razboiul
este predestinat de Dumnezeu sa-i distruga pe toti cei care nu sunt
virtuosi si sa-i lase numai pe virtuosi sa supravietuiasca. " La
aceasta nu mai exista contraargument, pentru ca Arjuna crede in
Dumnezeu si in destin.
Arjuna a mers la razboi. Krishna a fost raspunzator, acum 5000 de
ani, pentru distrugerea acestei tari, prin argumentul fals pe care l-
a adus. In razboi nu numai ca au murit foarte multi oameni, insa
razboiul a distrus curajul acestei tari, care a inceput sa se sperie
de orice calamitate, oricat de mica.
2000 de ani de sclavie ....Vreau sa fie clar pentru toata lumea ca
cei care sunt responsabili pentru acesti 2000 de ani de sclavie sunt
cei mai mari oameni din India. In capul listei sta Krishna; Arjuna
este doar umbra lui. is just his shadow. Apoi vine Mahavira, care i-
a invatat pe oameni sa fie nonviolenti in asa masura incat urmasii
lui nu erau nici macar in stare sa cultive plante, spunand ca ele au
viata; daca cultivi, inseamna ca trebuie sa omori plantele atunci
cand strangi recolta. Gautam Buddha
este pe locul al treilea; el a invatat oamenii sa accept, sa fie
multumiti cu ceea ce au – saraci, infometati, sclavi, sa ramana
perpetuu multumiti.
Invataturile lor au fost minunate. Trebuie insa sa amintesc ceva, ca
sa nu fiu prost inteles. Invataturile lor au fost minunate, insa ei
nu s-au gandit niciodata la implicatiile acestor invataturi. Nu s-au
gandit niciodata ca daca predici nonviolenta unei tari intregi, daca
ii spui sa renunte la orice arma, cand nimeni altcineva in lume nu
face asta, atunci pui tara aia in starea de victima, exploatata de
oricine.
Si timp de 2000 de ani un invadator dupa altul a venit in India, a
exploatat-o si a plecat. Intr-un final, mahomedanii au venit si s-au
gandit: "De ce sa mai plecam? Putem nu doar sa exploatam poporul
asta, ci sa-l guvernam si sa ramanem aici." Si apoi au venit
britanicii, francezii, portughezii, si toti au incercat sa
exploateze tara asta. Britanicii au fost de departe cei mai isteti.
Portughezii au avut micile lor insule Diu, Daman si Goa, francezii
au avut o mica parte din tara, Pondicherry. Britanicii au avut insa
toata tara.
Oamenii au ramas infometati si au murit de foame si nimeni nu s-a
gandit ca de fapt aceste marete principii sunt intr-un fel
responsabile pentru situatia nefericita prin care a trebuit sa
treaca India atatea mii de ani. Si nici chiar astazi nimeni nu
incearca sa vada toate implicatiile. Fiecare principiu maret isi are
propriul nor negru. Si daca nu intelegi si norul, in curand ai sa
fii absorbit de el. Daca il intelegi, esti in stare sa-l ocolesti.
Dumnezeu se pare ca este cel mai mare principiu care i-a fost
predicat omului de-a lungul secolelor, dar nimeni nu i-a analizat
implicatiile.
Daca Dumnezeu l-a creat pe om, atunci inseamna ca omul nu are nici o
individualitate proprie, nu poate pretinde nici o demnitate, nici o
libertate.
Nici nu se pune problema ca o marioneta sa declare "Vreau sa fiu
libera." Daca Dumnezeu a creat universul, atunci orice s-a intamplat
in univers trebuia sa se intample. A fost vointa Domnului. Nici un
efort din partea noastra nu ar fi schimbat nimic.
Si poti vedea ca, daca Dumnezeu a creat lumea, si daca el este in
spatele armelor nucleare si al oamenilor care le creeaza, atunci
nici un efort din partea omului nu poate preveni distrugerea
intregii planete. Sa lasi crearea lumii in mainile unui Dumnezeu
fictiv este foarte periculos. Ne face totalmente neputinciosi. Nu
putem face nimic.
De aici, simpla mea intelegere asupra constiintei este ca daca
Dumnezeu nu a murit o data cu declaratia lui Friedrich Nietzsche's,
atunci trebuie sa-l omoram!
Oriunde l-ai intalni, nu trebuie nici macar sa-i spui "Buna ziua".
Intai omoara-l si dupa aia spune-i "Buna ziua" – ca sa duci
formalitatea pana la capat. Insa nu e nevoie de Dumnezeu. Cu
Dumnezeu acolo sus, omul va ramane pentru totdeauna un sclav, un om
inconstient, care nu va lupta niciodata sa atinga maximum de
potential la care poate ajunge.
Daca Dumnezeu va disparea, s-ar putea sa simti putina teama – din
obisnuita –
o teama care va disparea.
O data ce veri realiza ca stai pe propriile picioare si ca ai de
facut ceva pentru a-ti crea o constiinta mai buna, o inima mai
iubitoare, atunci rugaciunile devin inutile, pentru ca nu mai e
nimeni sa raspunda la ele ... Da, uneori ele au primit raspuns.
Macar o data, cu siguranta ....
Un om sarac l-a rugat pe Dumnezeu, luni la rand: "Da-mi 50 de
dolari, nu vreau mult, doar 50 de dolari."
Intai s-a rugat, insa apoi s-a gandit, "Milioane de oameni se roaga,
e un singur Dumnezeu si o gramada de oameni care se roaga. Oare
rugaciunea mea umila va ajunge vreodata la el .....Si poate ca e
atata zgomot in jurul lui – rugaciuni de la toate bisericile,
moscheile, sinagogile, templele – cine va avea grija de mine? Mai
bine ii scriu o scrisoare."
Si a scris o scrisoare spunand, "Iti scriu ca sa-ti reamintesc ca de
luni intregi ma rog, insa nu am primit nici un raspuns. Se pare ca
rugaciunea mea nu a ajuns la tine. Pot sa inteleg ca e atata zgomot
in jurul tau, de la atatea rugaciuni. Si oameni mari ti se roaga –
papa, arhiepiscopul, shankaracharya –, deci cine va lua in seama
rugaciunea mea umila? Si nu cer mult - nici paradis, nici rai,
nimic, doar 50 de dolari. Asa ca m-am gandit sa-ti scriu scrisoarea
asta."
Asa ca a inceput scrisoarea cu litere mari, "Cincizeci de dolari!
TTine minte, e urgent!."
Dar apoi a fost atat de bulversat pentru ca nu stia cui sa adreseze
scrisoarea si catre ce adresa sa o expedieze. S-a gandit: "Cea mai
buna idee ar fi sa o adresez asa: Dumnezeu, Posta Generala". Daca
posta generala nu poate sa-i gaseasca adresa, atunci cine sa poata?
Scrisoarea a ajuns la seful postei. A privit-o, a ras si apoi s-a
intristat. S-a gandit: "Omul asta trebuie ca e foarte disperat –
nimeni nu ii scrie scrisori lui Dumnezeu. Si nici macar nu cere asa
de mult."
Asa ca a spus prietenilor, "Va rog sa va uitati la scrisoarea
acestui om sarman. Contribuiti cu totii, si ii vom trimite 50 de
dolari. Macar o data sa i se raspunda la rugaciune." Au strans
banii, insa nu au reusit sa adune decat 45 de dolari. Seful postei a
spus: "Nici o problema, macar ca-i trimitem si pe astia."
Cand cei 45 de dolari au ajuns la omul sarman, acesta a numarat
banii, a privit in sus si a tipat: "Doamne, tine minte un lucru.
Data viitoare cand imi mai trimiti bani, nu-i mai trimite prin
posts! Hotii astia si-au luat comisionul. Am primit numai 45 de
dolari!"
Cu exceptia acestui eveniment, nu am auzit de nici o rugaciune care
si-a primit raspuns – si nici macar in aceasta situatie raspunsul nu
a fost complet. Nu e nimeni acolo sa raspunda. Existenta trebuie sa
fie abordata altfel.
Dumnezeu trebuie sa fie venerat.
Catre Dumnezeu trebuie inaltate rugaciuni.
Existenta trebuie sa fie contactata prin meditatie.
Sunt doar doua feluri de religii pe lume: religiile rugaciunii si
religiile meditatiei. Poti sa vezi unde vreau sa ajung. Toate
religiile rugaciunii cred in Dumnezeu, pe cand religiile meditatiei
nu. Pentru ca meditatia te poarta inspre tine insuti si te
implineste, nu ai nevoie sa te rogi, nu ai nevoie de nici o
consolare. Esti intr-o stare de bucurie, de beatitudine, ca poti
binecuvanta intreaga lume.
Eu te invat existenta, si intrarea in existenta se face prin propria
ta fiinta; meditatia nu inseamna rugaciune – aminteste-ti, este
opusul rugagciunii. Rugaciunea face parte din jargonul fals despre
Dumnezeu, rai si iad.
Rugagciunea este parte din toata chestia asta. Meditatia este, pur
si simplu, singurul drum pur sa intri in contact cu existenta. Si
contactul asta devine imediat o contopire. Devii existenta insasi.
Apoi esti nori si stele si flori si ploaie. Esti pretutindeni. Nu
mai esti un strop, devii oceanul intreg.
Tine minte distinctia clara inte existenta si Dumnezeu. Dumnezeu
inseamna condamnarea inteligentei noastre. Inseamna acceptarea
umilintei, inseamna sa accepti ca "Suntem numai niste marionete; tu
esti puterea. Tot ce vrei sa facem, vom face. Tot ce putem face este
sa ne rugam." Te ologeste atat de mult ... Chiar ideea de Dumnezeu
iti face greata. Numai existenta are in ea prospetime si frumusete
si adevar.
Niciodata sa nu amesteci cuvintele astea doua. Unul inseamna
realitate, celalalt e pura fictiune."
traducere prem suchira
Osho, ce este existenta? E ceea ce oamenilor le place sa numeasca
Dumnezeu?
"Existenta e o realitate. Dumnezeu e o fictiune. Existenta se
reveleaza numai oamenilor care mediteaza, oamenilor tacerii;
Dumnezeu e o consolare pentru mintile care sufera, pentru
psihologiile bolnave.
Existenta nu e produsa de tine - Dumnezeu da. ce is not your
production – God is. De-asta exista o singura existenta, dar mai
multi Dumnezei. Fiecare dupa nevoile lui, dupa suferintele lui, dupa
asteptarile lui, creeaza un Dumnezeu sau accepta o credinta deja
existenta despre Dumnezeu.
Dumnezeu este o mare consolare, dar nu este un panaceu, o vindecare.
Existenta nu este o consolare. Sa fii acordat la existenta inseamna
sa fii sanatos si intreg. Toate religiile lumii te invata despre
Dumnezeu; eu te invat despre existenta.
Eu te invat sa fii acordat la ceea ce este in jurul tau, la ceea ce
este in tine si in afara ta. O data ce esti acordat la asta, pentru
tine nu mai exista moarte, suferinta, tensiune sau grija, ci o pace
incomensurabila care te inconjoara, o bucurie la care nu ai visat
niciodata.
Dumnezeu este pentru care nu pot deveni constienti, care sunt
inapoiati din perspectiva constiintei. E un fel de jucarie; oamenii
inapoiati au nevoie de ea. Si in momentul in care spun ca este o
jucarie, spun de fapt ca depinde de tine ce il faci sa fie - sa
arate ca o maimuta sau ca un elefant sau ca 100 de maini. Este
creatia ta. Surprinzator, omul crede ca Dumnezeu a creat totul.
Adevarul este ca Dumnezeu insusi este creatia imaginatiei omului.
Dumnezeu este cea mai mare minciuna pe care ai putea s-o gasesti
vreodata, pentru ca de minciuna asta depind mii de alte minciuni.
Bisericile, organizatiile religioase multiplica la infinit
minciunile, numai pentru a proteja o singura minciuna.
Trebuie sa intelegi psihologia minciunii. Primul lucru pe care
trebuie sa-l stii despre minciuna este ca ai nevoie de o memorie
buna pentru ca trebuie sa iti amintesti. Minti pe cineva despre
ceva, pe altcineva despre altceva;
trebuie sa-ti amintesti ce i-ai spus fiecaruia dintre ei.
Adevarul nu are nevoie de reamintire. Adevarul este intotdeauna
acolo, mereu la fel. Nu trebuie sa ti-l inghesui in memorie. Memoria
te leaga, te inchide, e ca o inchisoare; se agata de tine, te
acopera atat de mult, incet, incet, incat pana la urma dispari cu
desavarsire. Adevarul te elibereaza de toate minciunile.
Si dintr-o data ai revelatia ca faci parte din imensul adevar pe
care eu il numesc existenta.
Nu ai nevoie de nici o biserica, de nici un templu, de nici o
moschee; nu ai nevoie decat de o inima in stare sa se roage, o inima
care e in stare sa iubeasca, o inima care e in stare sa fie
recunoscatoare. Asta e templu tau adevarat. Si asta iti va
transforma intreaga viata. Asta te va ajuta nu numai sa te descoperi
pe tine, dar sa descoperi adancimile cele mai profunde ale
imensitatii existentei.
Noi suntem aproape ca valurile unui ocean - numai la suprafata, cand
oceanul poate sa aiba mii de kilometri adancime. Oceanul Pacific are
5000 de mile adancime. dar un val mic la suprafata nu-i va cunoaste
niciodata adancimile - propria adancime a valului, pentru ca el nu e
separat de ocean. Ea se va agata de mica ei fiinta, se va teme de
moarte, se va teme sa nu se piarda in imensitatea oceanului. Dar
adevarul este ca moartea valului nu este o moarte, ci inceputul
vietii vesnice.
Dumnezeu a fost inventat.
Oamenii aveau nevoie de el; oamenii aveau nevoie de un protector. In
imensitatea universului, un om se simte atat de singur, atat de mic.
Vastitatea il cutremura. Ce este existenta ta?
Mi-am amintit de o povestire de Bertrand Russell. Arhiepiscopul
Angliei viseaza ca a ajuns la portile de perla ale paradisului. pe
de o parte, este extrem de multumit, si pe de alta parte este foarte
tulburat, pentru ca portile sunt asa de mari, in ambele directii,
incat nu reuseste sa vada poarta in intregime. Este atat de mare
incat este dincolo de capacitatea privirii lui. Si el insusi pare o
furnica in comparatie cu poarta aceea imensa. Se teme. Nu este un om
obisnuit, este arhiepiscopul Angliei. Se simte umilit de poarta, si
apoi rasare teama: "Daca asta simt in fata portii, atunci ce am sa
simt inauntru?"
Cu maini tematoare, ciocane la poarta, dar in imensitatea acelui
spatiu numai el poate auzi ciocanitul. Zile in sir, bate si bate la
poarta. Intr-un tarziu, se deschide o mica fereastra si Sfantul
Petru il priveste cu 1000 de ochi, incercand sa-si dea seama cine a
facut acel zgomot. Acei 1000 de ochi sunt atat de stralucitori,
precum stelele, ca arhiepiscopul se simte si mai mic - aproape o non-
entitate.
Si Sfantul Petru intreaba, "te rog, oricine ai fi, oriunde ai fi,
arata-te."
Arhiepiscopul se prezinta: "Poate ca nu ma cunosti, Poti sa-l
intrebi pe Iisus, eu sunt arhiepiscopul Angliei."
Sfantul Petru spune, "Nu am auzit de Anglia niciodata."
Arhiepiscopul spune, "Poate ca nu ai auzit de Anglia, insa cu
siguranta ai auzit de minunata noastra planeta Pamant."
Sfantul Pentru spune, "Nu vreau sa te ranesc, insa daca nu imi dai
numarul de ordine al Pamantului, nu pot sa-mi dau seama despre ce
vorbesti." Trebuie sa ma duc in biblioteca si sa caut - daca imi dai
numarul de ordine - sistemul solar caruia ii apartii, pentru ca sunt
milioane de sisteme solare si fiecare sistem solar are multe
planete.'
Dar arhiepiscopul nu s-a gandit niciodata ca Pamantul ar avea un
numar de ordine. "Nu stiu nici un numar de ordine, dar eu sunt
arhiepiscop. Du-te si spune-i lui Iisus."
Sfantul Petru zice: "Sunt din ce in ce mai confuz. Cine este tipul
asta, IIsus?"
Arhiepiscopul este foarte socat. "Nu ai auzit de Iisus, singurul fiu
al lui Dumnezeu?"
Sfantul Petru zice, "In ce ma priveste, nu l-am vazut niciodata pe
Dumnezeu; nu stiu daca exista sau nu. Eu sunt doar un portar. Poate
undeva, prin paradis exista cineva care se crede Dumnezeu, insa eu
nu l-am intalnit niciodata ..."
A fost un soc atat de mare, incat arhiepiscopul s-a trezit
transpirat.
Povestirea esre semnificativa deoarece arata cat de mici suntem noi
comparativ cu universul. Evident ca omul primitiv nu a reusit sa
inteleaga ideea vastitatii universului fara sa ii atribuie o
personalitate si fara sa se relationeze intr-un fel sau altul cu
aceasta.
Dumnezeu a fost efortul omului primitiv de a conferi existentei o
personalitate. Apoi a devenit Dumnezeu tatal. Abia atunci poti sa ai
o relatie cu el. Poti chiar sa fii impotriva lui, dar cel putin e
cineva fata de care poti sa fii pro sau contra; este cineva care
poate fi mai mare ca tine, care te poate proteja, care iti
garanteaza ceva.
Dumnezeu de fapt inseamna saracia constiintei umane.
Oamenii care si-au atins constiinta profunda si pragul ei cel mai
inalt, ca Gautam Buddha, au negat existenta lui Dumnezeu. Oricine
care s-a imbogatit interior a trecut de mintea care, de fapt, e
bolnava si l-a negat pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu ca o fictiune pentru
copiii de gradinita. Ei au nevoie de el – parabole, fabule, povesti.
Foarte putini oameni au trecut de gradinita, de fapt.
Dumnezeu exista pentru ca tu nu esti constient de tine insuti.
Dumnezeu exista pentru ca nu ai atins centrul fiintei tale. In
momentul in care te cunosti cu adevarat, nu mai exista nici
Dumnezeu, nici nevoia de el. Eu sustin complet ce spunea Friedrich
Nietzsche: "Dumnezeu a murit."
TCea de-a doua parte a frazei spuse de Nietzsche este chiar mai
semnificativa: "Dumnezeu a murit si omul este acum liber." Aceasta
parte nu s-a bucurat de prea multa atentie din partea filozofilor, a
misticilor, a psihologilor, insa aceasta parte este cea mai
importanta; prima parte nu inseamna prea mult. De fapt, prima parte
este gresita. Dumnezeu nu poate muri – fictiunile nu mor. In
momentul in care stii ca sunt fictiuni, nu se pune problema ca ele
sa moara. Asa cum nu s-au nascut, nu vor muri. Dumnezeu nu s-a
nascut niciodata - si atunci cum sa moara? Moartea este cealalta
extrema a nasterii.
Asadar, prima parte nu e importanta, dar i-a fost acordata multa
importanta de catre teologi, deoarece s-au temut: "Asta e un
sacrilegiu, sa spui oamenilor ca Dumnezeu a murit. Asta inseamna ca
acum nu mai e nevoie de nici o religie." S-au temut pentru propria
lor afacere. Dar au uitat cea de-a doua parte, care este mult mai
importanta si are semnificatii cu mult mai semnificative. Inseamna
ca Dumnezeu era ceva ce lega, ce te dadea inapoi, ceva de care te
temeai. Dumnezeu nu a fost o comoara, ci o greutate infinita,
imensa, asupra inimii si cresterii tale.
O data ce Dumnezeu este indepartat, posibilitatea omului de a creste
si a se dezvolta devine absolut libera.
Un zeu este un despot, un fascist. Fara Dumnezeu, lumea devine
libera.
Existenta da fiecarui individ o demnitate uriasa. De la cel mai mic
fir de iarba pana la cea mai grozava stea din Univers, ea da iubire
si semnificatie enorma, si nu face nici o diferenta. Existenta
acorda egalitati si oporunitati egale. Nu e nevoie sa pierzi timp in
rugaciune, sa citesti scripturile, care sunt cele mai putin sfinte
carti din lume. NU e nevoie sa fii exploatat de preoti. Esti dintr-
odata eliberat de toate lanturile astea. Acum poti sa fii tu insuti.
Atata timp cat exista Dumnezeu nu vei putea fi niciodata tu insuti.
Esti doar o marioneta, sforile tale sunt in mainile lui Dumnezeu. O
zicala veche in India spune ca nici cea mai mica frunza din copaci
nu se misca decat daca primeste de la Dumnezeu ordin sa se miste.
Orice ai fi, religiile iti spun ca esti tarana. Cuvantul "om" vine
din "humus", care inseamna noroi, tarana. Si cuvantul in ivrit,
araba, urdu, hindi este "admi" – este folosit ca numele primului om,
Adam. "Admi" inseamna pamant. Dumnezeu l-a facut pe om din pamant si
apoi a suflat viata asupra papusii.
Acum, tu ce fel de libertate ai? Cineva a suflat viata asupra ta si
este tot in mainile lui sa se opreasca sa mai sufle viata asupra ta
in orice clipa. Orice ai face, religiile cred ca este soarta ta,
care ti-e scrisa in frunte. Si au fost oameni prosti care chiar au
incercat sa citeasca ce ti-e scris in frunte. Astrologi, chiromanti,
tot felul de oameni care au exploatat simplitatea si inocenta Sunt
oameni care iti citesc in palma, se uita la linii si iti spun ce
inseamna ele. Ideea de baza aici e ca tu nu-ti traiesti viata, faci
doar parte dintr-un spectacol, si rolul pe care il joci a fost decis
cu mult inainte.
Krishna – in marele razboi indian, Mahabharata – i-a dat
discipolului sau, Arjuna, o replica.
Vazand imensul masacru care urma sa aiba loc, Arjuna pur si simplu
si-a pierdut cumpatul, desi era un om de mare curaj si cu o
inteligenta deosebita.
El a spus: "Nu vad rostul acestui razboi. Chiar daca o sa castig ...
si cu siguranta voi castiga" – pentru ca nu mai era un alt luptator
ca el. – "Dar sa stau pe tronul victoriei inconjurat de cadavrele
tuturor prietenilor si dusmanilor mei, toti oamenii aceia frumosi,
nu ma incanta deloc. Numai cand imi imaginez scena asta si
innebunesc. Decat sa lupt, mai bine cedez tronul – unui alt var-
frate. Il las pe el sa guverneze tara si eu plec in Himalaya sa
meditez, sa devin sannyasin. Mi-am pierdut orice interes in lupta."
Krishna incearca in toate felurile sa il convinga, insa Arjuna
stapaneste nu numai lupta, ci si argumentele intelectuale si
riposteaza. Pana la urma, nemaiavand argumente, Krishna spune, "E
scris in destinul tau. Daca pleci, pleci de langa Dumnezeu. Razboiul
este predestinat de Dumnezeu sa-i distruga pe toti cei care nu sunt
virtuosi si sa-i lase numai pe virtuosi sa supravietuiasca. " La
aceasta nu mai exista contraargument, pentru ca Arjuna crede in
Dumnezeu si in destin.
Arjuna a mers la razboi. Krishna a fost raspunzator, acum 5000 de
ani, pentru distrugerea acestei tari, prin argumentul fals pe care l-
a adus. In razboi nu numai ca au murit foarte multi oameni, insa
razboiul a distrus curajul acestei tari, care a inceput sa se sperie
de orice calamitate, oricat de mica.
2000 de ani de sclavie ....Vreau sa fie clar pentru toata lumea ca
cei care sunt responsabili pentru acesti 2000 de ani de sclavie sunt
cei mai mari oameni din India. In capul listei sta Krishna; Arjuna
este doar umbra lui. is just his shadow. Apoi vine Mahavira, care i-
a invatat pe oameni sa fie nonviolenti in asa masura incat urmasii
lui nu erau nici macar in stare sa cultive plante, spunand ca ele au
viata; daca cultivi, inseamna ca trebuie sa omori plantele atunci
cand strangi recolta. Gautam Buddha
este pe locul al treilea; el a invatat oamenii sa accept, sa fie
multumiti cu ceea ce au – saraci, infometati, sclavi, sa ramana
perpetuu multumiti.
Invataturile lor au fost minunate. Trebuie insa sa amintesc ceva, ca
sa nu fiu prost inteles. Invataturile lor au fost minunate, insa ei
nu s-au gandit niciodata la implicatiile acestor invataturi. Nu s-au
gandit niciodata ca daca predici nonviolenta unei tari intregi, daca
ii spui sa renunte la orice arma, cand nimeni altcineva in lume nu
face asta, atunci pui tara aia in starea de victima, exploatata de
oricine.
Si timp de 2000 de ani un invadator dupa altul a venit in India, a
exploatat-o si a plecat. Intr-un final, mahomedanii au venit si s-au
gandit: "De ce sa mai plecam? Putem nu doar sa exploatam poporul
asta, ci sa-l guvernam si sa ramanem aici." Si apoi au venit
britanicii, francezii, portughezii, si toti au incercat sa
exploateze tara asta. Britanicii au fost de departe cei mai isteti.
Portughezii au avut micile lor insule Diu, Daman si Goa, francezii
au avut o mica parte din tara, Pondicherry. Britanicii au avut insa
toata tara.
Oamenii au ramas infometati si au murit de foame si nimeni nu s-a
gandit ca de fapt aceste marete principii sunt intr-un fel
responsabile pentru situatia nefericita prin care a trebuit sa
treaca India atatea mii de ani. Si nici chiar astazi nimeni nu
incearca sa vada toate implicatiile. Fiecare principiu maret isi are
propriul nor negru. Si daca nu intelegi si norul, in curand ai sa
fii absorbit de el. Daca il intelegi, esti in stare sa-l ocolesti.
Dumnezeu se pare ca este cel mai mare principiu care i-a fost
predicat omului de-a lungul secolelor, dar nimeni nu i-a analizat
implicatiile.
Daca Dumnezeu l-a creat pe om, atunci inseamna ca omul nu are nici o
individualitate proprie, nu poate pretinde nici o demnitate, nici o
libertate.
Nici nu se pune problema ca o marioneta sa declare "Vreau sa fiu
libera." Daca Dumnezeu a creat universul, atunci orice s-a intamplat
in univers trebuia sa se intample. A fost vointa Domnului. Nici un
efort din partea noastra nu ar fi schimbat nimic.
Si poti vedea ca, daca Dumnezeu a creat lumea, si daca el este in
spatele armelor nucleare si al oamenilor care le creeaza, atunci
nici un efort din partea omului nu poate preveni distrugerea
intregii planete. Sa lasi crearea lumii in mainile unui Dumnezeu
fictiv este foarte periculos. Ne face totalmente neputinciosi. Nu
putem face nimic.
De aici, simpla mea intelegere asupra constiintei este ca daca
Dumnezeu nu a murit o data cu declaratia lui Friedrich Nietzsche's,
atunci trebuie sa-l omoram!
Oriunde l-ai intalni, nu trebuie nici macar sa-i spui "Buna ziua".
Intai omoara-l si dupa aia spune-i "Buna ziua" – ca sa duci
formalitatea pana la capat. Insa nu e nevoie de Dumnezeu. Cu
Dumnezeu acolo sus, omul va ramane pentru totdeauna un sclav, un om
inconstient, care nu va lupta niciodata sa atinga maximum de
potential la care poate ajunge.
Daca Dumnezeu va disparea, s-ar putea sa simti putina teama – din
obisnuita –
o teama care va disparea.
O data ce veri realiza ca stai pe propriile picioare si ca ai de
facut ceva pentru a-ti crea o constiinta mai buna, o inima mai
iubitoare, atunci rugaciunile devin inutile, pentru ca nu mai e
nimeni sa raspunda la ele ... Da, uneori ele au primit raspuns.
Macar o data, cu siguranta ....
Un om sarac l-a rugat pe Dumnezeu, luni la rand: "Da-mi 50 de
dolari, nu vreau mult, doar 50 de dolari."
Intai s-a rugat, insa apoi s-a gandit, "Milioane de oameni se roaga,
e un singur Dumnezeu si o gramada de oameni care se roaga. Oare
rugaciunea mea umila va ajunge vreodata la el .....Si poate ca e
atata zgomot in jurul lui – rugaciuni de la toate bisericile,
moscheile, sinagogile, templele – cine va avea grija de mine? Mai
bine ii scriu o scrisoare."
Si a scris o scrisoare spunand, "Iti scriu ca sa-ti reamintesc ca de
luni intregi ma rog, insa nu am primit nici un raspuns. Se pare ca
rugaciunea mea nu a ajuns la tine. Pot sa inteleg ca e atata zgomot
in jurul tau, de la atatea rugaciuni. Si oameni mari ti se roaga –
papa, arhiepiscopul, shankaracharya –, deci cine va lua in seama
rugaciunea mea umila? Si nu cer mult - nici paradis, nici rai,
nimic, doar 50 de dolari. Asa ca m-am gandit sa-ti scriu scrisoarea
asta."
Asa ca a inceput scrisoarea cu litere mari, "Cincizeci de dolari!
TTine minte, e urgent!."
Dar apoi a fost atat de bulversat pentru ca nu stia cui sa adreseze
scrisoarea si catre ce adresa sa o expedieze. S-a gandit: "Cea mai
buna idee ar fi sa o adresez asa: Dumnezeu, Posta Generala". Daca
posta generala nu poate sa-i gaseasca adresa, atunci cine sa poata?
Scrisoarea a ajuns la seful postei. A privit-o, a ras si apoi s-a
intristat. S-a gandit: "Omul asta trebuie ca e foarte disperat –
nimeni nu ii scrie scrisori lui Dumnezeu. Si nici macar nu cere asa
de mult."
Asa ca a spus prietenilor, "Va rog sa va uitati la scrisoarea
acestui om sarman. Contribuiti cu totii, si ii vom trimite 50 de
dolari. Macar o data sa i se raspunda la rugaciune." Au strans
banii, insa nu au reusit sa adune decat 45 de dolari. Seful postei a
spus: "Nici o problema, macar ca-i trimitem si pe astia."
Cand cei 45 de dolari au ajuns la omul sarman, acesta a numarat
banii, a privit in sus si a tipat: "Doamne, tine minte un lucru.
Data viitoare cand imi mai trimiti bani, nu-i mai trimite prin
posts! Hotii astia si-au luat comisionul. Am primit numai 45 de
dolari!"
Cu exceptia acestui eveniment, nu am auzit de nici o rugaciune care
si-a primit raspuns – si nici macar in aceasta situatie raspunsul nu
a fost complet. Nu e nimeni acolo sa raspunda. Existenta trebuie sa
fie abordata altfel.
Dumnezeu trebuie sa fie venerat.
Catre Dumnezeu trebuie inaltate rugaciuni.
Existenta trebuie sa fie contactata prin meditatie.
Sunt doar doua feluri de religii pe lume: religiile rugaciunii si
religiile meditatiei. Poti sa vezi unde vreau sa ajung. Toate
religiile rugaciunii cred in Dumnezeu, pe cand religiile meditatiei
nu. Pentru ca meditatia te poarta inspre tine insuti si te
implineste, nu ai nevoie sa te rogi, nu ai nevoie de nici o
consolare. Esti intr-o stare de bucurie, de beatitudine, ca poti
binecuvanta intreaga lume.
Eu te invat existenta, si intrarea in existenta se face prin propria
ta fiinta; meditatia nu inseamna rugaciune – aminteste-ti, este
opusul rugagciunii. Rugaciunea face parte din jargonul fals despre
Dumnezeu, rai si iad.
Rugagciunea este parte din toata chestia asta. Meditatia este, pur
si simplu, singurul drum pur sa intri in contact cu existenta. Si
contactul asta devine imediat o contopire. Devii existenta insasi.
Apoi esti nori si stele si flori si ploaie. Esti pretutindeni. Nu
mai esti un strop, devii oceanul intreg.
Tine minte distinctia clara inte existenta si Dumnezeu. Dumnezeu
inseamna condamnarea inteligentei noastre. Inseamna acceptarea
umilintei, inseamna sa accepti ca "Suntem numai niste marionete; tu
esti puterea. Tot ce vrei sa facem, vom face. Tot ce putem face este
sa ne rugam." Te ologeste atat de mult ... Chiar ideea de Dumnezeu
iti face greata. Numai existenta are in ea prospetime si frumusete
si adevar.
Niciodata sa nu amesteci cuvintele astea doua. Unul inseamna
realitate, celalalt e pura fictiune."
traducere prem suchira
Wednesday, November 01, 2006
Potentialul nelimitat
Potentialul Nelimitat
Kristopher Raphael
Despre Ego
Cuvantul Ego este unul din acele cuvinte care este aruncat peste tot in jur in diverse forme, si cu diverse intelesuri, in functie de context. Psihologia spune de exemplu ca exista Ego si Superego. In conversatia de fiecare zi, vorbim despre Ego ca fiind echivalentul sentimentului exagerat al propriei importante. Cu toate acestea, in contextul cresterii spirituale, semnificatia este specifica, si prin intelegerea a ceea ce este egoul si cum se formeaza acesta putem sa ne ocupam de el mai bine. Suntem nevoiti sa ne ocupam de el pentru ca egoul ne impiedica din a ne realiza Potentialul nostru Nelimitat.
In cresterea spirituala, egoul este "corpul pretentiei". Definitia din dictionar pentru "pretentie" este "o afirmatie falsa". Egoul pretinde ca este ceva ce nu este de fapt. Si ceea ce pretinde egoul, este ca el ar fi Sinele Autentic.
Egoul face tot ce poate ca sa mimeze Sinele Autentic. Totusi, el nu este capabil sa fie acesta. Asa cum egoul este fals si Sinele Autentic este adevarat, tot ce poate sa faca egoul este sa pretinda ca poate crea aceleasi calitati ca si Divinul. De exemplu egoul incearca sa creeze domnia, ceea ce este un aspect bun, care insemneaza a avea control asupra propriei vieti si persoane, dar nu reuseste decat sa creeze dominatia, care este control prin oprimare. Egoul incearca sa creeze iubire, dar nu reuseste decat sa creeze co-dependenta. Egoul incearca sa creeze pentru sine imputernicire (care este intotdeauna intovarasita de modestie), insa nu reuseste decat sa creeze putere si control, in deficitul altora. Egoul incearca sa creeze implinire si multumire in viata, dar nu reuseste decat sa creeze o fericire temporara, care curand dispare si se transforma in nemultumire.
Egoul poate doar pretinde ca el creeaza calitatile sinelui Divin. Totusi el
stie foarte bine sa se prefaca si de la o varsta frageda poate convinge o persoana
medie ca el [sinele egotic] este cel adevarat.
Egoul se incrusteaza adanc in societate. El permeaza
familiile noastre, scolile noastre, si locul nostru de munca.
Chiar si religiile noastre sunt incarcate de ego. La un preot care predica despre
abstinenta sexuala de exemplu, chipul pe care ni-l prezinta poate sa fie diferit de modul cum actioneaza el insusi. Acesta este "falsul", sau egoul. Egoul este atat de raspandit incat multi oameni nici nu mai cunosc si altceva. Din aceasta cauza legatura noastra cu sinele nostru Autentic se pierde de la o varsta tanara, fiind inlocuita cu ceva care nu este adevarat, cu personalitatea falsa care este egoul.
Egoul s-a incrustat in constiinta umanitatii de la inceputurile timpurilor omenesti.
Iata o povestire despre inceputul egoului.
Cu mult timp in urma, cand soarele petrecuse doar un ciclu in jurul Stelei Sursa, Unicul
Supra Suflet se juca cu dimensiunea fizica, visand particele din sine in trupuri omenesti.
La inceput s-a extins pe sine si a visat o fiinta omeneasca in sistemul de viata a pamantului.
A inceput cu o fiinta umana, apoi a mai visat inca una. Acestul lucru a fost interesant,
facand trecerea de la Unitate la Individualitate. Corpurile individuale si expereinta individualitatii erau o noua experienta pentru Supra Suflet.
Cand o fiinta omeneasca se intalnea cu alta pe pamant, ele stiau ca sunt la fel, adica
doar extensiuni ale aceluiasi suflet. Ele se salutau una pe alta ca si cum s-ar fi salutat pe sine:
"Salutare mie", spunea una. "Salutare mie", raspundea cealalta.
Pe masura ce Supra Sufletul se juca cu extensiunile sale in dimensiunea fizica, se crea o idee:
"Acest lucru este atat de amuzant. Ce de experiente noi traiesc! Ce ar fi daca fiecare extensiune ar pretinde ca nu este eu? Acest lucru ar fi si mai amuzant!"
Acum, de fiecare data cand o fiinta omeneasca o saluta pe alta, fiecare pretindea ca nu este din aceeasi sursa ca si cealalta. Ele se salutau reciproc cu "Salutare tie, care nu esti eu".
Pe masura ce acest lucru s-a repetat s-au nascut tot mai multi oameni care pretindeau ca nu sunt din aceeasi sursa. In curand o alta entitate a inceput sa prinda forma. Aceasta entitate era egoul. El traia prin prefacatorie. Pe masura ce egoul deveni din ce in ce mai puternic, fiintele omenesti uitara faptul ca se prefaceau.
Datorita egoului, darul Individualitatii se transforma in blestemul scindarii.
Pentru a vindeca ceea ce este Ego un lucru de folos este intelegerea modului in care egoul se formeaza in noi, ca indivizi. Egoul este imbinat cu ranile noastre. Cand suntem copii mici suntem spontani in mod natural. Ne exprimam sentimentele pe moment. In multe familii insa emotiile spontane sunt desconsiderate, si de aceea curand invatam sa le suprimam. Indata ce auzim primul "Nu", sau "nu e voie sa faci asta", incepem sa ne schimbam. Un copil mic doreste in mod natural sa placa celor care il ingrijesc. Atunci cand cei care il au in grija exprima neplacere fata de exprimarea copilului, acesta, ca sa faca placere parintilor sai, va incepe sa-si suprime simtirea sa proprie. Ce se intampla atunci cand ne suprimam expresivitatea este ca suprimam chiar ceea ce suntem. Alcatuim o fata diferita pe care o aratam oamenilor. Pretindem ca simtim altceva decat ceea ce simtim. Cand pretindem ca suntem ceva ce nu suntem, apare egoul.
Parintii, scoala si societatea au anumite asteptari despre cum ar trebui sa actionam, si ce ar trebui sa fim. O mama doreste ca fiica ei sa fie o printesa, cand ea de fapt se simte mai bine jucandu-se ca un baietoi. Fetita incearca (pretinde) a fi printesa ca sa o multumeasca pe mama ei, si astfel apare egoul. Un tata vrea ca fiul lui sa fie campionul sportiv care el n-a reusit sa devina el insusi, cand de fapt fiul este interesat mai mult sa cante la chitara. Baiatul isi suprima dorinta de a exprima muzica, si incearca sa devina campionul sportiv, ceea ce i-a cerut tatal lui sa fie. El se schimba in altceva care nu este de fapt, si atunci apare egoul.
Abuzul de orice forma, fie fizic, fie emotional, cauzeaza trauma. Cand suntem copii credem ca tot ce se intampla se intampla pentru ca NOI am facut ceva gresit. Intr-o zi tata vine acasa beat. Intram in bucatarie si vedem cum arunca cu scaunele in jur. El ne vede ca intram in incapere si urla la noi zicand ca daca nu ne-am fi nascut familia n-ar avea atatea probleme. In ziua urmatoare este dragut cu noi (are remuscari) si ne spune ca ne cumpara bicicleta. Insa in ziua urmatoare iarasi vine beat si furios. A uitat total de bicicleta pe care ne-a promis-o. Acest leitmotiv se repeta. De fiecare data incercam sa intelegem ce am facut oare ca sa-l maniem atat de tare pe tata, si ce ar trebui sa facem ca sa-l facem sa se simta bine. Ni se face rusine de ceea ce suntem. In incercarea noastra disperata de a-l multumi pretindem ca suntem cineva ce nu suntem, si egoul se inradacineaza adanc. Trauma (ranirea) apare atunci cand, copil fiind, una din necesitatile noastre de baza nu este indeplinita. Trei asemenea necesitati sunt "iubirea", "acceptarea" si "aprobarea". Daca esti de exemplu nascut ca fata, si stii ca tatal tau voia baiat, atunci nu te simti acceptata. Apare o rana, ti se face rusine ca esti ceea ce esti, si incerci sa fii altcineva. Aceasta incercare de a fi altcineva devine un teren fertil pentru ego. Sa zicem de exemplu ca de la o varsta frageda simti dorinta puternica sa canti la un instrument muzical. Acest lucru iti confera implinire si bucurie profunda. Totusi, parintii vor ca tu sa devii doctor. Ei dezaproba dorinta ta de a canta la un instrument muzical. Aceasta lipsa de aprobare cauzeaza o trauma si tu incerci sa te schimbi ca sa obtii aprobarea parintilor. Iti suprimi dorinta de a canta si studiezi din greu ca sa fii doctorul care au vrut parintii tai sa fii. Aceasta schimbare a sinelui in altceva, pentru a face placere altora, da nastere unui ego.
Un copil este abandonat de o mama care nu este capabila sa se descurce in viata. La un nivel profund copilul simte ca nu este iubit.
Copilul creste in familii adoptive. In fiecare noua casa copilul incearca sa se transforme in ceva care sa fie iubit de catre parintii sai adoptivi. Indata ce copilul se schimba in acest fel, se naste egoul.
Pe la varsta de sase ani, deja majoritatea oamenilor sunt ferm fixati in ego. Ei si-au format o anumita personalitate (persoana falsa) in incercarea de a fi ceea ce ei cred ca ingrijitorii lor doresc ca ei sa fie. Nu mai este mult pana cand ei pierd contactul cu Sinele Autentic, care este fiecare cu adevarat.
Datorita faptului ca suntem adanc inradacinati in ego, ne este dificil sa cunoastem cine suntem. Fiecare strat al egoului ne taie contactul cu sinele nostru Autentic, cu sinele Divin. Pentru majoritatea oamenilor nu este cunoscut decat atat, falsul sine, sau egoul. Datorita faptului ca ei traiesc fixati in spatiul sinelui fals, vietile lor sunt in mare parte false. Tot ce stiu ei este ceea ce incearca egoul sa creeze. O persoana poate sa intre intr-o relatie sau sa iasa din ea, de ex, incercand sa afle ceea ce ei cred ca este "iubire". Cu toate astea incercarea egoului de a iubi se dovedeste ca nu este nimic mai mult decat o forma de co-dependenta.
Co-dependenta apare atunci cand incercam sa determinam pe cineva sa ne implineasca anumite necesitati pe care le avem, si pe care doar noi insine le putem implini. Cand suntem raniti in copilarie, se formeaza un gol in corpul nostru energetic. Acest gol atrage persoane care noi credem ca pot sa umple golul respectiv. Totusi, golurile formate in timpul copilariei nu pot fi vindecate decat de-la-sine-la- sine. Cei care ne-au crescut au cauzat ranile acestea si golurile care au rezultat atunci cand nu ne-au implinit una din necesitatile de baza, insa atunci cand noi insine devenim adulti numai noi insine avem puterea de a ne satisface necesitatea care nu a fost implinita.
Cu alte cuvinte, daca nu am primit iubire in copilarie, o cerinta de baza nu a fost indeplinita, si s-a format o trauma. Aceasta cauzeaza un gol in corpul energetic. Ca sa vindecam rana trebuie sa gasim ceea ce nu ne-a fost dat, in acest exemplu a fost prezentata lipsa iubirii, si sa ne oferim acest ceva care ne este necesar. In acest caz noi trebuie sa iubim copilul nostru interior, baietel sau fetita, pentru a-l creste sau a o creste mare. Atunci cand ne implinim de-la-sine-la- sine necesitatile noastre inca neimplinite, ne vindecam de fapt rana si umplem golul cu iubirea pentru Sine.
In relatia co-dependenta insa nici una din partile implicate in relatie nu si-a indeplinit lucrul pe care trebuiau sa-l faca pentru propria vindecare. Golurile din corpul lor energetic atrag pe altii care ei cred ca pot sa le umple golurile respective. Ei se simt minunat cand sunt cu cineva care poate sa le umple energetic si emotional golurile. Ei cred ca aceasta este iubire. Dar nu este iubire. Este co-dependenta, care porneste de la ego. Atunci cand o persoana nu si-a facut vindecarea necesara si cand cealalta persoana pleaca, golurile lor raman larg deschise si ei simt o mare durere. Aceasta este co-dependenta. Fiecare persoana depinde de alta ca sa-i umple golurile.
Ca oameni fiecare avem necesitati de baza, in a primi de la alti oameni iubire, companie, si asa mai departe. Cu toate acestea, atunci cand necesitatea este una care nu a fost indeplinita in copilarie, cum ar fi iubirea, acceptarea si aprobarea, si cand un gol s-a format deja, numai noi insine putem sa implinim aceste necesitati, de-la-sine-la- sine. Incercarea de a face pe altcineva sa ne umple un asemenea gol este ego. Este incercarea egoului de a crea iubire.
Relatiile care sunt cele mai capabile sa evolueze cel mai profund in iubire si intimitate adevarata, sunt cele in care ambele parti si-au facut lucrul de vindecare prin care sa-si vindece ranile si sa-si umple golurile. In asemenea relatii iubirea adevarata, care nu poate sa vina decat de la Sinele Autentic, poate creste si inflori. Egoul este atat de impregnat in societate si indivizi incat de cele mai multe ori oamenii nu cunosc alt punct de referinta. Ceea ce o persoana obisnuita descrie ca fiind fericire, iubire, implinire, libertate, putere, si asa mai departe, nu sunt nimic mai mult decat imitatii create cu istetime de catre ego. Nu este de mirare deci faptul ca oamenii au atatea dificultati in relatii, cariera si familie. Cele mai multe idealuri sunt bazate pe ceva creat de catre ego. Adevarata iubire, putere, implinire si libertate nu pot sa vina decat de la ce este cu adevarat Sinele Autentic, sau Sinele Divin.
Din copilarie noi adunam ego, foaie peste foaie. Parte din calea noastra spirituala este desprinderea acestor straturi de ego, asa cum desprindem
foile de ceapa. Pe masura ce desprindem fiecare foaie ne apropiem mai mult de ceea ce este adevarat in sine.
Egoul se impregneaza in noi la o varsta foarte frageda. Ca o boala genetica el ne este dat mai departe de catre parintii nostri. Egoul este principala sursa a disfunctiei din familiile si societatile noastre. Toti suntem traumatizati mai mult sau mai putin. Aceasta traumatizare este cea care provoaca probleme potentialului nostru. Ea se manifesta prin dificultati in relatiile dintre noi, nefericire, lipsuri, dificultati in gasirea unui serviciu care sa ne faca sa ne simtim impliniti, si asa mai departe. A vindeca egoul si a reveni la Sinele Autentic este ingredientul esential prin care putem sa ne realizam Potentialul nostru Nelimitat.
O intrebare care apare deseori este "cum pot sa determin diferenta intre dorinta data de ego si dorinta care vine de la Sinele Divin"?
Dorintele egoului si dorintele adevarate, care vin de la Sinele Divin, au caracteristici diferite care pot sa ne ajute sa facem distinctia intre ele.
Dorintele adevarate de obicei sunt de lunga durata. Ele pot deveni mai intense in anumite perioade ale vietii, insa in general ele constituie o tema sau un fir care se continua de-a lungul vietii. Daca ai avut o dorinta de lunga durata care iti apare mereu din profunzime, este foarte posibil ca ea sa fie o dorinta a Sinelui Divin. Alta modalitate de a ne monitoriza dorintele este prin a ne imagina ca ele s-au realizat, si de a ne imagina implinirea care ne vine prin realizarea lor. De exemplu, vrei sa-ti cumperi o masina noua pe care ai vazut-o in reclamele comerciale. Iti face placere sa te gandesti la ideea de a avea masina. Imagineaza-ti ca ai masina timp de doi ani. Crezi ca bucuria aceea se va fi sters ? Sau va continua masina sa te multumeasca?
Ce fel de multumire iti va da masina? Este oare o multumire de moment sau este o multumire profunda, de durata? S-ar putea sa fie oricare. Pentru unii, o masina noua poate reprezenta o dorinta adevarata, ca o extensiune a sinelui. Ea aduce multumire. Pentru altii insa o masina poate fi ceva care ii multumeste pe moment, insa dupa un timp ea devine la fel ca oricare alt lucru pe care il poseda.
Atunci cand privim la o dorinta, un alt lucru pe care putem sa-l monitorizam este profunzimea sa. Este oare o dorinta de suprafata sau vine ea din profunzimea noastra? In general, dorintele adevarate vin din profunzimea sinelui nostru. Dorintele superficiale vin de la ego.
In contextul potentialului nostru nelimitat, aspectele noastre Divine nelimitate pot veni doar printr-un potential care este bazat pe adevar. Atunci cand potentialul nostru este acoperit de strat dupa strat de sine neadevarat, devine un lucru dificil sa ne realizam potentialul nostru nelimitat.
Aspectul nostru nelimitat se structureaza atunci cand el intra in potentialul nostru. El actioneaza foarte mult asa cum face apa atunci cand intra intr-o tava de facut cuburi de ghiata. Daca tava este sparta, apa se scurge afara si nu se formeaza cuburile de ghiata. Alternativ, chiar daca apa poate sa stea in tava, ghiata care se formeaza se poate deforma din cauza faptului ca tava era sparta. La fel este si ceea ce se intampla cu potentialul nostru nelimitat. Esenta nelimitata, atunci cand intra in potentialul nostru care ii da structura, devine manifesta in viata noastra. Cu toate acestea, daca structura este acoperita de ego, esenta nelimitata nu poate sa intre in potentialul nostru, ci se scurge prin noi ca printr-o tava sparta de facut ghiata. Pe de alta parte, daca nelimitarea noastra reuseste totusi sa intre in potentialul nostru dar noi suntem fixati in ego, nelimitarea poate fi pervertita. Atunci cand se petrece asa ceva, ceea ce se manifesta in viata noastra va arata altfel decat ar fi trebuit sa arate potentialul nostru nelimitat.
Ca sa ne realizam potentialul nelimitat trebuie sa devenim deci constienti de felul in care egoul ne blocheaza. Trebuie sa identificam locul unde viata noastra este construita pe fals, pe pretentie. Cum spuneam in capitolul intai, primul pas este constientizarea. Fii constient de felul cum lucrezi. Fii constient de mecanismul propriei gandiri. Noteaza-ti cum raspunzi si cum reactionezi la anumite situatii, persoane si lucruri. Fii constient de orice fel de obiceiuri pe care le ai atunci cand raspunzi. Fii martor si observa-te pe tine insuti/insati in fiecare aspect al vietii tale.
Un Procedeu de Dezmembrare a Egoului
In continuare este prezentat un procedeu care, atunci cand este folosit in mod consistent, va incepe sa dezmembreze egoul. Egoul este corpul Pretentiei. El pretinde a fi ceva ce nu este. El nu poate exista in lumina adevarului. Adevarul ne cere sa fim cinstiti. In orice situatie, intreaba-te acest lucru: "sunt eu complet cinstit cu mine insumi/insami? "
Intreaba-te aceasta intrebare inainte de a lua o decizie, oricat de mica sau de mare ar fi ea.
Intreaba-te inainte de a incepe sa spui cuiva ceva. Intreaba-te inainte de a cere ceva cuiva.
Fii constient de ceea ce gandesti. Atunci cand chibzuiesti sau eziti intre doua alternative,
intreaba-te daca esti complet cinstit cu tine.
Fa-ti un obicei din a trai cu integritate. Integritatea este legata de cuvantul "integral".
A fi integral, sau integru, insemneaza a fi intreg, sau nedivizat.
Egoul creeaza compartimentari in sine. S-ar putea sa aratam o fata sefului nostru,
alta fata persoanei cu care suntem intimi, si iarasi alta fata familiei noastre.
Ne schimbam depinzand de persoana cu care suntem.
Fiecare schimbare a sinelui este echivalenta cu o sub-personalitate. Deseori aceste sub-personalitati
nu se cunosc una pe alta. Acest lucru este un teren fertil pentru ego. Atunci cand avem sub-personalitati nu suntem
intregi sau integrali. Pentru a avea integritate trebuie sa fim complet cinstiti cu noi insine.
Cu fiecare actiune, intreaba-te: "actionez eu cu integritate? "
Tine-ti atentia treaza atunci cand lucrezi cu acest procedeu. Noteaza orice fel de rezistenta pe care o simti.
Pe masura ce lucrezi cu acest procedeu, vei incepe sa stirbesti si sa slabesti stransoarea pe care o are egoul asupra ta.
Acest lucru va permite nelimitarii sa curga prin tine.
2002, 2003 Lightwurks, LLC. Kristopher Raphael
Kristopher Raphael
Despre Ego
Cuvantul Ego este unul din acele cuvinte care este aruncat peste tot in jur in diverse forme, si cu diverse intelesuri, in functie de context. Psihologia spune de exemplu ca exista Ego si Superego. In conversatia de fiecare zi, vorbim despre Ego ca fiind echivalentul sentimentului exagerat al propriei importante. Cu toate acestea, in contextul cresterii spirituale, semnificatia este specifica, si prin intelegerea a ceea ce este egoul si cum se formeaza acesta putem sa ne ocupam de el mai bine. Suntem nevoiti sa ne ocupam de el pentru ca egoul ne impiedica din a ne realiza Potentialul nostru Nelimitat.
In cresterea spirituala, egoul este "corpul pretentiei". Definitia din dictionar pentru "pretentie" este "o afirmatie falsa". Egoul pretinde ca este ceva ce nu este de fapt. Si ceea ce pretinde egoul, este ca el ar fi Sinele Autentic.
Egoul face tot ce poate ca sa mimeze Sinele Autentic. Totusi, el nu este capabil sa fie acesta. Asa cum egoul este fals si Sinele Autentic este adevarat, tot ce poate sa faca egoul este sa pretinda ca poate crea aceleasi calitati ca si Divinul. De exemplu egoul incearca sa creeze domnia, ceea ce este un aspect bun, care insemneaza a avea control asupra propriei vieti si persoane, dar nu reuseste decat sa creeze dominatia, care este control prin oprimare. Egoul incearca sa creeze iubire, dar nu reuseste decat sa creeze co-dependenta. Egoul incearca sa creeze pentru sine imputernicire (care este intotdeauna intovarasita de modestie), insa nu reuseste decat sa creeze putere si control, in deficitul altora. Egoul incearca sa creeze implinire si multumire in viata, dar nu reuseste decat sa creeze o fericire temporara, care curand dispare si se transforma in nemultumire.
Egoul poate doar pretinde ca el creeaza calitatile sinelui Divin. Totusi el
stie foarte bine sa se prefaca si de la o varsta frageda poate convinge o persoana
medie ca el [sinele egotic] este cel adevarat.
Egoul se incrusteaza adanc in societate. El permeaza
familiile noastre, scolile noastre, si locul nostru de munca.
Chiar si religiile noastre sunt incarcate de ego. La un preot care predica despre
abstinenta sexuala de exemplu, chipul pe care ni-l prezinta poate sa fie diferit de modul cum actioneaza el insusi. Acesta este "falsul", sau egoul. Egoul este atat de raspandit incat multi oameni nici nu mai cunosc si altceva. Din aceasta cauza legatura noastra cu sinele nostru Autentic se pierde de la o varsta tanara, fiind inlocuita cu ceva care nu este adevarat, cu personalitatea falsa care este egoul.
Egoul s-a incrustat in constiinta umanitatii de la inceputurile timpurilor omenesti.
Iata o povestire despre inceputul egoului.
Cu mult timp in urma, cand soarele petrecuse doar un ciclu in jurul Stelei Sursa, Unicul
Supra Suflet se juca cu dimensiunea fizica, visand particele din sine in trupuri omenesti.
La inceput s-a extins pe sine si a visat o fiinta omeneasca in sistemul de viata a pamantului.
A inceput cu o fiinta umana, apoi a mai visat inca una. Acestul lucru a fost interesant,
facand trecerea de la Unitate la Individualitate. Corpurile individuale si expereinta individualitatii erau o noua experienta pentru Supra Suflet.
Cand o fiinta omeneasca se intalnea cu alta pe pamant, ele stiau ca sunt la fel, adica
doar extensiuni ale aceluiasi suflet. Ele se salutau una pe alta ca si cum s-ar fi salutat pe sine:
"Salutare mie", spunea una. "Salutare mie", raspundea cealalta.
Pe masura ce Supra Sufletul se juca cu extensiunile sale in dimensiunea fizica, se crea o idee:
"Acest lucru este atat de amuzant. Ce de experiente noi traiesc! Ce ar fi daca fiecare extensiune ar pretinde ca nu este eu? Acest lucru ar fi si mai amuzant!"
Acum, de fiecare data cand o fiinta omeneasca o saluta pe alta, fiecare pretindea ca nu este din aceeasi sursa ca si cealalta. Ele se salutau reciproc cu "Salutare tie, care nu esti eu".
Pe masura ce acest lucru s-a repetat s-au nascut tot mai multi oameni care pretindeau ca nu sunt din aceeasi sursa. In curand o alta entitate a inceput sa prinda forma. Aceasta entitate era egoul. El traia prin prefacatorie. Pe masura ce egoul deveni din ce in ce mai puternic, fiintele omenesti uitara faptul ca se prefaceau.
Datorita egoului, darul Individualitatii se transforma in blestemul scindarii.
Pentru a vindeca ceea ce este Ego un lucru de folos este intelegerea modului in care egoul se formeaza in noi, ca indivizi. Egoul este imbinat cu ranile noastre. Cand suntem copii mici suntem spontani in mod natural. Ne exprimam sentimentele pe moment. In multe familii insa emotiile spontane sunt desconsiderate, si de aceea curand invatam sa le suprimam. Indata ce auzim primul "Nu", sau "nu e voie sa faci asta", incepem sa ne schimbam. Un copil mic doreste in mod natural sa placa celor care il ingrijesc. Atunci cand cei care il au in grija exprima neplacere fata de exprimarea copilului, acesta, ca sa faca placere parintilor sai, va incepe sa-si suprime simtirea sa proprie. Ce se intampla atunci cand ne suprimam expresivitatea este ca suprimam chiar ceea ce suntem. Alcatuim o fata diferita pe care o aratam oamenilor. Pretindem ca simtim altceva decat ceea ce simtim. Cand pretindem ca suntem ceva ce nu suntem, apare egoul.
Parintii, scoala si societatea au anumite asteptari despre cum ar trebui sa actionam, si ce ar trebui sa fim. O mama doreste ca fiica ei sa fie o printesa, cand ea de fapt se simte mai bine jucandu-se ca un baietoi. Fetita incearca (pretinde) a fi printesa ca sa o multumeasca pe mama ei, si astfel apare egoul. Un tata vrea ca fiul lui sa fie campionul sportiv care el n-a reusit sa devina el insusi, cand de fapt fiul este interesat mai mult sa cante la chitara. Baiatul isi suprima dorinta de a exprima muzica, si incearca sa devina campionul sportiv, ceea ce i-a cerut tatal lui sa fie. El se schimba in altceva care nu este de fapt, si atunci apare egoul.
Abuzul de orice forma, fie fizic, fie emotional, cauzeaza trauma. Cand suntem copii credem ca tot ce se intampla se intampla pentru ca NOI am facut ceva gresit. Intr-o zi tata vine acasa beat. Intram in bucatarie si vedem cum arunca cu scaunele in jur. El ne vede ca intram in incapere si urla la noi zicand ca daca nu ne-am fi nascut familia n-ar avea atatea probleme. In ziua urmatoare este dragut cu noi (are remuscari) si ne spune ca ne cumpara bicicleta. Insa in ziua urmatoare iarasi vine beat si furios. A uitat total de bicicleta pe care ne-a promis-o. Acest leitmotiv se repeta. De fiecare data incercam sa intelegem ce am facut oare ca sa-l maniem atat de tare pe tata, si ce ar trebui sa facem ca sa-l facem sa se simta bine. Ni se face rusine de ceea ce suntem. In incercarea noastra disperata de a-l multumi pretindem ca suntem cineva ce nu suntem, si egoul se inradacineaza adanc. Trauma (ranirea) apare atunci cand, copil fiind, una din necesitatile noastre de baza nu este indeplinita. Trei asemenea necesitati sunt "iubirea", "acceptarea" si "aprobarea". Daca esti de exemplu nascut ca fata, si stii ca tatal tau voia baiat, atunci nu te simti acceptata. Apare o rana, ti se face rusine ca esti ceea ce esti, si incerci sa fii altcineva. Aceasta incercare de a fi altcineva devine un teren fertil pentru ego. Sa zicem de exemplu ca de la o varsta frageda simti dorinta puternica sa canti la un instrument muzical. Acest lucru iti confera implinire si bucurie profunda. Totusi, parintii vor ca tu sa devii doctor. Ei dezaproba dorinta ta de a canta la un instrument muzical. Aceasta lipsa de aprobare cauzeaza o trauma si tu incerci sa te schimbi ca sa obtii aprobarea parintilor. Iti suprimi dorinta de a canta si studiezi din greu ca sa fii doctorul care au vrut parintii tai sa fii. Aceasta schimbare a sinelui in altceva, pentru a face placere altora, da nastere unui ego.
Un copil este abandonat de o mama care nu este capabila sa se descurce in viata. La un nivel profund copilul simte ca nu este iubit.
Copilul creste in familii adoptive. In fiecare noua casa copilul incearca sa se transforme in ceva care sa fie iubit de catre parintii sai adoptivi. Indata ce copilul se schimba in acest fel, se naste egoul.
Pe la varsta de sase ani, deja majoritatea oamenilor sunt ferm fixati in ego. Ei si-au format o anumita personalitate (persoana falsa) in incercarea de a fi ceea ce ei cred ca ingrijitorii lor doresc ca ei sa fie. Nu mai este mult pana cand ei pierd contactul cu Sinele Autentic, care este fiecare cu adevarat.
Datorita faptului ca suntem adanc inradacinati in ego, ne este dificil sa cunoastem cine suntem. Fiecare strat al egoului ne taie contactul cu sinele nostru Autentic, cu sinele Divin. Pentru majoritatea oamenilor nu este cunoscut decat atat, falsul sine, sau egoul. Datorita faptului ca ei traiesc fixati in spatiul sinelui fals, vietile lor sunt in mare parte false. Tot ce stiu ei este ceea ce incearca egoul sa creeze. O persoana poate sa intre intr-o relatie sau sa iasa din ea, de ex, incercand sa afle ceea ce ei cred ca este "iubire". Cu toate astea incercarea egoului de a iubi se dovedeste ca nu este nimic mai mult decat o forma de co-dependenta.
Co-dependenta apare atunci cand incercam sa determinam pe cineva sa ne implineasca anumite necesitati pe care le avem, si pe care doar noi insine le putem implini. Cand suntem raniti in copilarie, se formeaza un gol in corpul nostru energetic. Acest gol atrage persoane care noi credem ca pot sa umple golul respectiv. Totusi, golurile formate in timpul copilariei nu pot fi vindecate decat de-la-sine-la- sine. Cei care ne-au crescut au cauzat ranile acestea si golurile care au rezultat atunci cand nu ne-au implinit una din necesitatile de baza, insa atunci cand noi insine devenim adulti numai noi insine avem puterea de a ne satisface necesitatea care nu a fost implinita.
Cu alte cuvinte, daca nu am primit iubire in copilarie, o cerinta de baza nu a fost indeplinita, si s-a format o trauma. Aceasta cauzeaza un gol in corpul energetic. Ca sa vindecam rana trebuie sa gasim ceea ce nu ne-a fost dat, in acest exemplu a fost prezentata lipsa iubirii, si sa ne oferim acest ceva care ne este necesar. In acest caz noi trebuie sa iubim copilul nostru interior, baietel sau fetita, pentru a-l creste sau a o creste mare. Atunci cand ne implinim de-la-sine-la- sine necesitatile noastre inca neimplinite, ne vindecam de fapt rana si umplem golul cu iubirea pentru Sine.
In relatia co-dependenta insa nici una din partile implicate in relatie nu si-a indeplinit lucrul pe care trebuiau sa-l faca pentru propria vindecare. Golurile din corpul lor energetic atrag pe altii care ei cred ca pot sa le umple golurile respective. Ei se simt minunat cand sunt cu cineva care poate sa le umple energetic si emotional golurile. Ei cred ca aceasta este iubire. Dar nu este iubire. Este co-dependenta, care porneste de la ego. Atunci cand o persoana nu si-a facut vindecarea necesara si cand cealalta persoana pleaca, golurile lor raman larg deschise si ei simt o mare durere. Aceasta este co-dependenta. Fiecare persoana depinde de alta ca sa-i umple golurile.
Ca oameni fiecare avem necesitati de baza, in a primi de la alti oameni iubire, companie, si asa mai departe. Cu toate acestea, atunci cand necesitatea este una care nu a fost indeplinita in copilarie, cum ar fi iubirea, acceptarea si aprobarea, si cand un gol s-a format deja, numai noi insine putem sa implinim aceste necesitati, de-la-sine-la- sine. Incercarea de a face pe altcineva sa ne umple un asemenea gol este ego. Este incercarea egoului de a crea iubire.
Relatiile care sunt cele mai capabile sa evolueze cel mai profund in iubire si intimitate adevarata, sunt cele in care ambele parti si-au facut lucrul de vindecare prin care sa-si vindece ranile si sa-si umple golurile. In asemenea relatii iubirea adevarata, care nu poate sa vina decat de la Sinele Autentic, poate creste si inflori. Egoul este atat de impregnat in societate si indivizi incat de cele mai multe ori oamenii nu cunosc alt punct de referinta. Ceea ce o persoana obisnuita descrie ca fiind fericire, iubire, implinire, libertate, putere, si asa mai departe, nu sunt nimic mai mult decat imitatii create cu istetime de catre ego. Nu este de mirare deci faptul ca oamenii au atatea dificultati in relatii, cariera si familie. Cele mai multe idealuri sunt bazate pe ceva creat de catre ego. Adevarata iubire, putere, implinire si libertate nu pot sa vina decat de la ce este cu adevarat Sinele Autentic, sau Sinele Divin.
Din copilarie noi adunam ego, foaie peste foaie. Parte din calea noastra spirituala este desprinderea acestor straturi de ego, asa cum desprindem
foile de ceapa. Pe masura ce desprindem fiecare foaie ne apropiem mai mult de ceea ce este adevarat in sine.
Egoul se impregneaza in noi la o varsta foarte frageda. Ca o boala genetica el ne este dat mai departe de catre parintii nostri. Egoul este principala sursa a disfunctiei din familiile si societatile noastre. Toti suntem traumatizati mai mult sau mai putin. Aceasta traumatizare este cea care provoaca probleme potentialului nostru. Ea se manifesta prin dificultati in relatiile dintre noi, nefericire, lipsuri, dificultati in gasirea unui serviciu care sa ne faca sa ne simtim impliniti, si asa mai departe. A vindeca egoul si a reveni la Sinele Autentic este ingredientul esential prin care putem sa ne realizam Potentialul nostru Nelimitat.
O intrebare care apare deseori este "cum pot sa determin diferenta intre dorinta data de ego si dorinta care vine de la Sinele Divin"?
Dorintele egoului si dorintele adevarate, care vin de la Sinele Divin, au caracteristici diferite care pot sa ne ajute sa facem distinctia intre ele.
Dorintele adevarate de obicei sunt de lunga durata. Ele pot deveni mai intense in anumite perioade ale vietii, insa in general ele constituie o tema sau un fir care se continua de-a lungul vietii. Daca ai avut o dorinta de lunga durata care iti apare mereu din profunzime, este foarte posibil ca ea sa fie o dorinta a Sinelui Divin. Alta modalitate de a ne monitoriza dorintele este prin a ne imagina ca ele s-au realizat, si de a ne imagina implinirea care ne vine prin realizarea lor. De exemplu, vrei sa-ti cumperi o masina noua pe care ai vazut-o in reclamele comerciale. Iti face placere sa te gandesti la ideea de a avea masina. Imagineaza-ti ca ai masina timp de doi ani. Crezi ca bucuria aceea se va fi sters ? Sau va continua masina sa te multumeasca?
Ce fel de multumire iti va da masina? Este oare o multumire de moment sau este o multumire profunda, de durata? S-ar putea sa fie oricare. Pentru unii, o masina noua poate reprezenta o dorinta adevarata, ca o extensiune a sinelui. Ea aduce multumire. Pentru altii insa o masina poate fi ceva care ii multumeste pe moment, insa dupa un timp ea devine la fel ca oricare alt lucru pe care il poseda.
Atunci cand privim la o dorinta, un alt lucru pe care putem sa-l monitorizam este profunzimea sa. Este oare o dorinta de suprafata sau vine ea din profunzimea noastra? In general, dorintele adevarate vin din profunzimea sinelui nostru. Dorintele superficiale vin de la ego.
In contextul potentialului nostru nelimitat, aspectele noastre Divine nelimitate pot veni doar printr-un potential care este bazat pe adevar. Atunci cand potentialul nostru este acoperit de strat dupa strat de sine neadevarat, devine un lucru dificil sa ne realizam potentialul nostru nelimitat.
Aspectul nostru nelimitat se structureaza atunci cand el intra in potentialul nostru. El actioneaza foarte mult asa cum face apa atunci cand intra intr-o tava de facut cuburi de ghiata. Daca tava este sparta, apa se scurge afara si nu se formeaza cuburile de ghiata. Alternativ, chiar daca apa poate sa stea in tava, ghiata care se formeaza se poate deforma din cauza faptului ca tava era sparta. La fel este si ceea ce se intampla cu potentialul nostru nelimitat. Esenta nelimitata, atunci cand intra in potentialul nostru care ii da structura, devine manifesta in viata noastra. Cu toate acestea, daca structura este acoperita de ego, esenta nelimitata nu poate sa intre in potentialul nostru, ci se scurge prin noi ca printr-o tava sparta de facut ghiata. Pe de alta parte, daca nelimitarea noastra reuseste totusi sa intre in potentialul nostru dar noi suntem fixati in ego, nelimitarea poate fi pervertita. Atunci cand se petrece asa ceva, ceea ce se manifesta in viata noastra va arata altfel decat ar fi trebuit sa arate potentialul nostru nelimitat.
Ca sa ne realizam potentialul nelimitat trebuie sa devenim deci constienti de felul in care egoul ne blocheaza. Trebuie sa identificam locul unde viata noastra este construita pe fals, pe pretentie. Cum spuneam in capitolul intai, primul pas este constientizarea. Fii constient de felul cum lucrezi. Fii constient de mecanismul propriei gandiri. Noteaza-ti cum raspunzi si cum reactionezi la anumite situatii, persoane si lucruri. Fii constient de orice fel de obiceiuri pe care le ai atunci cand raspunzi. Fii martor si observa-te pe tine insuti/insati in fiecare aspect al vietii tale.
Un Procedeu de Dezmembrare a Egoului
In continuare este prezentat un procedeu care, atunci cand este folosit in mod consistent, va incepe sa dezmembreze egoul. Egoul este corpul Pretentiei. El pretinde a fi ceva ce nu este. El nu poate exista in lumina adevarului. Adevarul ne cere sa fim cinstiti. In orice situatie, intreaba-te acest lucru: "sunt eu complet cinstit cu mine insumi/insami? "
Intreaba-te aceasta intrebare inainte de a lua o decizie, oricat de mica sau de mare ar fi ea.
Intreaba-te inainte de a incepe sa spui cuiva ceva. Intreaba-te inainte de a cere ceva cuiva.
Fii constient de ceea ce gandesti. Atunci cand chibzuiesti sau eziti intre doua alternative,
intreaba-te daca esti complet cinstit cu tine.
Fa-ti un obicei din a trai cu integritate. Integritatea este legata de cuvantul "integral".
A fi integral, sau integru, insemneaza a fi intreg, sau nedivizat.
Egoul creeaza compartimentari in sine. S-ar putea sa aratam o fata sefului nostru,
alta fata persoanei cu care suntem intimi, si iarasi alta fata familiei noastre.
Ne schimbam depinzand de persoana cu care suntem.
Fiecare schimbare a sinelui este echivalenta cu o sub-personalitate. Deseori aceste sub-personalitati
nu se cunosc una pe alta. Acest lucru este un teren fertil pentru ego. Atunci cand avem sub-personalitati nu suntem
intregi sau integrali. Pentru a avea integritate trebuie sa fim complet cinstiti cu noi insine.
Cu fiecare actiune, intreaba-te: "actionez eu cu integritate? "
Tine-ti atentia treaza atunci cand lucrezi cu acest procedeu. Noteaza orice fel de rezistenta pe care o simti.
Pe masura ce lucrezi cu acest procedeu, vei incepe sa stirbesti si sa slabesti stransoarea pe care o are egoul asupra ta.
Acest lucru va permite nelimitarii sa curga prin tine.
2002, 2003 Lightwurks, LLC. Kristopher Raphael
Subscribe to:
Posts (Atom)