Ce este existenta?

din Osho -"Hari Om Tat Sat" nr. 9

Osho, ce este existenta? E ceea ce oamenilor le place sa numeasca
Dumnezeu?

"Existenta e o realitate. Dumnezeu e o fictiune. Existenta se
reveleaza numai oamenilor care mediteaza, oamenilor tacerii;
Dumnezeu e o consolare pentru mintile care sufera, pentru
psihologiile bolnave.

Existenta nu e produsa de tine - Dumnezeu da. ce is not your
production – God is. De-asta exista o singura existenta, dar mai
multi Dumnezei. Fiecare dupa nevoile lui, dupa suferintele lui, dupa
asteptarile lui, creeaza un Dumnezeu sau accepta o credinta deja
existenta despre Dumnezeu.

Dumnezeu este o mare consolare, dar nu este un panaceu, o vindecare.
Existenta nu este o consolare. Sa fii acordat la existenta inseamna
sa fii sanatos si intreg. Toate religiile lumii te invata despre
Dumnezeu; eu te invat despre existenta.
Eu te invat sa fii acordat la ceea ce este in jurul tau, la ceea ce
este in tine si in afara ta. O data ce esti acordat la asta, pentru
tine nu mai exista moarte, suferinta, tensiune sau grija, ci o pace
incomensurabila care te inconjoara, o bucurie la care nu ai visat
niciodata.

Dumnezeu este pentru care nu pot deveni constienti, care sunt
inapoiati din perspectiva constiintei. E un fel de jucarie; oamenii
inapoiati au nevoie de ea. Si in momentul in care spun ca este o
jucarie, spun de fapt ca depinde de tine ce il faci sa fie - sa
arate ca o maimuta sau ca un elefant sau ca 100 de maini. Este
creatia ta. Surprinzator, omul crede ca Dumnezeu a creat totul.

Adevarul este ca Dumnezeu insusi este creatia imaginatiei omului.
Dumnezeu este cea mai mare minciuna pe care ai putea s-o gasesti
vreodata, pentru ca de minciuna asta depind mii de alte minciuni.
Bisericile, organizatiile religioase multiplica la infinit
minciunile, numai pentru a proteja o singura minciuna.

Trebuie sa intelegi psihologia minciunii. Primul lucru pe care
trebuie sa-l stii despre minciuna este ca ai nevoie de o memorie
buna pentru ca trebuie sa iti amintesti. Minti pe cineva despre
ceva, pe altcineva despre altceva;
trebuie sa-ti amintesti ce i-ai spus fiecaruia dintre ei.

Adevarul nu are nevoie de reamintire. Adevarul este intotdeauna
acolo, mereu la fel. Nu trebuie sa ti-l inghesui in memorie. Memoria
te leaga, te inchide, e ca o inchisoare; se agata de tine, te
acopera atat de mult, incet, incet, incat pana la urma dispari cu
desavarsire. Adevarul te elibereaza de toate minciunile.
Si dintr-o data ai revelatia ca faci parte din imensul adevar pe
care eu il numesc existenta.

Nu ai nevoie de nici o biserica, de nici un templu, de nici o
moschee; nu ai nevoie decat de o inima in stare sa se roage, o inima
care e in stare sa iubeasca, o inima care e in stare sa fie
recunoscatoare. Asta e templu tau adevarat. Si asta iti va
transforma intreaga viata. Asta te va ajuta nu numai sa te descoperi
pe tine, dar sa descoperi adancimile cele mai profunde ale
imensitatii existentei.

Noi suntem aproape ca valurile unui ocean - numai la suprafata, cand
oceanul poate sa aiba mii de kilometri adancime. Oceanul Pacific are
5000 de mile adancime. dar un val mic la suprafata nu-i va cunoaste
niciodata adancimile - propria adancime a valului, pentru ca el nu e
separat de ocean. Ea se va agata de mica ei fiinta, se va teme de
moarte, se va teme sa nu se piarda in imensitatea oceanului. Dar
adevarul este ca moartea valului nu este o moarte, ci inceputul
vietii vesnice.

Dumnezeu a fost inventat.

Oamenii aveau nevoie de el; oamenii aveau nevoie de un protector. In
imensitatea universului, un om se simte atat de singur, atat de mic.
Vastitatea il cutremura. Ce este existenta ta?

Mi-am amintit de o povestire de Bertrand Russell. Arhiepiscopul
Angliei viseaza ca a ajuns la portile de perla ale paradisului. pe
de o parte, este extrem de multumit, si pe de alta parte este foarte
tulburat, pentru ca portile sunt asa de mari, in ambele directii,
incat nu reuseste sa vada poarta in intregime. Este atat de mare
incat este dincolo de capacitatea privirii lui. Si el insusi pare o
furnica in comparatie cu poarta aceea imensa. Se teme. Nu este un om
obisnuit, este arhiepiscopul Angliei. Se simte umilit de poarta, si
apoi rasare teama: "Daca asta simt in fata portii, atunci ce am sa
simt inauntru?"

Cu maini tematoare, ciocane la poarta, dar in imensitatea acelui
spatiu numai el poate auzi ciocanitul. Zile in sir, bate si bate la
poarta. Intr-un tarziu, se deschide o mica fereastra si Sfantul
Petru il priveste cu 1000 de ochi, incercand sa-si dea seama cine a
facut acel zgomot. Acei 1000 de ochi sunt atat de stralucitori,
precum stelele, ca arhiepiscopul se simte si mai mic - aproape o non-
entitate.

Si Sfantul Petru intreaba, "te rog, oricine ai fi, oriunde ai fi,
arata-te."

Arhiepiscopul se prezinta: "Poate ca nu ma cunosti, Poti sa-l
intrebi pe Iisus, eu sunt arhiepiscopul Angliei."

Sfantul Petru spune, "Nu am auzit de Anglia niciodata."

Arhiepiscopul spune, "Poate ca nu ai auzit de Anglia, insa cu
siguranta ai auzit de minunata noastra planeta Pamant."

Sfantul Pentru spune, "Nu vreau sa te ranesc, insa daca nu imi dai
numarul de ordine al Pamantului, nu pot sa-mi dau seama despre ce
vorbesti." Trebuie sa ma duc in biblioteca si sa caut - daca imi dai
numarul de ordine - sistemul solar caruia ii apartii, pentru ca sunt
milioane de sisteme solare si fiecare sistem solar are multe
planete.'

Dar arhiepiscopul nu s-a gandit niciodata ca Pamantul ar avea un
numar de ordine. "Nu stiu nici un numar de ordine, dar eu sunt
arhiepiscop. Du-te si spune-i lui Iisus."

Sfantul Petru zice: "Sunt din ce in ce mai confuz. Cine este tipul
asta, IIsus?"

Arhiepiscopul este foarte socat. "Nu ai auzit de Iisus, singurul fiu
al lui Dumnezeu?"

Sfantul Petru zice, "In ce ma priveste, nu l-am vazut niciodata pe
Dumnezeu; nu stiu daca exista sau nu. Eu sunt doar un portar. Poate
undeva, prin paradis exista cineva care se crede Dumnezeu, insa eu
nu l-am intalnit niciodata ..."

A fost un soc atat de mare, incat arhiepiscopul s-a trezit
transpirat.

Povestirea esre semnificativa deoarece arata cat de mici suntem noi
comparativ cu universul. Evident ca omul primitiv nu a reusit sa
inteleaga ideea vastitatii universului fara sa ii atribuie o
personalitate si fara sa se relationeze intr-un fel sau altul cu
aceasta.

Dumnezeu a fost efortul omului primitiv de a conferi existentei o
personalitate. Apoi a devenit Dumnezeu tatal. Abia atunci poti sa ai
o relatie cu el. Poti chiar sa fii impotriva lui, dar cel putin e
cineva fata de care poti sa fii pro sau contra; este cineva care
poate fi mai mare ca tine, care te poate proteja, care iti
garanteaza ceva.

Dumnezeu de fapt inseamna saracia constiintei umane.

Oamenii care si-au atins constiinta profunda si pragul ei cel mai
inalt, ca Gautam Buddha, au negat existenta lui Dumnezeu. Oricine
care s-a imbogatit interior a trecut de mintea care, de fapt, e
bolnava si l-a negat pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu ca o fictiune pentru
copiii de gradinita. Ei au nevoie de el – parabole, fabule, povesti.
Foarte putini oameni au trecut de gradinita, de fapt.

Dumnezeu exista pentru ca tu nu esti constient de tine insuti.
Dumnezeu exista pentru ca nu ai atins centrul fiintei tale. In
momentul in care te cunosti cu adevarat, nu mai exista nici
Dumnezeu, nici nevoia de el. Eu sustin complet ce spunea Friedrich
Nietzsche: "Dumnezeu a murit."

TCea de-a doua parte a frazei spuse de Nietzsche este chiar mai
semnificativa: "Dumnezeu a murit si omul este acum liber." Aceasta
parte nu s-a bucurat de prea multa atentie din partea filozofilor, a
misticilor, a psihologilor, insa aceasta parte este cea mai
importanta; prima parte nu inseamna prea mult. De fapt, prima parte
este gresita. Dumnezeu nu poate muri – fictiunile nu mor. In
momentul in care stii ca sunt fictiuni, nu se pune problema ca ele
sa moara. Asa cum nu s-au nascut, nu vor muri. Dumnezeu nu s-a
nascut niciodata - si atunci cum sa moara? Moartea este cealalta
extrema a nasterii.

Asadar, prima parte nu e importanta, dar i-a fost acordata multa
importanta de catre teologi, deoarece s-au temut: "Asta e un
sacrilegiu, sa spui oamenilor ca Dumnezeu a murit. Asta inseamna ca
acum nu mai e nevoie de nici o religie." S-au temut pentru propria
lor afacere. Dar au uitat cea de-a doua parte, care este mult mai
importanta si are semnificatii cu mult mai semnificative. Inseamna
ca Dumnezeu era ceva ce lega, ce te dadea inapoi, ceva de care te
temeai. Dumnezeu nu a fost o comoara, ci o greutate infinita,
imensa, asupra inimii si cresterii tale.

O data ce Dumnezeu este indepartat, posibilitatea omului de a creste
si a se dezvolta devine absolut libera.

Un zeu este un despot, un fascist. Fara Dumnezeu, lumea devine
libera.
Existenta da fiecarui individ o demnitate uriasa. De la cel mai mic
fir de iarba pana la cea mai grozava stea din Univers, ea da iubire
si semnificatie enorma, si nu face nici o diferenta. Existenta
acorda egalitati si oporunitati egale. Nu e nevoie sa pierzi timp in
rugaciune, sa citesti scripturile, care sunt cele mai putin sfinte
carti din lume. NU e nevoie sa fii exploatat de preoti. Esti dintr-
odata eliberat de toate lanturile astea. Acum poti sa fii tu insuti.

Atata timp cat exista Dumnezeu nu vei putea fi niciodata tu insuti.
Esti doar o marioneta, sforile tale sunt in mainile lui Dumnezeu. O
zicala veche in India spune ca nici cea mai mica frunza din copaci
nu se misca decat daca primeste de la Dumnezeu ordin sa se miste.
Orice ai fi, religiile iti spun ca esti tarana. Cuvantul "om" vine
din "humus", care inseamna noroi, tarana. Si cuvantul in ivrit,
araba, urdu, hindi este "admi" – este folosit ca numele primului om,
Adam. "Admi" inseamna pamant. Dumnezeu l-a facut pe om din pamant si
apoi a suflat viata asupra papusii.

Acum, tu ce fel de libertate ai? Cineva a suflat viata asupra ta si
este tot in mainile lui sa se opreasca sa mai sufle viata asupra ta
in orice clipa. Orice ai face, religiile cred ca este soarta ta,
care ti-e scrisa in frunte. Si au fost oameni prosti care chiar au
incercat sa citeasca ce ti-e scris in frunte. Astrologi, chiromanti,
tot felul de oameni care au exploatat simplitatea si inocenta Sunt
oameni care iti citesc in palma, se uita la linii si iti spun ce
inseamna ele. Ideea de baza aici e ca tu nu-ti traiesti viata, faci
doar parte dintr-un spectacol, si rolul pe care il joci a fost decis
cu mult inainte.

Krishna – in marele razboi indian, Mahabharata – i-a dat
discipolului sau, Arjuna, o replica.
Vazand imensul masacru care urma sa aiba loc, Arjuna pur si simplu
si-a pierdut cumpatul, desi era un om de mare curaj si cu o
inteligenta deosebita.

El a spus: "Nu vad rostul acestui razboi. Chiar daca o sa castig ...
si cu siguranta voi castiga" – pentru ca nu mai era un alt luptator
ca el. – "Dar sa stau pe tronul victoriei inconjurat de cadavrele
tuturor prietenilor si dusmanilor mei, toti oamenii aceia frumosi,
nu ma incanta deloc. Numai cand imi imaginez scena asta si
innebunesc. Decat sa lupt, mai bine cedez tronul – unui alt var-
frate. Il las pe el sa guverneze tara si eu plec in Himalaya sa
meditez, sa devin sannyasin. Mi-am pierdut orice interes in lupta."

Krishna incearca in toate felurile sa il convinga, insa Arjuna
stapaneste nu numai lupta, ci si argumentele intelectuale si
riposteaza. Pana la urma, nemaiavand argumente, Krishna spune, "E
scris in destinul tau. Daca pleci, pleci de langa Dumnezeu. Razboiul
este predestinat de Dumnezeu sa-i distruga pe toti cei care nu sunt
virtuosi si sa-i lase numai pe virtuosi sa supravietuiasca. " La
aceasta nu mai exista contraargument, pentru ca Arjuna crede in
Dumnezeu si in destin.

Arjuna a mers la razboi. Krishna a fost raspunzator, acum 5000 de
ani, pentru distrugerea acestei tari, prin argumentul fals pe care l-
a adus. In razboi nu numai ca au murit foarte multi oameni, insa
razboiul a distrus curajul acestei tari, care a inceput sa se sperie
de orice calamitate, oricat de mica.

2000 de ani de sclavie ....Vreau sa fie clar pentru toata lumea ca
cei care sunt responsabili pentru acesti 2000 de ani de sclavie sunt
cei mai mari oameni din India. In capul listei sta Krishna; Arjuna
este doar umbra lui. is just his shadow. Apoi vine Mahavira, care i-
a invatat pe oameni sa fie nonviolenti in asa masura incat urmasii
lui nu erau nici macar in stare sa cultive plante, spunand ca ele au
viata; daca cultivi, inseamna ca trebuie sa omori plantele atunci
cand strangi recolta. Gautam Buddha
este pe locul al treilea; el a invatat oamenii sa accept, sa fie
multumiti cu ceea ce au – saraci, infometati, sclavi, sa ramana
perpetuu multumiti.

Invataturile lor au fost minunate. Trebuie insa sa amintesc ceva, ca
sa nu fiu prost inteles. Invataturile lor au fost minunate, insa ei
nu s-au gandit niciodata la implicatiile acestor invataturi. Nu s-au
gandit niciodata ca daca predici nonviolenta unei tari intregi, daca
ii spui sa renunte la orice arma, cand nimeni altcineva in lume nu
face asta, atunci pui tara aia in starea de victima, exploatata de
oricine.

Si timp de 2000 de ani un invadator dupa altul a venit in India, a
exploatat-o si a plecat. Intr-un final, mahomedanii au venit si s-au
gandit: "De ce sa mai plecam? Putem nu doar sa exploatam poporul
asta, ci sa-l guvernam si sa ramanem aici." Si apoi au venit
britanicii, francezii, portughezii, si toti au incercat sa
exploateze tara asta. Britanicii au fost de departe cei mai isteti.
Portughezii au avut micile lor insule Diu, Daman si Goa, francezii
au avut o mica parte din tara, Pondicherry. Britanicii au avut insa
toata tara.

Oamenii au ramas infometati si au murit de foame si nimeni nu s-a
gandit ca de fapt aceste marete principii sunt intr-un fel
responsabile pentru situatia nefericita prin care a trebuit sa
treaca India atatea mii de ani. Si nici chiar astazi nimeni nu
incearca sa vada toate implicatiile. Fiecare principiu maret isi are
propriul nor negru. Si daca nu intelegi si norul, in curand ai sa
fii absorbit de el. Daca il intelegi, esti in stare sa-l ocolesti.

Dumnezeu se pare ca este cel mai mare principiu care i-a fost
predicat omului de-a lungul secolelor, dar nimeni nu i-a analizat
implicatiile.

Daca Dumnezeu l-a creat pe om, atunci inseamna ca omul nu are nici o
individualitate proprie, nu poate pretinde nici o demnitate, nici o
libertate.

Nici nu se pune problema ca o marioneta sa declare "Vreau sa fiu
libera." Daca Dumnezeu a creat universul, atunci orice s-a intamplat
in univers trebuia sa se intample. A fost vointa Domnului. Nici un
efort din partea noastra nu ar fi schimbat nimic.

Si poti vedea ca, daca Dumnezeu a creat lumea, si daca el este in
spatele armelor nucleare si al oamenilor care le creeaza, atunci
nici un efort din partea omului nu poate preveni distrugerea
intregii planete. Sa lasi crearea lumii in mainile unui Dumnezeu
fictiv este foarte periculos. Ne face totalmente neputinciosi. Nu
putem face nimic.

De aici, simpla mea intelegere asupra constiintei este ca daca
Dumnezeu nu a murit o data cu declaratia lui Friedrich Nietzsche's,
atunci trebuie sa-l omoram!
Oriunde l-ai intalni, nu trebuie nici macar sa-i spui "Buna ziua".
Intai omoara-l si dupa aia spune-i "Buna ziua" – ca sa duci
formalitatea pana la capat. Insa nu e nevoie de Dumnezeu. Cu
Dumnezeu acolo sus, omul va ramane pentru totdeauna un sclav, un om
inconstient, care nu va lupta niciodata sa atinga maximum de
potential la care poate ajunge.

Daca Dumnezeu va disparea, s-ar putea sa simti putina teama – din
obisnuita –
o teama care va disparea.

O data ce veri realiza ca stai pe propriile picioare si ca ai de
facut ceva pentru a-ti crea o constiinta mai buna, o inima mai
iubitoare, atunci rugaciunile devin inutile, pentru ca nu mai e
nimeni sa raspunda la ele ... Da, uneori ele au primit raspuns.
Macar o data, cu siguranta ....

Un om sarac l-a rugat pe Dumnezeu, luni la rand: "Da-mi 50 de
dolari, nu vreau mult, doar 50 de dolari."

Intai s-a rugat, insa apoi s-a gandit, "Milioane de oameni se roaga,
e un singur Dumnezeu si o gramada de oameni care se roaga. Oare
rugaciunea mea umila va ajunge vreodata la el .....Si poate ca e
atata zgomot in jurul lui – rugaciuni de la toate bisericile,
moscheile, sinagogile, templele – cine va avea grija de mine? Mai
bine ii scriu o scrisoare."

Si a scris o scrisoare spunand, "Iti scriu ca sa-ti reamintesc ca de
luni intregi ma rog, insa nu am primit nici un raspuns. Se pare ca
rugaciunea mea nu a ajuns la tine. Pot sa inteleg ca e atata zgomot
in jurul tau, de la atatea rugaciuni. Si oameni mari ti se roaga –
papa, arhiepiscopul, shankaracharya –, deci cine va lua in seama
rugaciunea mea umila? Si nu cer mult - nici paradis, nici rai,
nimic, doar 50 de dolari. Asa ca m-am gandit sa-ti scriu scrisoarea
asta."
Asa ca a inceput scrisoarea cu litere mari, "Cincizeci de dolari!
TTine minte, e urgent!."

Dar apoi a fost atat de bulversat pentru ca nu stia cui sa adreseze
scrisoarea si catre ce adresa sa o expedieze. S-a gandit: "Cea mai
buna idee ar fi sa o adresez asa: Dumnezeu, Posta Generala". Daca
posta generala nu poate sa-i gaseasca adresa, atunci cine sa poata?
Scrisoarea a ajuns la seful postei. A privit-o, a ras si apoi s-a
intristat. S-a gandit: "Omul asta trebuie ca e foarte disperat –
nimeni nu ii scrie scrisori lui Dumnezeu. Si nici macar nu cere asa
de mult."

Asa ca a spus prietenilor, "Va rog sa va uitati la scrisoarea
acestui om sarman. Contribuiti cu totii, si ii vom trimite 50 de
dolari. Macar o data sa i se raspunda la rugaciune." Au strans
banii, insa nu au reusit sa adune decat 45 de dolari. Seful postei a
spus: "Nici o problema, macar ca-i trimitem si pe astia."

Cand cei 45 de dolari au ajuns la omul sarman, acesta a numarat
banii, a privit in sus si a tipat: "Doamne, tine minte un lucru.
Data viitoare cand imi mai trimiti bani, nu-i mai trimite prin
posts! Hotii astia si-au luat comisionul. Am primit numai 45 de
dolari!"

Cu exceptia acestui eveniment, nu am auzit de nici o rugaciune care
si-a primit raspuns – si nici macar in aceasta situatie raspunsul nu
a fost complet. Nu e nimeni acolo sa raspunda. Existenta trebuie sa
fie abordata altfel.

Dumnezeu trebuie sa fie venerat.

Catre Dumnezeu trebuie inaltate rugaciuni.

Existenta trebuie sa fie contactata prin meditatie.

Sunt doar doua feluri de religii pe lume: religiile rugaciunii si
religiile meditatiei. Poti sa vezi unde vreau sa ajung. Toate
religiile rugaciunii cred in Dumnezeu, pe cand religiile meditatiei
nu. Pentru ca meditatia te poarta inspre tine insuti si te
implineste, nu ai nevoie sa te rogi, nu ai nevoie de nici o
consolare. Esti intr-o stare de bucurie, de beatitudine, ca poti
binecuvanta intreaga lume.

Eu te invat existenta, si intrarea in existenta se face prin propria
ta fiinta; meditatia nu inseamna rugaciune – aminteste-ti, este
opusul rugagciunii. Rugaciunea face parte din jargonul fals despre
Dumnezeu, rai si iad.
Rugagciunea este parte din toata chestia asta. Meditatia este, pur
si simplu, singurul drum pur sa intri in contact cu existenta. Si
contactul asta devine imediat o contopire. Devii existenta insasi.
Apoi esti nori si stele si flori si ploaie. Esti pretutindeni. Nu
mai esti un strop, devii oceanul intreg.

Tine minte distinctia clara inte existenta si Dumnezeu. Dumnezeu
inseamna condamnarea inteligentei noastre. Inseamna acceptarea
umilintei, inseamna sa accepti ca "Suntem numai niste marionete; tu
esti puterea. Tot ce vrei sa facem, vom face. Tot ce putem face este
sa ne rugam." Te ologeste atat de mult ... Chiar ideea de Dumnezeu
iti face greata. Numai existenta are in ea prospetime si frumusete
si adevar.

Niciodata sa nu amesteci cuvintele astea doua. Unul inseamna
realitate, celalalt e pura fictiune."


traducere prem suchira