Pe vremea cind inca eram "nimeni" adica una din milioanele de divortate cu trei plozi mici, rate la casa si ca meserie eram curatitoare-n vilele imense ale altora, pe vremea aia eram si grasa,latoasa,neingrijita si satula de viata in asa un hal ca as fi putut sa zic cu inima impacata " daca o mierlesc maine va fi o usurare pentru toata lumea"(fara conotatii de constiinta va rog, cui as fi lasat copiii etc.etc.sunt momente de-astea-n viata cind pielea ti-e mai aproape decit camasa si nu-ti mai pasa de nimic). Intr-o dupa-maiaza fierbinte, asa cum de obicei sunt ele in tara asta de-i zice tara sfanta, tocmai terminasem de curatat vila cu trei etaje a unor bogati,ma dureau umerii de la batul si cirpa de spalat pe jos, ma dureau picioarele de urcatul si coboritul scarilor,ma durea capul de oboseala de tigari si prea multe cafele, stateam in statia de autobuz si ma gindeam cu jale la programul care ma astepta acasa dupa ce copiii tocmai venisera de la scoala, tocmai mincasera,tocmai imprastiasera totul si eu urma din nou sa curat.Doamne, cum urasc termenul asta " a curata" din tot sufletul il urasc.Visam in nimicnicia mea sa am si eu una ca mine, o servitoare care sa-mi faca toate treburile, eu numai sa ma duc la o munca si munca aia sa-mi placa, sa vin acasa sa citesc, sa dooooooooorm, sa calatoresc, pe scurt, visam vise cind linga mine a oprit Chevroletul cel alb si un barbat m-a intrebat coborind geamul daca poate sa ma duca undeva.Da,poti sa ma duci acasa i-am raspuns, nu,nu-mi mai pasa daca e un violator in serie, un arab cu ginduri criminale, un sadic de-ala de-o sa ma taie bucati sau daca-i dracul in persoana.Vroiam acasa.M-am urcat in masina aia mare si eleganta ,barbatul imbracat in uniforma militara cu grad mare, n-am sa-l spun ca n-am chef nu ca l-ati cunoaste cumva ,era foarte amabil, m-a intrebat tot drumul,l-am intrebat tot drumul, si-n vreme ce-mi raspundea m-am gindit ca pe lume-s multi nebuni si ce l-o fi apucat pe asta sa incerce sa ma agate tocmai pe mine care aratam de un ban jumate si valoram jumate din cit aratam? Pe scurt am stabilit sa ne revedem vineri seara.Barbatul mi-a spus de la inceput ca e insurat, ca are o casnicie buna, patru copii mari si ca nevasta-sa-i avocata. Nu stia de ce a oprit masina linga mine, nu stia de ce ma duce acasa si mai ales habar n-avea ce-l mina sa-mi propuna o intilnire vineri seara cand de fapt toti barbatii insurati sint cu familiile lor.M-am imbracat cit am putut mai bine, cu ce-aveam si-aveam putin, m-a dus la un restaurant celebru si-apoi m-a lasat in fata casei.Atit. Ne-am intilnit in continuare cam de cite 2 ori pe saptamina ,ma ducea la spectacole, la concerte,la restaurante, la magazine scumpe, a inceput sa ma imbrace dupa gustul lui, sa-mi cumpere lenjerie pe gustul lui ,sa ma schimbe pentru el.Eu am inceput sa fac dieta, sa ma duc sa fac sport,imi gaseam acum timp de toate dar inca faceam curatenie-n casele altora de 2 ori pe saptamina, nu de alta dar vroiam sa fiu oarecum independenta de banii lui.La un timp a inceput sa ma bata gindul ca trebuie sa fac altceva, adica sa incep sa fac ceva intr-adevar, l-am intrebat ce-ar crede c-ar trebui sa invat? s-a uitat lamine ciudat, "la ce-ti trebuie sa inveti? Am inteles atunci ca din mine-l intereseaza numai partea de la briu in jos si-asta am inceput sa-i ofer ,fara sa mai bag in legatura asta si sufletul sau creierul, eram papusa lui cind vroia, el platea pentru asta si ma simteam bine cu el in pat.Ce faceam cind nu era cu mine a devenit treaba mea.De banii lui aveam nevoie.M-am dus si-am invatat cosmetica, in acelasi timp m-am apucat sa invat si medicina alternativa.Invatam serile de trei ori pe saptamina, de doua ori eram cu el,diminetile lucram ca femeie de serviciu.Aveam 43 de ani pe vremea aia.Cu timpul, adica dupa un an de invatat cosmetica m-am dus si-am lucrat la cineva, intr-un atelier,pensam sprincene,scoteam parul de pe picioarele clientelor,uneori mai faceam si cite-un tratament simplu, ce-mi dadeau si mie.Bani de cumparat aparatura sa lucrez acasa nu aveam.De medicina alternativa nu ma puteam atinge,n-ai voie sa lucrezi in ea fara diploma deabsolvire.Terminasem deja cosmetica, doi ani, am luat imprumut de la banca si-am cumparat minimum de aparatura.Mi-am deschis cu chiu cu vai ceva acasa,pentru femeile cu putini bani, cele ca mine, cele care voiau sa fie frumoase si ingrijite insa n-aveau cum sa ajunga la marile centre de cosmetica.Mergea cumva, nu c-as fi putut trai numai din asta, dar cistigam ceva.Intr-o zi mi-a venit o pacienta noua,femeie religioasa moderat, mergea la o nunta, vai de tenul ei,curgea din el grasimea , semne de foste cosuri puroioase si alte cosuri puroioase in formare, dereglare hormonala totala.Am facut ce-am putut, mi-a poevstit ca e maritata, are doi copii si sta undeva intr-una din asezarile noastre.Era nervoasa, baiatul cel mare inca nu revenise de la scoala, era ora cinci si-ar fi trebuita sa ajunga pe la trei.Se tot agita cu telefonul, suna peste tot, la rabinul director al scolii, la vecini, nimeni nu raspundea.I-am pus o masca astringenta si mi-am zis sa-i fac putin masaj pe talpi sa se mai destinda saraca.Era iar cu celularul cind a aflat ca fiu-sau s-a dussa imparta mincare saracilor si s-a mai linistit.Oricum masajul la talpi l-am continuat.La un moment dat mi-a spus: "i nteresant,miinile tale le simt ca-mi transmit un fel de caldura-n tot corpul,in special in regiunea uterului si-a ovarelor. ". N-am bagat exact de seama la ce spune.I-am terminat tratamentul, am stabilit sa vina peste doua saptamini si mi-am vazut de treaba.A revenit peste 2 saptamini, m-a rugat, daca pot sa-i mai fac un masaj la talpi,i-am facut, a vrut s-ami plateasca.I-am zis ca nu-i nevoie.A stabilit pentru saptamina urmatoare,numai pentru masaj, am intrebat-o de ce ,a zis ca-i face bine, si-atit.A venit la tratamente la fata si la masaje cam o data pe saptamina vreme de doua luni.Ultima oara a aparut incarcata de flori, de bomboane de prajituri cu barbatul si cei doi copii.N-am inteles ce mi-a cazut pe cap, nu era ziua mea si nici vreo alta sarbatoare, plus de asta am o casa mica si atitea persoane de-odata ma apasau pe creier.Am intrebat-o ce s-a intimplat, in sfirsit, ca sa n-o lungesc, mi-a zis ca de mult a vrut sa ramina gravida, n-a reusit, a facut tot felul de tratamente,a ramas gravida prin insamintare dar a pierdut.Cind a venit la mine deja isi pierduse orice speranta, cind i-am facut primul masaj la talpi a simtit ca ceva se schimba-n corpul ei, si dupa o luna a ramas gravida fara tratament si fara nimic altceva sa o ajute.Mi-a trimis o alta cu probleme, si o alta si-apoi o alta,au venit oameni de tot felul cu diverse boli, diverse dureri,diverse necazuri.Clinica din mica mea casa ( deja devenise clinica) era mereu plina, telefoanele sunau si terminasem deja cursul de medicina alternativa, aveam dreptul sa tratez pe oricine si tratam.O data cu oamenii au inceput sa vina si banii, am simtit ce inseamna sa ai dar n-am innebunit din asta,nu m-am facut blonda, insa mi-am cumparat o masina la mina a 2-a, si-am inceput sa fiu independenta-n miscare,banii am inceput sa-i pun de-o parte, sa ma port de parca nu i-as fi avut, asta-n mare.Slabisem deja, aveam deja o silueta frumoasa, insa inca nu de invidiat.Eram ingrinjita si devenisem pedanta, copiii cresteau si-aveau acum nevoie de alt fel de atentie si alt fel de ajutor, acum puteam sa le dau ajutorul asta.Si-a trecut vremea.El,adica omul cu Chevroletul a disparut exact asa cum a aparut,intr-ozi n-am mai auzit de el,pe-o usa intrasera reusite pe-o alta usa iesise el si nu intelegeam unde sau de ce.La celular nu mai rapspundea,stiam telefonul lui de-acasa dar conventia era sa nu-l caut acasa niciodata si nu l-am cautat.Celebritatea mea crestea, m-au intervievat pentru radio,pentru televizor,am inceput sa merg la congrese internationale, m-au rugat sa tratez pacienti in strainanate, am facut-o.Dar casa mea mica a ramas casa mea mica si n-am schimbat-o,masina e noua insa nu e jeep sau alta modernitate, n-am nevoie sa pozez in ceva ce nu sint, imi amintesc mereu ca sint,la baza divortata grasa si latoasa mama a plozilor care facea curatenie-n casele altora.Pastrez amintirea asta-n umerii durerosi si-n picioarele care din cind in cind se umfla poate si-n degetelecare-mi amortesc, amintirea batului si-a cirpei de spalat.Intr-o zi o familie m-a rugat sa le tratez baiatul, ramasese paralizat dupa un accident de motocicleta.I-am vazut diagnosticul,leziunile,nu prea aveam mare lucru de facut, numai o minune l-ar fi putut ajuta ori eu minuni nu stiu sa fac, de ce sa mint? Le-am spus parintilor, m-au rugat totusi sa merg chiar daca nu ajuta au sustinut,n-are de ce sa strice.La spital, e un spital de recuperare de fapt, in hol ma astepta familia cu fiul lor in caruciorul cu rotile.Erau zeci de oameni in lobiu-ul imens, nu stiu de ce m-am intors in loc si ochii mi s-au indreptat spre un scaun cu rotile-n care picotea un barbat.Parca mi s-a oprit respiratia.Era el,barbatul din Chevroletul cel alb.Un sfert din ce fusese.se vedeau pe el semnele paraliziei partiale pe partea stinga.Linga el o femeie, nevasta, incerca sa primeasca raspunsuri la niste intrebari.El incerca la rindul lui sa vorbeasca, greu, bilbiit,gijiit,fractiuni de cuvinte nelegate intre ele.Mi-am cerut scuze de la familia baiatului si-am mers la ei .Avusese un grav atac cerebral si consecintele se vedeau, era de cinci ani in scaunul cu rotile,aveau bani cu ce sa plateasca dar recuperarea mergea greu de tot si din cite spunea nevasta multa vreme n-or sa-l mai poata tine acolo...Tu esti cea de la tv? m-a intrebat.Da eu sint cea de la televizor.si vreau sa va ajut.De ce? a intrebat femeia mirata.Am o datorie de platit in fata lui dumnezeu si-am hotarit ca ajutindu-va pe voi mi-o achit, oarecum.Suna romantic ,sentimental, ceva de telenovela toata povestea asta, asa-i? ei bine nu este.Au trecut trei ani de-atunci.Barbatul din Chevrolet si-a revenit in mare parte, merges chiopatind, misca mina stinga destul de greu, vorbeste bine nu-si mai face nevoile pe el, poate sa mearga chiar si in strainatate ceea ce el si nevasta lui fac adesea.Au trecut 15 ani de cind stateam, o servitoare-n statia de autobuz.Acum sint un om care poate sa ajute si ajuta multi oameni.Copiii sint mari, si-au terminat facultatea,fata s-a maritat si-am o nepoata.Merg mult in strainatate ,ajut multora, am succes, am glorie, am de toate insa si-acum stau si ma intreb cum s-au intimplat toate astea ca intr-un roman roz.Ce anume m-a minat sa fac ce-am facut, sa ajung unde-am ajuns,poate omul dinChevroletul alb sa fi trezit in mine dorinta de-a fi altceva decit papusa lui sexuala? Poate cineva sus undeva a hotarit ca pot mai mult sau ca vrea mai mult de la mine ?NU stiu daca exista povesti cu zine, nu cred ca exista, cred ca exista daruri pe care le primim si pe care,intr-un fel sau altul trebuie sa le folosim fiindca asa vrea cine ni le-a dat.Mai cred ca exista-n noi toti puterea de a descoperi darul pe care-l avem fiindca toti il avem, sub o forma sau alta.Si darul asta aduce multumire de om insusi si de cei din jur, de azi,aici,acum,de viitor in care continui sa dai si sa ajuti, sa primesti si sa continui ,prefacind ce-ai primit in alte daruri.Am ,acum cind scriu am 58 de ani si mi se pare ca sint o multime de recuperat.O multime de viata,o multime de sentimente o multime de bine.Ma cheama Cristina Miriam, o sa-mi gasiti numele peste tot in ziare in tara si in strainatate.dar asta nu-mi spune nimic, cine-am fost si cine-am ajuns, acum vreau sa stiu ce-o sa fiu peste 10 ani si peste alti zece....Glumesc.Oare-i viata un sir de coincidente? Oare-s coincidentele necoincidente si drumu-i scris numai mergem pe el cu ideea gresita ca il facem de capul nostru? Si-asa si-asa, dar asta-i filozofie si,cum sa va spun, n-am inclinari spre filozofie cu toata psihologia pecare-am invatat-o desprinzindu-ma de coada maturii.Precis va intrebati daca am acum o femeie care-mi face curatenie si daca-i cer sa-mi faca intr-o zi toate camerele? Nu,nu-i cer.Am o femeie care ma ajuta, e tinara si talentata, daca se apuca de invatat acum, la 36de ani poate sa faca ceva cu ea insasi, da din mina a lehamite cind ii spun, dar nu ma las, pina la urma tot o trimit la o scoala de arte .S-a nascut Odaya, inca o bebelusa a miinilor mele.Maica-sa sustine ca atunci cind i-au dat-o-n brate s-a uitat la ea cu niste ochi mari si castanii.Era frumoasa, relaxata, asta fiindca s-a nascut prin cezariana.Mi-au adus-o s-o vad, a zimbit cu toata gura ei stirba si m-a tras de par de parca voia sa ma apropii de ea.Mi-a gangurit lung in ureche nu stiu ce, oricum ceva dulce in limba pruncilor, dupa care a hotarit sa dea napraznic din picior in urechea mea stinga.E bine si-asa i-am zis, da sa nu exageram cu manifestarile de simpatie ca pe urma nu mai aud ce spui si-i mare pacat. Cam atita-i ce-am vrut sa povestesc....
autor necunoscut
Wednesday, February 17, 2016
Wednesday, February 10, 2010
Downshifting!
Un om sta pe malul marii si cineva vine si îi spune sa îi prinda niste peste, iar el îi spune ca nu, pentru ca sta pur si simplu si contempla marea. Acesta îi spune: îti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita, o sa îti iei una mai buna. Tot nu vroia. Acesta începe sa îi arate care sunt avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa îti iei un vapor si daca îti iei un vapor o sa îti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul raspunde: Si acum ce ti se pare ca fac?
Fenomenul downshifting - sau "dincolo" de top management
de Aurora Liiceanu
Downshifting- ul s-a nascut din refuzul societatii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialista) de a nu deveni sclavul valorilor materiale si de a-ti consuma toata existenta alergând dupa bani, dupa o pozitie ierarhica. Downshifting- ul inseamna refuzul de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza este ca de fapt calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material - nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fii fericit, multumit în viata -, ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel încât sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etica a muncii. Downshifting- ul nu poate fi la noi, pentru ca noi suntem o societate care am demarat dupa '90 in plin materialism grosolan si exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este odominanta a vietii. Toata lumea priveste cu admiratie si invidie desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a inceput sa fie pus sub semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva un om din est (din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit unul din vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie, cum se spune, victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o sa-si ia tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ si in mod excesiv. Deci noi, in momentul de fata, suntem o societate cu valori materialist - excesive, spre deosebire de cealalta societate, in care oamenii profita de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vietii, dar si calitatea ei. Eu cred ca nivelul de la care pornesc ei este mult mai inalt decit al nostru. Adica ei nu au o populatie care supravietuieste ca la noi si aceasta conditie bazala, minima pentru a trai relativ decent este realizata cam la toate categoriile sociale. Faptul ca exista oamenicare stau pe strada, sau care refuza sa intre in alt tip de inregimentare, in aceasta ordine a vietii, tine si de o patologie sociala care este legata de postmodernism, nu tine de saracie, pentru ca in strainatate abundenta de lucruri materiale fac sa existe oanumita satietate. Cu alte cuvinte, cu doua perechi de blugi si cu zece maiouri poti traversa o vara. Noi cred ca suntem intr-o perioada in care a inceput sa se vada aceasta adictie de shopping, care tine de centrarea de materialism, prin manipularea sau si prin manipularea data de publicitate, care indeamna necritic catre consumerism. Asta nu inseamna ca la ei nu exista asa ceva, insa sunt mult mai potoliti si ceea ce este interesant este aparitia acestui curent critic ca schimbare a stilului de viata. La noi nu exista deloc o atitudine critica, ba dimpotriva, cum am mai spus, este vorba de invidie si chiar o rautate de a scotoci, sa vezi cit si-a mai luat, cite vile si-a luat, cum e vila etc. Exista o dorinta evidenta a unora de a fi invidiati pentru bunastarea lor materiala excesiva pe care ei o coreleaza cu reusita sociala sau cu reusita existentiala. Numarul, cantitatea conteaza, si pretul. In general downshifting- ul pune accentul asupra unei idei importante: exista si alte laturi ale vietii care sunt importante si pe care le poti realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani: relatiile, prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul unui riu, sau trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc. Vedem o graba teribila a tinerei generatii de alerga dupa bani si de a uita sa traiasca. Pentru ca sa ilustrez acest lucru am gasit un text foarte critic, in care un specialist in marketing se refera la ce se intimpla la noi in Romania :"am vazut fete care, atunci cind s-au angajat in agentie, erau ca niste mere sanatoase din care iti venea sa musti cu pofta; astazi sunt niste scovergi iradiate de computer. Oricum, ar gasi cu greu un barbat la ora la care pleaca de la birou si daca ar apela la solutia cea mai la indemana, un coleg de birou, tot nu ar plesni-o: e cunoscut faptul ca stresul cauzeaza sterilitate masculina. Probabil ca la ora la care scriu aceste rinduri ele se afla tot la birou bibilind un mediaplan sau pregatind press release-ul unui client isteric si mitocan care nici macar nu stie sa spuna"multumesc". Pentru simplul motiv ca "doar te platesc, nu?" In niciun loc, sau meserie, densitatea de impostori pe metru patrat nu e mai mare ca in marketing si publicitate. E interesant ca mai mult este afectata partea feminina, pentru ca, daca inainte exista acest stereotip - cind ai o fata este bine sa intre in invatamint (invatamintul a fost totdeauna feminizat, pentru ca iti permite sa mai cresti un copil, sa mai faci o mincare, sa mai stai pe acasa si sa ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie sa tina si o casa), astazi, este ciudat pentru ca nu se mai intimpla, fetele nu se mai fac deloc profesoare - intra in jurnalism, daca au noroc lucreaza la televiziuni -, iar cele care mai exista se duc mai degraba la gradinite particulare pentru bani mai multi. Deci,majoritatea intra in jurnalism si in marketing, profesii extrem de consumatoare de timp, extrem de mobile si de dinamice, la care salariile pot fi substantiale, dar daca stai sa te gindesti mai atent iti dai seama ca de fapt sunt foarte prost platite pentru cit de rar dai pe acasa. De ce a aparut downshiftingul? Pentru ca este vorba de manipulare, de o anume conditionare in privinta statutului de consumator. Se zice ca femeile vin tarziu acasa, dar cu foarte multi bani, cu banii aceia cumpara foarte multe lucruri si il fac pe copil sa devina la rindul lui consumator si il conditioneaza. Copilul, la rindul lui, este plin de bani, dar fara parinti - copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de acasa. Consumul de droguri este si o forma de protest nu numai o adictie, un semnal de alarma pentru parinti, pentru ca imitatia nu este suficienta ca sa explice raspindirea acestui fenomen. Ca fenomen, downshifting- ul nu merge la noi, mai ales pentru ca el are si o componenta intelectuala, care include preluarea critica a valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viata, plasarea intr-un cimp al invatarii de calitate ai al cresterii personale, practic imposibila in conditiile in care stai zece ore la serviciu, te duci la workshopuri, teambuilding- uri (aflate la noi inplina moda). Toate duc la confiscarea individului pentru profit. Tineti minte ca in '90 atractia fata de domeniul privat a fost marita si prin schimbarea limbajului de nomenclatura a muncii, orice contabilera director economic. Toate aceste etichete care citeodata nu mai aduc bani, dar care psihologic motiveaza individul si il fac ca sa accepte sa lucreze mai mult, uneori fara o crestere salariala, pentru prestigiu, flateaza nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie psihologica folosita foarte mult in manipulare. Atita vreme s-a spus ca nu este bine sa existe relatii sot sotie la slujba, acum se reia ceva care seamana foarte mult cu comunismul. Dimpotriva, trebuie sa fie casatoriti, sa stea cit mai mult acolo, sa aiba gradinita pentru copii si unde sa manince, individul nu mai are decit week-endul care uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujba in continuare, deci practic este o "deprivatizare" a individului. Acesta se intimpla la noi si oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sarit cu atita graba in aceasta poveste care este realmente gindita foarte bine,tocmai pentru a confisca total un individ in favoarea profitului. Psihologii s-au gindit foarte bine, creste numarul de divorturi, femeile si barbatii nu mai pot sta impreuna nici macar in week-end deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding- uri) se fac de obicei in afara, se cheltuie foarte multi bani, te incinta ca este un hotel scump, dar trebuie sa raspunzi la intrebarea ce se intimpla cu familia, pe care nu poti sa o neglijezi. Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a invata sa stii cind sa te opresti, pentru ca nu ai nevoie de mai mult ca sa poti sa ai satisfactii nebanuite in viata, sa nu devii un robot, un om "simplificat" , un nevrotic sau un isteric. Acesta necesita o depasire a ideii de supravietuire, un om care supravietuieste fie nu mai face nimic si atunci il tiraste societatea ca stat, fie intra in aceasta cursa pentru ca nu mai vede nici o alta alegere. Cind ai foarte multi bani si continui sa muncesti ca un robot, sau cind ai mult mai mult decit iti trebuie, ideea de a reconsidera ce iti trebuie (cu cele doua componente: materiala sispirituala) e vitala. Partea spirituala nu se poate face in supravietuire. Deteriorarea relatiilor interpersonale este o consecinta a lipsei de timp. Vedem in filme politisti extraordinar de motivati, care lucreaza foarte mult si sunt parasiti de sotii (aici poate ca nu este vorba de partea materiala ci de faptul ca nu esti in stare sa ai o proportie fericita, echilibrata intre investitiile pe care le faci profesional fata de cele pentru familie), care stau cu o sticla de whisky singuri in camere destul de modeste. Este vorba de a-ti regindi existenta si de a vedea ce prioritati trebuie sa ai in raport cu o existenta in care sa nu uiti ca exista si natura si timp liber, sa revalorizezi prietenii si lectura, sa te uiti in dreapta sau stinga, sa ai surse multiple de satisfactie personala. Acest lucru cred ca la noi inca nu este posibil, suntem inca morti dupa vitrine. Cred ca downshifting- ul aduce o mai buna convietuire intre "a fi" si"a face", pentru ca se zice ca occidentul este centrat pe "a face", fara simt critic, iar ceilalti sunt pe "a fi", fara simt critic (se zice ca in India exista obezitate spirituala, iar in America exista obezitate materiala). Totusi in civilizatie exista nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poti dormi pe strada, nu poti trai in halul in care se traieste in tarile cu obezitate spirituala. Nu suntem in stare sa luam ce e bun dintr-un loc si ce e bun din celalalt loc si sa facem o sinteza care sa fie superioara fiecareia din cele doua forme, sa nu traim in extreme. Retina isi pierde sensibilitatea atita vreme cit nu mai exerseaza alt peisaj decit canile de cafea, aparatele de facut cafele si monitorul computerului. De altfel si lectura s-a pierdut tot din acest motiv si cred ca se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct devedere psihologic: se mareste nevoia aceasta isterica de alternanta, de schimbare pe care o propune modernitatea in detrimentul capacitatiide concentrare. Filmele de actiune induc un ritm alert al vietii, care se rasfringe asupra psihismelor noastre. Toefler spunea ca oamenii nu mai investesc in alti oameni, investesc in obiecte de aruncat, de unica folosinta. Un anumit tip de cultura a relatiei se pierde, avind in vedere ca suntem intersanjabili, oamenii nu se mai fixeaza in relatii de lunga durata, suntem ca intr-o miscare browniana, toti oamenii sunt frumosi, frumusetea se vinde, aceasta cursa de a fi altul si un refuz de a fi tu pina la urma. Aceasta necorelare intre nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce in ce mai mica afirmarea de sine, trebuie sa semeni cu Cher, cuBritney Spears) si dependenta de altii, de grup, reprezinta o negare aunor principii psihologice adinci, care sigur modifica structura personalitatii. Nevoia excesiva de imitare - modelele celebritatii -, admiratia pentru persoanele cu vizibilitatea sociala, care apar la televiziune, publicitatea, aceste identificari care se propun si care sunt preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea este o oportunitate foarte cautata pentru ca vizibilitatea sociala poate avea efecte pozitive: gasesti o slujba, iti faci relatii, te poti cupla, poti sa faci aranjamente, te poti "marketa"etc. Downshiftingul este un si un refuz al formei fara continut. Astazi, industria schimbarii, a denaturarii, sau a renaturarii chirugia estetica, de pilda, e la moda pentru ca inegalitatea prin natura era singurul lucru care facea ca oamenii sa fie diferiti cel putin din punct de vedere fizic. Acum daca se pierde acest lucru - cum este si firesc - posibila explicatie ar fi ca nu putea sa se nasca decit intr-o epoca in care s-a lansat transplantul si clonarea. Cineva spunea intr-un interviu ca "toti oamenii vor fi foarte diferiti, foarte frumosi, la fel". Nu este decit o schimbare a formei, continutul nu conteaza. Imaginea este totul. Suntem in pline provocari ale identitatii: cine esti, ce alegi, de unde esti, din ce grupa faci parte. Avem foarte multa informatie, cimpul de alegeri este urias, dar ne lipseste discernamintul si nelipsesc criteriile. De ce este bine asa si de ce nu este bine asa? Daca inainte opozitia între bine si rau avea o demarcatie clara, existau percepte religioase - asa e bine, asa nu e bine -, astazi nimeni nu iti spune ce e bine si ce e rau. Tu trebuie sa alegi si sa suporti consecintele.
ED: Estimati ca vor exista niste apropieri intre marile companii si fenomenul downshifting, pentru a impiedica exodul de capital uman catre aceasta deschidere a vietii?
AL: Nu stiu, ma gindeam ca exact acest evazionism va fi preluat decineva care va vedea un profit, l-ar prelua si apropia, l-ar transforma intr-un profit in sensul ca nimic din ce rasare ca germene de interes nu ramine ascuns. Aici cred ca exista un pericol pentru ca sunt de acord ca s-a nascut transplantul. Apar, insa, si forme patologice ale unei intentii bune de la inceput. De altfel, in cartea lui Beigbeder chiar acest lucru se spune: ca te refugiezi pe o insula si acolo se reia acest ciclu, in sensul ca incepi sa te plictisesti ca ai numai natura, ca maninci, ca stai degeaba, ca ai multi prieteni si intri intr-un alt tip de nevroza.
ED: Vorbim de o limita a downshiftingulul, daca mergi catre extrema aceasta te paste ruperea totala de lume.
AL:Haideti sa luam fenomenul "hippies", care sa zicem ca nu poti sa il vezi ca un downshifting, insa intr-un fel de avangarda poti sa il vezi daca fortam putin lucrurile. Refuz scoala, refuz caldura, refuz apartamentul, acest mit al lui Robinson Crusoe care ne bintuie din cind in cind si pe care se bazeaza si evaziunea catre tara, catre rustic. Dar ce s-a observat pina la urma? La primele boli mai dure, au fugit la spital. Prin urmare, e foarte greu sa iti asumi ceva cu totul nou. Pina la urma suntem convinsi si de beneficiile socialului. Ideea este ca stilul de viata a devenit o problema, a alegerilor in societatea de astazi. La un moment dat se spunea despre femei: te mariti repede, faci repede un copil, il cresti pina la 26, 27, 28 de ani si la 28 ani cu un copil mare iti incepi viata. Poti face o facultate, esti inca tinara si poti sa iti reiei o alta viata. Se poate si invers, iti incepi cariera, lucrezi de innebunesti si la 34, 35 ani cind esti pe ultima suta de metri faci un copil. Acum la noi se poarta adoptia, anumite categorii, din varii motive s-au gindit sa impace si capra si varza si atunci isi fac o cariera, castiga bani si fiind si mai eliberate de maternitate, adopta copilul ca o forma de a compensa frustrarile. Pe de alta parte, copilul devine o forma de lux, pot sa imi permit un copil in conditiile astea, nu ca il fac sau il iau si il cresc, pentru ca eu fac banii, eu i-am facut si nu depind de nimeni. Este o actiune voluntar - monoparentala la aceasta categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta ideea este ca stilul de viata incepe sa preocupe foarte mult individul si cred ca daca o luam filozofic, motivul se naste din ideea aceasta a utilitatii vietii. Inainte viata se traia, acum trebuie sa ii gasesti o justificare.
ED: Adica intii traiesti particica aceea de viata si dupa aceea itimai trebuie alti 15 ani sa o explici.
AL: Exact. In orice caz omenirea este extrem de pestrita si exista foarte multe formule pe care ti se propun ca fezabile. Cind am zis de subdiviziuni m-am referit de exemplu la casatorie. Vrei relatii seriale fidele sau vrei hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet,ai facut o investitie in cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii seriale. Ai de ales. Era mult mai comod cind ti se spunea cum trebuie sa faci. Era clar ca era inspre binele tau sa preiei un model. Acum esti pus in fata multor modele, submodele sau contramodele si trebuie sa alegi ce vrei.. Ideea este ca viata nu are sens, ca trebuie sa ii dai tu un sens. Inainte avea un sens in sine, acum trebuie sa ii gasesti tu sensul, ceea ce reprezinta o intreprindere destul de dificila. Uneori am vazut ca acest lucru poate fi si una dintre explicatiile sinuciderii la tinerii care nu gasesc acest sens. Cel care sa-ti spuna ca merita sau ca este o datorie sa traiesti. Generatiile mai vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur sisimplu.
ED: In privinta mediului romanesc spuneati ca downshifting- ul nu e de interes, de actualitate. Puteti face o estimare, in privinta a ceea ce ar mai trebui sa treaca peste noi, ce ar trebui sa mai invatam pentru a ajunge in ipostaza de a marsa catre acest fenomen?
AL: Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face decit in momentul in care ai asigurate conditii de viata decente. Nu neg ca oamenii care sunt foarte saraci nu isi pun probleme de ce sunt in halul asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac in alti termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz sunt multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor. Primii trebuiesa lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii. Este o mare diferenta. Cind am citit despre downshifting pot sa va spun ca mi-a venit in cap un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult acest fenomen: un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur sisimplu si contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia. Acesta incepe sa ii arate care sunt avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul raspunde: si acum ce fac? Probabil ca acel om avea o casa deasupra capului, vremea era destul de ospitaliera cu el, peste putea sa isi prinda daca ii era foame si nu isi dorea sa intre in aceasta cursa.
ED: Considerati ca oamenii care au beneficiat de provocarile downshifting- ului intr-o anumita portiune a vietii lor vor fi capabili sa genereze alte valori pentru societate decit cele la care au apelat initial, adica vor putea sa genereze valori postmoderne?Daca da, in ce sens?
AL: Cred ca da, in sensul ca poate sa arate faptul ca avea de mic maimulte motivatii, hobbyuri, de a fi plasat mai realist intre principiul placerii si principiul realitatii, te face ca oricind sa te poti opri si sa ai ce face, sa nu ramii gol. Hobby-ul, cum se zice in sociologie, raspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul placerii si principiul realitatii: exista principiul realitatii, trebuie sa faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie sa iti ramina ceva care, sa raspunda unor nevoi personale, sa-ti dea satisfactii. Este de dorit sa iti ramina permanent niste lucruri pe care vrei sa le faci. Trebuie sa stii ce sa faci dupa aceea. Sunt foarte multi oameni care se plictisesc, care nu isi dau seama ca ar putea fi folositi, iar societatea nu ii foloseste, ei devin resurse umane care se irosesc. Dar la noi exista acest curent, daca nu-ti da bani sa nu faci. Aici remarc o deosebire fata de lucrurile bune pe care le-am descoperit in strainatate, ca mai poti fi util, ca mai poti sa te duci undeva, socializarea in orice caz este un fapt pozitiv, nu poti sa te retragi din lume. Este nevoie in aceasta viata de relatii, ori pentru aceasta trebuie sa intelegi ca uneori ti se face un bine, ca lucrurile nu sunt alba -neagra, ca sa poti sa spui ca te duci sa te ocupi de niste copii parasiti sau de natura, dar daca nu imi dai nici un ban mai bine stau acasa. E foarte gresit pentru ca foarte multi oameni intra in depresie tocmai pentru ca nu sunt relationati sau nu-si gasesc o utilizare. Acesta este un lucru negativ in societatea romaneasca. Sigur ca exista oameni saraci care trebuie sa alerge dupa bani si nu pot face astfel de lucruri, dar sunt oameni care care ar putea face ceva, dar care prefera sa stea pasivi. Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viata pina la urma, stilul vietii se schimba total, dar pe de alta parte el nu putea sa apara la noi in societate, la noi este prematur sa admitem o asemenea evolutie. Nu neg insa ca sunt oameni care ar putea sa faca downshifting si nu fac, ceea ce inseamna ca fie sunt definitiv pierduti, fie ca nu au alte resurse, fie nu au nici o motivatie intrinseca, adica in sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informatia, etc, nu exista. In incheiere as spune ca oamenii cauta frumusetea vietii in marile reusite si asa mai departe, fara a acorda importanta gesturilor mici, cotidiene. De fapt acestea fac cursul vietii. Viata are si ceva care trebuie trait, adica munca e foarte buna, insa ideile despre munca si activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sunt importante. Este ca atunci cind esti concentrat pe ceva si nu mai vezi nimic in jur.
Fenomenul downshifting - sau "dincolo" de top management
de Aurora Liiceanu
Downshifting- ul s-a nascut din refuzul societatii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialista) de a nu deveni sclavul valorilor materiale si de a-ti consuma toata existenta alergând dupa bani, dupa o pozitie ierarhica. Downshifting- ul inseamna refuzul de a intra intr-o anume inregimentare (prin dresaj), refuzul pozitiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de baza este ca de fapt calitatea vietii individului, care este data nu de felul in care se pozitioneaza el din punct de vedere material - nu iti trebuie atit de multi bani ca sa poti sa fii fericit, multumit în viata -, ci de faptul ca poti profita, sa zicem inteligent, de timpul pe care il ai de trait, astfel încât sa nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etica a muncii. Downshifting- ul nu poate fi la noi, pentru ca noi suntem o societate care am demarat dupa '90 in plin materialism grosolan si exagerat, in care banul si acumularea de bunuri materiale este odominanta a vietii. Toata lumea priveste cu admiratie si invidie desfasurarea cursei achizitiilor materiale, lucru care in strainatate a inceput sa fie pus sub semnul intrebarii. Din aceasta perspectiva un om din est (din tarile postcomuniste) o sa fie mai bine imbracat decit unul din vest, o sa isi doreasca o masina mai buna, o sa fie, cum se spune, victima societatii de consum intr-un mod cu totul necritic, o sa-si ia tot ce este mai scump si o sa o faca ostentativ si in mod excesiv. Deci noi, in momentul de fata, suntem o societate cu valori materialist - excesive, spre deosebire de cealalta societate, in care oamenii profita de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vietii, dar si calitatea ei. Eu cred ca nivelul de la care pornesc ei este mult mai inalt decit al nostru. Adica ei nu au o populatie care supravietuieste ca la noi si aceasta conditie bazala, minima pentru a trai relativ decent este realizata cam la toate categoriile sociale. Faptul ca exista oamenicare stau pe strada, sau care refuza sa intre in alt tip de inregimentare, in aceasta ordine a vietii, tine si de o patologie sociala care este legata de postmodernism, nu tine de saracie, pentru ca in strainatate abundenta de lucruri materiale fac sa existe oanumita satietate. Cu alte cuvinte, cu doua perechi de blugi si cu zece maiouri poti traversa o vara. Noi cred ca suntem intr-o perioada in care a inceput sa se vada aceasta adictie de shopping, care tine de centrarea de materialism, prin manipularea sau si prin manipularea data de publicitate, care indeamna necritic catre consumerism. Asta nu inseamna ca la ei nu exista asa ceva, insa sunt mult mai potoliti si ceea ce este interesant este aparitia acestui curent critic ca schimbare a stilului de viata. La noi nu exista deloc o atitudine critica, ba dimpotriva, cum am mai spus, este vorba de invidie si chiar o rautate de a scotoci, sa vezi cit si-a mai luat, cite vile si-a luat, cum e vila etc. Exista o dorinta evidenta a unora de a fi invidiati pentru bunastarea lor materiala excesiva pe care ei o coreleaza cu reusita sociala sau cu reusita existentiala. Numarul, cantitatea conteaza, si pretul. In general downshifting- ul pune accentul asupra unei idei importante: exista si alte laturi ale vietii care sunt importante si pe care le poti realiza daca ai bani, dar nu neaparat foarte multi bani: relatiile, prietenii, placerea de a sta la ora 11 dimineata pe malul unui riu, sau trezitul de dimineata la ora 10, cu gazeta in pat etc. Vedem o graba teribila a tinerei generatii de alerga dupa bani si de a uita sa traiasca. Pentru ca sa ilustrez acest lucru am gasit un text foarte critic, in care un specialist in marketing se refera la ce se intimpla la noi in Romania :"am vazut fete care, atunci cind s-au angajat in agentie, erau ca niste mere sanatoase din care iti venea sa musti cu pofta; astazi sunt niste scovergi iradiate de computer. Oricum, ar gasi cu greu un barbat la ora la care pleaca de la birou si daca ar apela la solutia cea mai la indemana, un coleg de birou, tot nu ar plesni-o: e cunoscut faptul ca stresul cauzeaza sterilitate masculina. Probabil ca la ora la care scriu aceste rinduri ele se afla tot la birou bibilind un mediaplan sau pregatind press release-ul unui client isteric si mitocan care nici macar nu stie sa spuna"multumesc". Pentru simplul motiv ca "doar te platesc, nu?" In niciun loc, sau meserie, densitatea de impostori pe metru patrat nu e mai mare ca in marketing si publicitate. E interesant ca mai mult este afectata partea feminina, pentru ca, daca inainte exista acest stereotip - cind ai o fata este bine sa intre in invatamint (invatamintul a fost totdeauna feminizat, pentru ca iti permite sa mai cresti un copil, sa mai faci o mincare, sa mai stai pe acasa si sa ai timp pentru datoriile de femeie, care trebuie sa tina si o casa), astazi, este ciudat pentru ca nu se mai intimpla, fetele nu se mai fac deloc profesoare - intra in jurnalism, daca au noroc lucreaza la televiziuni -, iar cele care mai exista se duc mai degraba la gradinite particulare pentru bani mai multi. Deci,majoritatea intra in jurnalism si in marketing, profesii extrem de consumatoare de timp, extrem de mobile si de dinamice, la care salariile pot fi substantiale, dar daca stai sa te gindesti mai atent iti dai seama ca de fapt sunt foarte prost platite pentru cit de rar dai pe acasa. De ce a aparut downshiftingul? Pentru ca este vorba de manipulare, de o anume conditionare in privinta statutului de consumator. Se zice ca femeile vin tarziu acasa, dar cu foarte multi bani, cu banii aceia cumpara foarte multe lucruri si il fac pe copil sa devina la rindul lui consumator si il conditioneaza. Copilul, la rindul lui, este plin de bani, dar fara parinti - copilul neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de acasa. Consumul de droguri este si o forma de protest nu numai o adictie, un semnal de alarma pentru parinti, pentru ca imitatia nu este suficienta ca sa explice raspindirea acestui fenomen. Ca fenomen, downshifting- ul nu merge la noi, mai ales pentru ca el are si o componenta intelectuala, care include preluarea critica a valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viata, plasarea intr-un cimp al invatarii de calitate ai al cresterii personale, practic imposibila in conditiile in care stai zece ore la serviciu, te duci la workshopuri, teambuilding- uri (aflate la noi inplina moda). Toate duc la confiscarea individului pentru profit. Tineti minte ca in '90 atractia fata de domeniul privat a fost marita si prin schimbarea limbajului de nomenclatura a muncii, orice contabilera director economic. Toate aceste etichete care citeodata nu mai aduc bani, dar care psihologic motiveaza individul si il fac ca sa accepte sa lucreze mai mult, uneori fara o crestere salariala, pentru prestigiu, flateaza nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie psihologica folosita foarte mult in manipulare. Atita vreme s-a spus ca nu este bine sa existe relatii sot sotie la slujba, acum se reia ceva care seamana foarte mult cu comunismul. Dimpotriva, trebuie sa fie casatoriti, sa stea cit mai mult acolo, sa aiba gradinita pentru copii si unde sa manince, individul nu mai are decit week-endul care uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujba in continuare, deci practic este o "deprivatizare" a individului. Acesta se intimpla la noi si oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sarit cu atita graba in aceasta poveste care este realmente gindita foarte bine,tocmai pentru a confisca total un individ in favoarea profitului. Psihologii s-au gindit foarte bine, creste numarul de divorturi, femeile si barbatii nu mai pot sta impreuna nici macar in week-end deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding- uri) se fac de obicei in afara, se cheltuie foarte multi bani, te incinta ca este un hotel scump, dar trebuie sa raspunzi la intrebarea ce se intimpla cu familia, pe care nu poti sa o neglijezi. Ideea transmisa prin downshifting este aceea de a invata sa stii cind sa te opresti, pentru ca nu ai nevoie de mai mult ca sa poti sa ai satisfactii nebanuite in viata, sa nu devii un robot, un om "simplificat" , un nevrotic sau un isteric. Acesta necesita o depasire a ideii de supravietuire, un om care supravietuieste fie nu mai face nimic si atunci il tiraste societatea ca stat, fie intra in aceasta cursa pentru ca nu mai vede nici o alta alegere. Cind ai foarte multi bani si continui sa muncesti ca un robot, sau cind ai mult mai mult decit iti trebuie, ideea de a reconsidera ce iti trebuie (cu cele doua componente: materiala sispirituala) e vitala. Partea spirituala nu se poate face in supravietuire. Deteriorarea relatiilor interpersonale este o consecinta a lipsei de timp. Vedem in filme politisti extraordinar de motivati, care lucreaza foarte mult si sunt parasiti de sotii (aici poate ca nu este vorba de partea materiala ci de faptul ca nu esti in stare sa ai o proportie fericita, echilibrata intre investitiile pe care le faci profesional fata de cele pentru familie), care stau cu o sticla de whisky singuri in camere destul de modeste. Este vorba de a-ti regindi existenta si de a vedea ce prioritati trebuie sa ai in raport cu o existenta in care sa nu uiti ca exista si natura si timp liber, sa revalorizezi prietenii si lectura, sa te uiti in dreapta sau stinga, sa ai surse multiple de satisfactie personala. Acest lucru cred ca la noi inca nu este posibil, suntem inca morti dupa vitrine. Cred ca downshifting- ul aduce o mai buna convietuire intre "a fi" si"a face", pentru ca se zice ca occidentul este centrat pe "a face", fara simt critic, iar ceilalti sunt pe "a fi", fara simt critic (se zice ca in India exista obezitate spirituala, iar in America exista obezitate materiala). Totusi in civilizatie exista nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poti dormi pe strada, nu poti trai in halul in care se traieste in tarile cu obezitate spirituala. Nu suntem in stare sa luam ce e bun dintr-un loc si ce e bun din celalalt loc si sa facem o sinteza care sa fie superioara fiecareia din cele doua forme, sa nu traim in extreme. Retina isi pierde sensibilitatea atita vreme cit nu mai exerseaza alt peisaj decit canile de cafea, aparatele de facut cafele si monitorul computerului. De altfel si lectura s-a pierdut tot din acest motiv si cred ca se petrec anumite lucruri foarte interesante din punct devedere psihologic: se mareste nevoia aceasta isterica de alternanta, de schimbare pe care o propune modernitatea in detrimentul capacitatiide concentrare. Filmele de actiune induc un ritm alert al vietii, care se rasfringe asupra psihismelor noastre. Toefler spunea ca oamenii nu mai investesc in alti oameni, investesc in obiecte de aruncat, de unica folosinta. Un anumit tip de cultura a relatiei se pierde, avind in vedere ca suntem intersanjabili, oamenii nu se mai fixeaza in relatii de lunga durata, suntem ca intr-o miscare browniana, toti oamenii sunt frumosi, frumusetea se vinde, aceasta cursa de a fi altul si un refuz de a fi tu pina la urma. Aceasta necorelare intre nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce in ce mai mica afirmarea de sine, trebuie sa semeni cu Cher, cuBritney Spears) si dependenta de altii, de grup, reprezinta o negare aunor principii psihologice adinci, care sigur modifica structura personalitatii. Nevoia excesiva de imitare - modelele celebritatii -, admiratia pentru persoanele cu vizibilitatea sociala, care apar la televiziune, publicitatea, aceste identificari care se propun si care sunt preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea este o oportunitate foarte cautata pentru ca vizibilitatea sociala poate avea efecte pozitive: gasesti o slujba, iti faci relatii, te poti cupla, poti sa faci aranjamente, te poti "marketa"etc. Downshiftingul este un si un refuz al formei fara continut. Astazi, industria schimbarii, a denaturarii, sau a renaturarii chirugia estetica, de pilda, e la moda pentru ca inegalitatea prin natura era singurul lucru care facea ca oamenii sa fie diferiti cel putin din punct de vedere fizic. Acum daca se pierde acest lucru - cum este si firesc - posibila explicatie ar fi ca nu putea sa se nasca decit intr-o epoca in care s-a lansat transplantul si clonarea. Cineva spunea intr-un interviu ca "toti oamenii vor fi foarte diferiti, foarte frumosi, la fel". Nu este decit o schimbare a formei, continutul nu conteaza. Imaginea este totul. Suntem in pline provocari ale identitatii: cine esti, ce alegi, de unde esti, din ce grupa faci parte. Avem foarte multa informatie, cimpul de alegeri este urias, dar ne lipseste discernamintul si nelipsesc criteriile. De ce este bine asa si de ce nu este bine asa? Daca inainte opozitia între bine si rau avea o demarcatie clara, existau percepte religioase - asa e bine, asa nu e bine -, astazi nimeni nu iti spune ce e bine si ce e rau. Tu trebuie sa alegi si sa suporti consecintele.
ED: Estimati ca vor exista niste apropieri intre marile companii si fenomenul downshifting, pentru a impiedica exodul de capital uman catre aceasta deschidere a vietii?
AL: Nu stiu, ma gindeam ca exact acest evazionism va fi preluat decineva care va vedea un profit, l-ar prelua si apropia, l-ar transforma intr-un profit in sensul ca nimic din ce rasare ca germene de interes nu ramine ascuns. Aici cred ca exista un pericol pentru ca sunt de acord ca s-a nascut transplantul. Apar, insa, si forme patologice ale unei intentii bune de la inceput. De altfel, in cartea lui Beigbeder chiar acest lucru se spune: ca te refugiezi pe o insula si acolo se reia acest ciclu, in sensul ca incepi sa te plictisesti ca ai numai natura, ca maninci, ca stai degeaba, ca ai multi prieteni si intri intr-un alt tip de nevroza.
ED: Vorbim de o limita a downshiftingulul, daca mergi catre extrema aceasta te paste ruperea totala de lume.
AL:Haideti sa luam fenomenul "hippies", care sa zicem ca nu poti sa il vezi ca un downshifting, insa intr-un fel de avangarda poti sa il vezi daca fortam putin lucrurile. Refuz scoala, refuz caldura, refuz apartamentul, acest mit al lui Robinson Crusoe care ne bintuie din cind in cind si pe care se bazeaza si evaziunea catre tara, catre rustic. Dar ce s-a observat pina la urma? La primele boli mai dure, au fugit la spital. Prin urmare, e foarte greu sa iti asumi ceva cu totul nou. Pina la urma suntem convinsi si de beneficiile socialului. Ideea este ca stilul de viata a devenit o problema, a alegerilor in societatea de astazi. La un moment dat se spunea despre femei: te mariti repede, faci repede un copil, il cresti pina la 26, 27, 28 de ani si la 28 ani cu un copil mare iti incepi viata. Poti face o facultate, esti inca tinara si poti sa iti reiei o alta viata. Se poate si invers, iti incepi cariera, lucrezi de innebunesti si la 34, 35 ani cind esti pe ultima suta de metri faci un copil. Acum la noi se poarta adoptia, anumite categorii, din varii motive s-au gindit sa impace si capra si varza si atunci isi fac o cariera, castiga bani si fiind si mai eliberate de maternitate, adopta copilul ca o forma de a compensa frustrarile. Pe de alta parte, copilul devine o forma de lux, pot sa imi permit un copil in conditiile astea, nu ca il fac sau il iau si il cresc, pentru ca eu fac banii, eu i-am facut si nu depind de nimeni. Este o actiune voluntar - monoparentala la aceasta categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta ideea este ca stilul de viata incepe sa preocupe foarte mult individul si cred ca daca o luam filozofic, motivul se naste din ideea aceasta a utilitatii vietii. Inainte viata se traia, acum trebuie sa ii gasesti o justificare.
ED: Adica intii traiesti particica aceea de viata si dupa aceea itimai trebuie alti 15 ani sa o explici.
AL: Exact. In orice caz omenirea este extrem de pestrita si exista foarte multe formule pe care ti se propun ca fezabile. Cind am zis de subdiviziuni m-am referit de exemplu la casatorie. Vrei relatii seriale fidele sau vrei hopuri, urcusuri si coborisuri, incet incet,ai facut o investitie in cineva, sau mergi in aceasta idee de relatii seriale. Ai de ales. Era mult mai comod cind ti se spunea cum trebuie sa faci. Era clar ca era inspre binele tau sa preiei un model. Acum esti pus in fata multor modele, submodele sau contramodele si trebuie sa alegi ce vrei.. Ideea este ca viata nu are sens, ca trebuie sa ii dai tu un sens. Inainte avea un sens in sine, acum trebuie sa ii gasesti tu sensul, ceea ce reprezinta o intreprindere destul de dificila. Uneori am vazut ca acest lucru poate fi si una dintre explicatiile sinuciderii la tinerii care nu gasesc acest sens. Cel care sa-ti spuna ca merita sau ca este o datorie sa traiesti. Generatiile mai vechi nici nu si-au pus problema, traiau pur sisimplu.
ED: In privinta mediului romanesc spuneati ca downshifting- ul nu e de interes, de actualitate. Puteti face o estimare, in privinta a ceea ce ar mai trebui sa treaca peste noi, ce ar trebui sa mai invatam pentru a ajunge in ipostaza de a marsa catre acest fenomen?
AL: Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face decit in momentul in care ai asigurate conditii de viata decente. Nu neg ca oamenii care sunt foarte saraci nu isi pun probleme de ce sunt in halul asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac in alti termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz sunt multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor. Primii trebuiesa lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii. Este o mare diferenta. Cind am citit despre downshifting pot sa va spun ca mi-a venit in cap un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult acest fenomen: un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur sisimplu si contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia. Acesta incepe sa ii arate care sunt avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul raspunde: si acum ce fac? Probabil ca acel om avea o casa deasupra capului, vremea era destul de ospitaliera cu el, peste putea sa isi prinda daca ii era foame si nu isi dorea sa intre in aceasta cursa.
ED: Considerati ca oamenii care au beneficiat de provocarile downshifting- ului intr-o anumita portiune a vietii lor vor fi capabili sa genereze alte valori pentru societate decit cele la care au apelat initial, adica vor putea sa genereze valori postmoderne?Daca da, in ce sens?
AL: Cred ca da, in sensul ca poate sa arate faptul ca avea de mic maimulte motivatii, hobbyuri, de a fi plasat mai realist intre principiul placerii si principiul realitatii, te face ca oricind sa te poti opri si sa ai ce face, sa nu ramii gol. Hobby-ul, cum se zice in sociologie, raspunde unui eu neutilizat. Vorbeam de principiul placerii si principiul realitatii: exista principiul realitatii, trebuie sa faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie sa iti ramina ceva care, sa raspunda unor nevoi personale, sa-ti dea satisfactii. Este de dorit sa iti ramina permanent niste lucruri pe care vrei sa le faci. Trebuie sa stii ce sa faci dupa aceea. Sunt foarte multi oameni care se plictisesc, care nu isi dau seama ca ar putea fi folositi, iar societatea nu ii foloseste, ei devin resurse umane care se irosesc. Dar la noi exista acest curent, daca nu-ti da bani sa nu faci. Aici remarc o deosebire fata de lucrurile bune pe care le-am descoperit in strainatate, ca mai poti fi util, ca mai poti sa te duci undeva, socializarea in orice caz este un fapt pozitiv, nu poti sa te retragi din lume. Este nevoie in aceasta viata de relatii, ori pentru aceasta trebuie sa intelegi ca uneori ti se face un bine, ca lucrurile nu sunt alba -neagra, ca sa poti sa spui ca te duci sa te ocupi de niste copii parasiti sau de natura, dar daca nu imi dai nici un ban mai bine stau acasa. E foarte gresit pentru ca foarte multi oameni intra in depresie tocmai pentru ca nu sunt relationati sau nu-si gasesc o utilizare. Acesta este un lucru negativ in societatea romaneasca. Sigur ca exista oameni saraci care trebuie sa alerge dupa bani si nu pot face astfel de lucruri, dar sunt oameni care care ar putea face ceva, dar care prefera sa stea pasivi. Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viata pina la urma, stilul vietii se schimba total, dar pe de alta parte el nu putea sa apara la noi in societate, la noi este prematur sa admitem o asemenea evolutie. Nu neg insa ca sunt oameni care ar putea sa faca downshifting si nu fac, ceea ce inseamna ca fie sunt definitiv pierduti, fie ca nu au alte resurse, fie nu au nici o motivatie intrinseca, adica in sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informatia, etc, nu exista. In incheiere as spune ca oamenii cauta frumusetea vietii in marile reusite si asa mai departe, fara a acorda importanta gesturilor mici, cotidiene. De fapt acestea fac cursul vietii. Viata are si ceva care trebuie trait, adica munca e foarte buna, insa ideile despre munca si activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sunt importante. Este ca atunci cind esti concentrat pe ceva si nu mai vezi nimic in jur.
Sunday, July 06, 2008
CONTOPIREA de Ilie Cioara
Sunt aerul ce-l inspir, ca si vintul care bate,
Pas grabit in zori de zi, pas domol spre miez de noapte;
Sunt suerat de sirena, precum tril de ciocirlie,
Croncanit profund de corb sau ecou de melodie;
Sunt un plinset de copil, ori latratul unui ciine,
Zgomotul de azi, de-acum, nu de ieri, si nici de miine;
Sunt al clopotului dangat ce coboara de la schit,
Strident tipat de prigor agresiv si indirjit;
Sunt tunet asurzitor - nedorit, neprevestit,
Freamatul ciudat de nori, sus pe cerul mohorat,
Sunt trasnet ucigator, ce despica-n fulger bradul,
Volbura de ape tulburi, ce napadesc intreg vadul;
Sunt stejar, artar sau plop - frunze dansate de vant,
Crin regal, regina noptii - tot parfumul lor, eu sunt;
Sunt freamatul de padure intr-un asfintit de soare,
Pocnetul viclean de arma cu puteri ucigatoare;
Sunt imensitatea marii, cat in orizont privesc,
Bolta cerului cu stele, eu cu ele stralucesc;
Sunt tot zgomotul masinii ce-mi sta-n fata si lucrez,
Piesa, scula, obiectul ce-i dau forma-l fasonez;
Sunt al strazii flux si zgomot si-n complex ma integrez;
Tot asa sunt joc si cintec - arii ce interpretez;
Sunt si zgomot de cuvinte sau omul ce le rosteste,
Linistea ce-o simt si-ascult, cind gindirea amuteste;
Sunt o unica miscare cu toate cite-ntreprind,
Fiinta-ntreaga solitara, fara dorinta sau gind;
Fara "eu", sunt lumea toata, atit ziua cit si noaptea,
Spontan, una sunt cu toate, cind mintalu-si afla moartea;
Fulgere de o clipa intr-o singura miscare,
Psihic cast real golit, pentru clipa urmatoare.
Inca-n plus m-as defini ca fiind moarte absoluta;
Si-n acelasi timp viata - fiinta, renascuta.
Si-acum, dupa cele scrise prin fiintare om - intreg,
Punind capat contopirii, ca prieten vin si-ntreb :
Ce-ti spun, ce vor sa exprime versurile-nsiruite;
Au in ele vreo valoare, prind un sens cind sunt rostite?
Complet fara de valoare cand din ele extragi sensuri,
Drept concluzii cerebrale, succedate de indemnuri,
De-acceptari sau de respingeri ce fixeaza programarea
Clipei noi care urmeaza, masluindu-i exprimarea!
Dincolo de spatiul vorbei, ca structura integrata,
Fiinta - om este Lumina si Iubire - adevarata;
Fenomenul se inscrie - ca fericita-mplinire
Cind egoul brusc dispare, integrat prin contopire.
Pas grabit in zori de zi, pas domol spre miez de noapte;
Sunt suerat de sirena, precum tril de ciocirlie,
Croncanit profund de corb sau ecou de melodie;
Sunt un plinset de copil, ori latratul unui ciine,
Zgomotul de azi, de-acum, nu de ieri, si nici de miine;
Sunt al clopotului dangat ce coboara de la schit,
Strident tipat de prigor agresiv si indirjit;
Sunt tunet asurzitor - nedorit, neprevestit,
Freamatul ciudat de nori, sus pe cerul mohorat,
Sunt trasnet ucigator, ce despica-n fulger bradul,
Volbura de ape tulburi, ce napadesc intreg vadul;
Sunt stejar, artar sau plop - frunze dansate de vant,
Crin regal, regina noptii - tot parfumul lor, eu sunt;
Sunt freamatul de padure intr-un asfintit de soare,
Pocnetul viclean de arma cu puteri ucigatoare;
Sunt imensitatea marii, cat in orizont privesc,
Bolta cerului cu stele, eu cu ele stralucesc;
Sunt tot zgomotul masinii ce-mi sta-n fata si lucrez,
Piesa, scula, obiectul ce-i dau forma-l fasonez;
Sunt al strazii flux si zgomot si-n complex ma integrez;
Tot asa sunt joc si cintec - arii ce interpretez;
Sunt si zgomot de cuvinte sau omul ce le rosteste,
Linistea ce-o simt si-ascult, cind gindirea amuteste;
Sunt o unica miscare cu toate cite-ntreprind,
Fiinta-ntreaga solitara, fara dorinta sau gind;
Fara "eu", sunt lumea toata, atit ziua cit si noaptea,
Spontan, una sunt cu toate, cind mintalu-si afla moartea;
Fulgere de o clipa intr-o singura miscare,
Psihic cast real golit, pentru clipa urmatoare.
Inca-n plus m-as defini ca fiind moarte absoluta;
Si-n acelasi timp viata - fiinta, renascuta.
Si-acum, dupa cele scrise prin fiintare om - intreg,
Punind capat contopirii, ca prieten vin si-ntreb :
Ce-ti spun, ce vor sa exprime versurile-nsiruite;
Au in ele vreo valoare, prind un sens cind sunt rostite?
Complet fara de valoare cand din ele extragi sensuri,
Drept concluzii cerebrale, succedate de indemnuri,
De-acceptari sau de respingeri ce fixeaza programarea
Clipei noi care urmeaza, masluindu-i exprimarea!
Dincolo de spatiul vorbei, ca structura integrata,
Fiinta - om este Lumina si Iubire - adevarata;
Fenomenul se inscrie - ca fericita-mplinire
Cind egoul brusc dispare, integrat prin contopire.
Wednesday, October 03, 2007
Prigoarea – de Selma Lagerlof
Era pe vremea cand Dumnezeu a creat lumea cu cerul si pamantul, cu toate vietuitoarele si plantele si cand le-a dat fiecarora numele ce trebuiau sa poarte.
Sunt o multime de povesti de pe vremea aceea si daca le-ar sti cineva pe toate, atunci ar sti tot ce e pe lume si nu se poate lamuri.
Odata era Dumnezeu in Rai si zugravea pasarile; fiindca i se ispravisera culorile in cupa, sticletele ar fi ramas nevopsit daca Dumnezeu nu si-ar fi sters condeiele de penele pasaricii.
Tot atunci s-a intamplat ca magarul si-a primit urechile fiindca nu a bagat de seama ce nume avea; isi uitase numele de cum facuse cativa pasi prin Rai si s-a intors de trei ori sa intrebe cum il cheama, pana cand Dumnezeu pierzand rabdarea si luandu-l de urechi ii striga: - „Magar, magar, magar te cheama” . Si pe cand zicea Dumnezeu astfel, il trase de urechi de i le lungi sa auda mai bine alta data cum il cheama.
Tot in ziua aceia fu pedepsita si albina; pe data ce incepuse sa stranga miere, oamenii si animalele simtira mirosul frumos al mierii si venira sa guste din ea. Albina insa nu vroia sa dea un strop si de aceea ii intepa pe toti in jurul ei. Cand vazu Dumnezeu aceasta chema pe data albinele si le pedepsi: „V-am dat darul sa strangeti mierea, cel mai dulce lucru de pe lume, dar nu v-am dat si darul sa intepati lumea. De aceia de acum, de cate ori veti incerca sa intepati pe cineva, va trebui sa muriti". Si tot atunci s-a intamplat ca greerul a ramas orb si furnica si-a pierdut aripile.
Multe minunatii s-au intamplat in ziua aceea.
Dumnezeu se arata in acea zi mare si indurator, iar spre seara mai facu o pasarica cenusie.
-Sa stii ca te cheama si gat-ros, prigoareo, zise Domnul si punand-o pe mana sa, ii dadu drumul in lume.
Dupa ce pasarea zbura o clipa si strabatu lumea cea frumoasa in care trebuia sa traiasca, ii veni gust sa se priveasca.
Atunci se vazu cu totul cenusie, ba si pe gatlej avea aceleasi pene ca pe tot corpul. Prigoria se suci, se invarti, se oglindi in apa, dar nu fu cu putinta sa gaseasca vreo urma de pana rosie.
Atunci pasarea zbura la Dumnezeu din nou. El sta pe tron, mare si bland si de pe mainile sale se dezlipeau fluturii ce falfaiau apoi in jurul capului sau, porumbeii uguiau si se lasau pe umerii sai; la picioare infloreau crinii, lacramioarele si trandafirii rosii si albi.
Inima bietei pasari se zbatea de frica, in cercuri usoare se apropie totusi de Dumnezeu si in sfarsit i se lasa usor pe umar; atunci Dumnezeu o intreba, ce vrea?
- As dori sa te intreb ceva - zise pasarica.
- Ce vrei oare? intreba Dumnezeu.
- De ce ma cheama gat-rosu cand toate penele de la cap pana la coada imi sunt cenusii?
Si pasarica se uita rugator la Dumnezeu cu ochisorii ei mici si negri si cand isi intoarse capul vazu fazanii cu totul rosii sub o pulbere de aur, papagalii cu gatul rosu, gaina cu creasta rosie, fara sa mai vorbesc de fluturii, de pestisorii de aur si de trandafirii in culori vii.
Prigoria se gandea ca de ar fi avut numai o picatura rosie pe piept, ar fi putut fi o pasare frumoasa careia i s-ar fi putut potrivi numele de gat-rosu.
- De ce ma cheama oare gat-rosu cand sunt cu totul cenusie? zise pasarea si astepta ca Dumnezeu sa zica: Draga mea vad ca am uitat cu totul sa-ti vopsesc pieptul, asteapta inca o clipa si o sa fii gata.
Domnul insa surase linistit si zise:
- „Te-am botezat gat-rosu si asa trebuie sa le cheme, dar tu singura va trebui sa ingrijesti ca sa-ti castigi penele rosii".
Si zicand astfel Dumnezeu o ridica din nou pe mana si ii dadu drumul in lume.
Cel dintai lucru ce ii veni in minte, fu sa-si faca cuibul intre cracile unui maces dorind sa i se lipeasca cumva vreo boaba de gatlej si astfel sa se inroseasca.
Multi, multi ani au trecut de la acea zi care a fost cea mai frumoasa pe pamant. Oamenii si animalele au parasit Raiul si s-au raspandii peste tot locul.
Si oamenii au invatat de atunci sa lucreze pamantul, sa strabata marea, si-au facut haine si podoabe, ba au invatat chiar sa ridice temple si cetati vestite ca Teba, Roma si Ierusalimul.
Atunci veni si ziua care nu va fi uitata in istoria lumii si in dimineata acelei zile sta gat-rosu pe o colina plesuva din apropierea Ierusalimului si canta puisorilor sai pitulati in cuibul de pe maces.
Gat-rosu povestea puilor sai despre ziua minunata a Creatiei, de darea numelor si de toate cate auzise de la alt gat-rosu si acesta de la altul, asa pana in urma la cel care fusese facut chiar de mana lui Dumnezeu.
- Si vedeti - zise el mahnit - atatia ani au trecut de la facerea lumii, atatia trandafiri au inflorit, atatea pasari au iesit din ou, incat nici un om nu le poale numara felurile si firea; prigoria insa a ramas tot pasarica mica si cenusie si nu i-a ajutat nimic din ce a facut pana azi ca sa-si dobandeasca culoarea rosie.
Puisorii isi deschisera gatlejurile si intrebara daca stramosii lor nu au incercat sa faca vreo minune ca sa poata dobandi culoarea cea rosie.
- Am facut tot ce am putut, zise pasarea, dar nu ne-a ajutat la nimic.
Cand cea dintai prigorie a intalnit o alta pasare la fel cu ea, incepu sa o iubeasca cu atata tarie incat crezu ca pieptul i s-a aprins.
- ,,Vezi, acum inteleg, se gandi ea. Dumnezeu vrea sa iubesc pasarile lui asa de fierbinte incat penele mele sa se roseasca de focul inimii."
Dar nici ei nu i-a ajutat aceasta, cum nici noua si nici voua nu va va putea ajuta ceva.
Puisorii piuira mahniti si incepura si ei sa fie tristi ca n-au puf rosu pe gatisorul golas.
- Am mai incercat si cu cantecul, mai zise pasarea cea batrana cu glas taraganat. Cea dintai pasare canta asa de frumos ca i se umflase pieptul de insufletire si incepu iar sa spere. „A, isi zicea ea, focul cantecului meu venit din suflet imi va inrosi penele. Dar se insela si ea, ca si noi si cum va veti insela si voi."
Iar se mai auzi un piuit trist din gaturile golase.
- Am mai sperat ca, cu vitejie si curaj ne vom dobandi ce dorim.
Cand cea dintai prigorie se lupta cu o alta, pieptul ii ardea de aprindere razboinica. „Ah, zise ea, penele mi se vor inrosi do focul maniei ce-mi bate inima." Dar si acum se insela ca si noi si cum va veti insela si voi odata. Puisorii piuira vioi: ca si ei vor incerca sa castige ce doreau, dar pasarea raspunse cu tristete ca va fi peste putinta.
Ce mai puteau ei spera oare cand atatia stramosi viteji au incercat totul si nu au putut ajunge la ceva! Ce puteau ei face mai mult, decat sa iubeasca, sa cante si sa lupte? Ce puteau...
Pasarea se opri in mijlocul vorbei, caci dinspre poarta Ierusalimului veneau o multime de oameni, indreptandu- se spre colina unde isi avea ea cuibul. Si erau calareti pe armasari aprigi, ostasi cu lanci lungi, ucenicii calaului cu cuie si ciocane, erau preoti si judecatori ce mergeau cu demnitate, femei care plangeau, iar inaintea tuturor o ceata de oameni cautand fioros imprejur, o ceata groaznica de drumeti ce urlau cu furie. Mica pasare cenusie sta tremurand pe marginea cuibului sau. Se temea la fiece clipa ca sa nu-i calce cuibul si sa-i omoare puisorii golasi. „Bagati de seama, ghemuiti-va si fiti linistiti. Acum se apropie un cal care va trece peste noi! Acum vine un ostas cu sandalele nituite cu fier! Toata ceata salbatica vine incoa! Acum trece toata gloata, vine ca o hoarda de salbatici!"
Deodata pasarea se opri din indemn, muta si nemiscata. Uitase pana si primejdia in care plutea. Deodata se aseza peste cuib si isi intinse aripele peste pui.
- Vai ce grozavie - nu vreau sa vedeti si voi - aici sunt trei talhari care vor fi batuti pe cruce - si cu frica isi intindea aripele deasupra puilor, ca acestia sa nu vada. Puisorii auzira numai bataile de ciocan, vaietele, strigatele salbatice ale poporului. Pasarica privea in jur cu ochii mariti de groaza, nu putea sa-si ia ochii de la cei trei nenorociti.
- Ce cruzi sunt oamenii! Nu le-a ajuns ca i-au batut pe cruce, ba au mai pus pe capul unuia si o cununa de spini. Uite cum i-au sangerat spinii fruntea si cum curge sangele. Si omul acesta e asa de frumos si se uita cu o privire asa de blanda incat oricine trebuie sa-1 iubeasca. Imi trece un fior prin inima cand il vad.
Pasarica fu din ce in ce mai indurerata la vederea lui.
- Daca as fi fratele meu - vulturul - i-as scoate cuiele, si as zgaria cu ghearele pe toti oamenii care-1 chinuiesc!
Si cand vazu cum curgea sangele pe fruntea barbatului batut pe cruce nu mai putu rabda sa stea in cuib.
Chiar daca sunt mica si slaba, tot va trebui sa-1 ajut! - si zbura apropiindu-se de rastignit.
II inconjura de mai multe ori fara sa indrazneasca sa se apropie, caci era o pasarica sfioasa in fata omului. Incetul cu incetul insa prinse curaj, se apropie din ce in ce mai mult si scoase cu ciocul un spin de pe fruntea Omului.
Pe cand facu astfel o picatura de sange de pe fruntea lui ii cazu pe gat.
Cand se intoarse pasarica din nou la cuib, strigara cu totii intr-un glas:
-Ai pieptul rosu, penele de pe piept iti sunt mai rosii ca foile de maces!
- E numai o picatura de pe fruntea nefericitului rastignit! zise pasarea si se va sterge indata ce voi intra in apa vreunui izvor.
Insa oricat de mult se spala pasarea, pata cea rosie nu pieri de pe gatul sau si cand si puisorii i se facura mari avura si ei gatul rosu. Iar de atunci toate prigoriile au gatul rosu si de aceea le zice si gat-rosu.
Sunt o multime de povesti de pe vremea aceea si daca le-ar sti cineva pe toate, atunci ar sti tot ce e pe lume si nu se poate lamuri.
Odata era Dumnezeu in Rai si zugravea pasarile; fiindca i se ispravisera culorile in cupa, sticletele ar fi ramas nevopsit daca Dumnezeu nu si-ar fi sters condeiele de penele pasaricii.
Tot atunci s-a intamplat ca magarul si-a primit urechile fiindca nu a bagat de seama ce nume avea; isi uitase numele de cum facuse cativa pasi prin Rai si s-a intors de trei ori sa intrebe cum il cheama, pana cand Dumnezeu pierzand rabdarea si luandu-l de urechi ii striga: - „Magar, magar, magar te cheama” . Si pe cand zicea Dumnezeu astfel, il trase de urechi de i le lungi sa auda mai bine alta data cum il cheama.
Tot in ziua aceia fu pedepsita si albina; pe data ce incepuse sa stranga miere, oamenii si animalele simtira mirosul frumos al mierii si venira sa guste din ea. Albina insa nu vroia sa dea un strop si de aceea ii intepa pe toti in jurul ei. Cand vazu Dumnezeu aceasta chema pe data albinele si le pedepsi: „V-am dat darul sa strangeti mierea, cel mai dulce lucru de pe lume, dar nu v-am dat si darul sa intepati lumea. De aceia de acum, de cate ori veti incerca sa intepati pe cineva, va trebui sa muriti". Si tot atunci s-a intamplat ca greerul a ramas orb si furnica si-a pierdut aripile.
Multe minunatii s-au intamplat in ziua aceea.
Dumnezeu se arata in acea zi mare si indurator, iar spre seara mai facu o pasarica cenusie.
-Sa stii ca te cheama si gat-ros, prigoareo, zise Domnul si punand-o pe mana sa, ii dadu drumul in lume.
Dupa ce pasarea zbura o clipa si strabatu lumea cea frumoasa in care trebuia sa traiasca, ii veni gust sa se priveasca.
Atunci se vazu cu totul cenusie, ba si pe gatlej avea aceleasi pene ca pe tot corpul. Prigoria se suci, se invarti, se oglindi in apa, dar nu fu cu putinta sa gaseasca vreo urma de pana rosie.
Atunci pasarea zbura la Dumnezeu din nou. El sta pe tron, mare si bland si de pe mainile sale se dezlipeau fluturii ce falfaiau apoi in jurul capului sau, porumbeii uguiau si se lasau pe umerii sai; la picioare infloreau crinii, lacramioarele si trandafirii rosii si albi.
Inima bietei pasari se zbatea de frica, in cercuri usoare se apropie totusi de Dumnezeu si in sfarsit i se lasa usor pe umar; atunci Dumnezeu o intreba, ce vrea?
- As dori sa te intreb ceva - zise pasarica.
- Ce vrei oare? intreba Dumnezeu.
- De ce ma cheama gat-rosu cand toate penele de la cap pana la coada imi sunt cenusii?
Si pasarica se uita rugator la Dumnezeu cu ochisorii ei mici si negri si cand isi intoarse capul vazu fazanii cu totul rosii sub o pulbere de aur, papagalii cu gatul rosu, gaina cu creasta rosie, fara sa mai vorbesc de fluturii, de pestisorii de aur si de trandafirii in culori vii.
Prigoria se gandea ca de ar fi avut numai o picatura rosie pe piept, ar fi putut fi o pasare frumoasa careia i s-ar fi putut potrivi numele de gat-rosu.
- De ce ma cheama oare gat-rosu cand sunt cu totul cenusie? zise pasarea si astepta ca Dumnezeu sa zica: Draga mea vad ca am uitat cu totul sa-ti vopsesc pieptul, asteapta inca o clipa si o sa fii gata.
Domnul insa surase linistit si zise:
- „Te-am botezat gat-rosu si asa trebuie sa le cheme, dar tu singura va trebui sa ingrijesti ca sa-ti castigi penele rosii".
Si zicand astfel Dumnezeu o ridica din nou pe mana si ii dadu drumul in lume.
Cel dintai lucru ce ii veni in minte, fu sa-si faca cuibul intre cracile unui maces dorind sa i se lipeasca cumva vreo boaba de gatlej si astfel sa se inroseasca.
Multi, multi ani au trecut de la acea zi care a fost cea mai frumoasa pe pamant. Oamenii si animalele au parasit Raiul si s-au raspandii peste tot locul.
Si oamenii au invatat de atunci sa lucreze pamantul, sa strabata marea, si-au facut haine si podoabe, ba au invatat chiar sa ridice temple si cetati vestite ca Teba, Roma si Ierusalimul.
Atunci veni si ziua care nu va fi uitata in istoria lumii si in dimineata acelei zile sta gat-rosu pe o colina plesuva din apropierea Ierusalimului si canta puisorilor sai pitulati in cuibul de pe maces.
Gat-rosu povestea puilor sai despre ziua minunata a Creatiei, de darea numelor si de toate cate auzise de la alt gat-rosu si acesta de la altul, asa pana in urma la cel care fusese facut chiar de mana lui Dumnezeu.
- Si vedeti - zise el mahnit - atatia ani au trecut de la facerea lumii, atatia trandafiri au inflorit, atatea pasari au iesit din ou, incat nici un om nu le poale numara felurile si firea; prigoria insa a ramas tot pasarica mica si cenusie si nu i-a ajutat nimic din ce a facut pana azi ca sa-si dobandeasca culoarea rosie.
Puisorii isi deschisera gatlejurile si intrebara daca stramosii lor nu au incercat sa faca vreo minune ca sa poata dobandi culoarea cea rosie.
- Am facut tot ce am putut, zise pasarea, dar nu ne-a ajutat la nimic.
Cand cea dintai prigorie a intalnit o alta pasare la fel cu ea, incepu sa o iubeasca cu atata tarie incat crezu ca pieptul i s-a aprins.
- ,,Vezi, acum inteleg, se gandi ea. Dumnezeu vrea sa iubesc pasarile lui asa de fierbinte incat penele mele sa se roseasca de focul inimii."
Dar nici ei nu i-a ajutat aceasta, cum nici noua si nici voua nu va va putea ajuta ceva.
Puisorii piuira mahniti si incepura si ei sa fie tristi ca n-au puf rosu pe gatisorul golas.
- Am mai incercat si cu cantecul, mai zise pasarea cea batrana cu glas taraganat. Cea dintai pasare canta asa de frumos ca i se umflase pieptul de insufletire si incepu iar sa spere. „A, isi zicea ea, focul cantecului meu venit din suflet imi va inrosi penele. Dar se insela si ea, ca si noi si cum va veti insela si voi."
Iar se mai auzi un piuit trist din gaturile golase.
- Am mai sperat ca, cu vitejie si curaj ne vom dobandi ce dorim.
Cand cea dintai prigorie se lupta cu o alta, pieptul ii ardea de aprindere razboinica. „Ah, zise ea, penele mi se vor inrosi do focul maniei ce-mi bate inima." Dar si acum se insela ca si noi si cum va veti insela si voi odata. Puisorii piuira vioi: ca si ei vor incerca sa castige ce doreau, dar pasarea raspunse cu tristete ca va fi peste putinta.
Ce mai puteau ei spera oare cand atatia stramosi viteji au incercat totul si nu au putut ajunge la ceva! Ce puteau ei face mai mult, decat sa iubeasca, sa cante si sa lupte? Ce puteau...
Pasarea se opri in mijlocul vorbei, caci dinspre poarta Ierusalimului veneau o multime de oameni, indreptandu- se spre colina unde isi avea ea cuibul. Si erau calareti pe armasari aprigi, ostasi cu lanci lungi, ucenicii calaului cu cuie si ciocane, erau preoti si judecatori ce mergeau cu demnitate, femei care plangeau, iar inaintea tuturor o ceata de oameni cautand fioros imprejur, o ceata groaznica de drumeti ce urlau cu furie. Mica pasare cenusie sta tremurand pe marginea cuibului sau. Se temea la fiece clipa ca sa nu-i calce cuibul si sa-i omoare puisorii golasi. „Bagati de seama, ghemuiti-va si fiti linistiti. Acum se apropie un cal care va trece peste noi! Acum vine un ostas cu sandalele nituite cu fier! Toata ceata salbatica vine incoa! Acum trece toata gloata, vine ca o hoarda de salbatici!"
Deodata pasarea se opri din indemn, muta si nemiscata. Uitase pana si primejdia in care plutea. Deodata se aseza peste cuib si isi intinse aripele peste pui.
- Vai ce grozavie - nu vreau sa vedeti si voi - aici sunt trei talhari care vor fi batuti pe cruce - si cu frica isi intindea aripele deasupra puilor, ca acestia sa nu vada. Puisorii auzira numai bataile de ciocan, vaietele, strigatele salbatice ale poporului. Pasarica privea in jur cu ochii mariti de groaza, nu putea sa-si ia ochii de la cei trei nenorociti.
- Ce cruzi sunt oamenii! Nu le-a ajuns ca i-au batut pe cruce, ba au mai pus pe capul unuia si o cununa de spini. Uite cum i-au sangerat spinii fruntea si cum curge sangele. Si omul acesta e asa de frumos si se uita cu o privire asa de blanda incat oricine trebuie sa-1 iubeasca. Imi trece un fior prin inima cand il vad.
Pasarica fu din ce in ce mai indurerata la vederea lui.
- Daca as fi fratele meu - vulturul - i-as scoate cuiele, si as zgaria cu ghearele pe toti oamenii care-1 chinuiesc!
Si cand vazu cum curgea sangele pe fruntea barbatului batut pe cruce nu mai putu rabda sa stea in cuib.
Chiar daca sunt mica si slaba, tot va trebui sa-1 ajut! - si zbura apropiindu-se de rastignit.
II inconjura de mai multe ori fara sa indrazneasca sa se apropie, caci era o pasarica sfioasa in fata omului. Incetul cu incetul insa prinse curaj, se apropie din ce in ce mai mult si scoase cu ciocul un spin de pe fruntea Omului.
Pe cand facu astfel o picatura de sange de pe fruntea lui ii cazu pe gat.
Cand se intoarse pasarica din nou la cuib, strigara cu totii intr-un glas:
-Ai pieptul rosu, penele de pe piept iti sunt mai rosii ca foile de maces!
- E numai o picatura de pe fruntea nefericitului rastignit! zise pasarea si se va sterge indata ce voi intra in apa vreunui izvor.
Insa oricat de mult se spala pasarea, pata cea rosie nu pieri de pe gatul sau si cand si puisorii i se facura mari avura si ei gatul rosu. Iar de atunci toate prigoriile au gatul rosu si de aceea le zice si gat-rosu.
Wednesday, September 05, 2007
Stelele de mare
O teribilã furtunã se abãtu asupra mãrii. Vântul sufla îngheţat, brãzdând apa şi înãlţând-o în valuri uriaşe care se repezeau spre mal lovindu-l cu putere şi producând curenţi care pãtrundeau în adânc ca plugurile de oţel şi smulgeau din loc vieţuitoarele marine, crustaceele şi moluştele, purtându-le la zeci de metri de ţãrm.
Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se şi pornise, apa se domoli şi se retrase. Acum plaja era o imensã întindere de noroi unde se zvârcoleau în agonie mii şi mii de stele marine. Erau atât de multe încât plaja pãrea cã devenise rozalie.
Acest lucru fãcu sã vinã multã lume pe acea parte a coastei. Sosirã acolo şi echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen.
Stelele marine erau aproape nemişcate.
Trãgeau sã moarã.
În mulţime, ţinut de mânã de tatãl sãu, era şi un copil care privea cu ochii plini de tristeţe micuţele stele de mare. Cu toţii se uitau şi nimeni nu fãcea nimic. Dintr-odatã, copilul lãsã mâna tatãlui sãu, îşi scoase încãlşãmintea şi fugi pe plajã. Se aplecã şi culese cu mânuţele sale trei steluţe de mare; apoi, luând-o la fugã, le duse în apã. Dupã aceea, se întoarse înapoi şi repetã operaţiunea.
De pe parapet, un om strigã spre el:
- Dar ce faci, bãiete?
- Arunc în apã stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajã, rãspunse copilul fãrã a se opri din fugã.
- Dar pe plaja asta sunt mii şi mii de stele de mare: cu siguranþã nu ai sã poţi sã le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai strigã bãrbatul. Ca sã nu mai spunem cã la fel se întâmplã pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poţi schimba lucrurile!
Copilul zâmbi, se aplecã iar şi mai culese o stea de mare şi, aruncând-o în apã rãspunse:
- Iatã cã am schimbat lucrurile pentru aceasta.
Bãrbatul rãmase o clipã mut, apoi se aplecã, îşi scoase pantofii şi şosetele şi coborî şi el pe plajã. Începu sã adune stele de mare şi sã le arunce în apã. O clipã mai târziu coborârã încã douã fete şi astfel erau deja patru persoane care aruncau stele marine în apã. Dupã alte câteva minute erau cincizeci, apoi o sutã, douã sute, mii de persoane care aruncau stele de mare în apã. Astfel furã salvate toate.
Pentru ca lumea sã se schimbe ar fi suficient sã aiba cineva - chiar şi un prunc - îndrãzneala de a începe.
(Bruno Ferrero)
Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se şi pornise, apa se domoli şi se retrase. Acum plaja era o imensã întindere de noroi unde se zvârcoleau în agonie mii şi mii de stele marine. Erau atât de multe încât plaja pãrea cã devenise rozalie.
Acest lucru fãcu sã vinã multã lume pe acea parte a coastei. Sosirã acolo şi echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen.
Stelele marine erau aproape nemişcate.
Trãgeau sã moarã.
În mulţime, ţinut de mânã de tatãl sãu, era şi un copil care privea cu ochii plini de tristeţe micuţele stele de mare. Cu toţii se uitau şi nimeni nu fãcea nimic. Dintr-odatã, copilul lãsã mâna tatãlui sãu, îşi scoase încãlşãmintea şi fugi pe plajã. Se aplecã şi culese cu mânuţele sale trei steluţe de mare; apoi, luând-o la fugã, le duse în apã. Dupã aceea, se întoarse înapoi şi repetã operaţiunea.
De pe parapet, un om strigã spre el:
- Dar ce faci, bãiete?
- Arunc în apã stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajã, rãspunse copilul fãrã a se opri din fugã.
- Dar pe plaja asta sunt mii şi mii de stele de mare: cu siguranþã nu ai sã poţi sã le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai strigã bãrbatul. Ca sã nu mai spunem cã la fel se întâmplã pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poţi schimba lucrurile!
Copilul zâmbi, se aplecã iar şi mai culese o stea de mare şi, aruncând-o în apã rãspunse:
- Iatã cã am schimbat lucrurile pentru aceasta.
Bãrbatul rãmase o clipã mut, apoi se aplecã, îşi scoase pantofii şi şosetele şi coborî şi el pe plajã. Începu sã adune stele de mare şi sã le arunce în apã. O clipã mai târziu coborârã încã douã fete şi astfel erau deja patru persoane care aruncau stele marine în apã. Dupã alte câteva minute erau cincizeci, apoi o sutã, douã sute, mii de persoane care aruncau stele de mare în apã. Astfel furã salvate toate.
Pentru ca lumea sã se schimbe ar fi suficient sã aiba cineva - chiar şi un prunc - îndrãzneala de a începe.
(Bruno Ferrero)
Monday, April 30, 2007
Valorifica potentialul tau, nu incerca sa semeni cu altii.
Intr-o zi, plimbandu-se prin padure, un om gasi un pui de vultur de
abia iesit din gaoace. Dandu-si seama ca daca l-ar fi lasat acolo,
singur si parasit, l-ar fi condamnat la moarte sigura, omul lua
puiul acasa si-l puse intr-un cotet, impreuna cu niste pui de gaina.
Puiul de vultur crescu alaturi de acestia si, bineinteles, invata sa
se poarte ca o gaina: scormonea pamantul pentru a gasi viermi si
insecte, manca semintele pe care i le dadea stapanul, cloncanea si
cotcodacea, iar daca batea din aripi nu se ridica mai mult de cateva
zeci de centimetri.
Au trecut astfel cateva luni, timp in care vulturul nu se indoi nici
o clipa ca locul lui ar fi altundeva decat in curtea stapanului,
printre celelalte gaini. Mai mult, era convins ca el insusi este o
gaina.
Pana cand, intr-o zi, privind spre cerul albastru si fara nori, vazu
un alt vultur planand maiestuos, aproape fara a-si misca aripile
robuste…
Vulturul a inteles dintr-o data care este adevarata lui natura. Si-a
dat seama ca nu exista obstacole care sa-l impiedice sa zboare, in
afara de cele din mintea lui, si, dupa cateva tentative, s-a ridicat
in zbor spre infinit, intr-adevar liber.
************ ********* ********* *
Fara indoiala, cea mai mare parte a cititorilor cunoaste aceasta
povestioara facuta celebra de Anthony de Mello, si foarte mult
folosita in cartile de self help, traning-uri, speech-uri
motivationale s.a.m.d. Si eu am folosit-o intr-un articol, acum mult
timp.
Totusi, ceea ce este mai putin cunoscut este efectul pe care
intamplarea aceasta l-a avut asupra celorlalti locuitori ai curtii.
Dupa ce au vazut ca fostul lor tovaras de joaca si de seminte si-a
luat zborul, pierzadu-se in imensitatea cerului, multe din gaini au
devenit constiente de trista lor situatie si au inceput sa viseze sa
devina vulturi.
Incepura sa circule, la inceput aproape clandestin, apoi mai
deschis, niste filosofii ciudate care argumentau ca fiecare gaina
avea inauntrul sau un vultur care astepta sa fie eliberat. "Conditia
de gaina nu este decat rezultatul unor credinte limitante",
substineau niste gaini-profete, "schimbati credintele, si cerul va
fi al vostru".
Aparusera tot felul de carti in domeniu, cu titluri gen "Cum sa
devii un vultur in 30 de zile", "Vulturocibernetica ", "Analiza
vulturactionala" , "Minunile zborului", "Declanseaza vulturul din
tine" samd.
Pentru cei care aveau bani de cheltuit, aparusera si seminarii (de
Programare Gainolingvistica) si cursuri audio si video, unde se
invata cum sa vizualaizezi lumea vazuta de sus, cum sa recunosti
sunetele celorlalte pasari (sa te pui in rapport), cum sa percepi
senzatia vantului in aripile tale (condita de vultur nu poate fi
atinsa fara concentrare asupra canalelor senzoriale potrivite).
Mai interesant, aparuse si o metoda de analiza (gainogramma) , care
depista 9 feluri de a fi gaina, si in consecinta 9 drumuri diferite
spre a deveni vultur. Aparusera si niste tehnici, cum ar fi
Echilibrul Gainoemotional si CFT (chicken freedom technique), care
te invatau ce se intampla daca apesi pe niste puncte de pe cap si
piept spunand "Iubesc si respect aripile mele", si anume ca iti va
trece frica de inaltime (principalul obstacol in drumul de
dezvoltare spre conditia de vultur).
O gaina mai intreprinzatoare decat celelalte puse la cale un sistem
de multilevel marketing care consta intr-un complex sistem de puncte
care se obtineau vanzand cursuri si seminarii celorlate gaini,
argumentand ca ridicarea in ierarhia sistemului era metoda cea mai
sigura pentru a se apropria de starea de vultur.
Cine frecventa un numar suficient de cursuri putea sa
devina "gainocoach certificat", si ii ajuta pe ceilalti sa mearga
mai rapind pe drumul dezvoltarii.
Nu e nevoie sa spun ca atunci cand cineva, in lipsa totala a unor
rezultate concrete, isi exprima indoielile asupra sensului pe care l-
ar avea toata treaba asta, era imediat acuzat - din partea celor mai
exaltati si convinsi - ca este stapanit de credinte limintante si
blocat de gandul negativ.
Mai ales, i se repeta in continuu: "Aminteste-ti de fostul nostru
tovaras, care dupa o viata de gaina a putut sa zboare; pune
angajament si credinta, si o sa reusesti si tu."
************ ********* ********* *
Chiar daca, asa cum am zis, am folosit-o si eu, povestioara aia m-a
enervat in permanenta pentru ca presupune ca un vultur e mai bun
decat o gaina si face o confruntare stupida intre doua fiinte cu
potentialitati, talente si forte diferite.
Si aici nu este vorba de a lua apararea cui are mai putine talente
sau cui este mai slab, ci de a ma impotrivi unui intreg sistemul
social conceput sa produca nemultumirea permenenta, lipsa de
satisfactie propunand modele imposibil de egalat si industria
adiacenta care iti vinde "solutii" in timp ce alergi dupa aceste
modele imposibile.
E acelasi mecanism prin care ti se arata cel care a castigat un
miliard la loto, si te convinge ca o sa ti se intample la fel.
E acelasi mecanism prin care ti se arata o supervedeta, si ti se
spune ca daca cumperi setul de machiaj (parfum/rochie/ cercei…) o sa
fii ca ea.
E mecanismul prin care o societate care are din ce in ce mai mult
devine din ce in ce mai nesatisfacuta si nemultumita.
Eu, sincer, cred ca un vultur este un vultur, si o gaina o gaina.
Si cred ca pot exista vulturi prosti si gaini superbe, si ca o
confruntare este asolut fara sens.
Si cred ca fiecare ar trebui sa isi exploateze potentialul fara sa
se confrunte cu altcineva in afara de sine, mai ales cu modele
impuse de cineva care are ca singurul scop sa iti vinda "solutiile"
lui.
Bineinteles, eu primul cred - si toata activitatea mea se bazeaza pe
asta - ca fiecare dintre noi are potentialitati fantastice, si nu
pierd ocazia de a reaminti credinta asta si de a ajuta lumea - pe
cat pot - sa intre in contact cu aceste potentialitati.
Eu primul predau si aplic tehnicile psihologice care imbunatatesc
performanta si ajuta in dezvoltara personala.
Dar cand vad lumea care se chinuie sa se conformeze la niste modele
imposibile, urmand sfaturile vanzatorilor de "american dream" (de
multe ori mai confuzi decat discipolii), ma gandesc ca poate trebuie
cineva care sa atraga atentia.
Si sa aminteasca ca fiecare dintre noi e unic, ca fiecare dintre noi
are atatea talente si posibilitati incat, daca si le-ar exploata nu
i-ar mai ramane timp pentru a invidia pe altcineva.
Nu urma modele, fii tu un model!
************ ********* ********* *
Ultimele stiri din cotet imi confirma ca niste gaini s-au imbogatit,
altele tot cauta tehnica potrivita pentru a se ridica in zbor, si
altele asteapta venirea Marelui Gaina care ii va scoate din conditia
lor.
Din cate am aflat, nimeni dintre ei nu s-a mai ridicat de la pamant
mai mult decat niste zeci de centrimetri…
Sursa: http://www.DaMaiDep arte.ro
abia iesit din gaoace. Dandu-si seama ca daca l-ar fi lasat acolo,
singur si parasit, l-ar fi condamnat la moarte sigura, omul lua
puiul acasa si-l puse intr-un cotet, impreuna cu niste pui de gaina.
Puiul de vultur crescu alaturi de acestia si, bineinteles, invata sa
se poarte ca o gaina: scormonea pamantul pentru a gasi viermi si
insecte, manca semintele pe care i le dadea stapanul, cloncanea si
cotcodacea, iar daca batea din aripi nu se ridica mai mult de cateva
zeci de centimetri.
Au trecut astfel cateva luni, timp in care vulturul nu se indoi nici
o clipa ca locul lui ar fi altundeva decat in curtea stapanului,
printre celelalte gaini. Mai mult, era convins ca el insusi este o
gaina.
Pana cand, intr-o zi, privind spre cerul albastru si fara nori, vazu
un alt vultur planand maiestuos, aproape fara a-si misca aripile
robuste…
Vulturul a inteles dintr-o data care este adevarata lui natura. Si-a
dat seama ca nu exista obstacole care sa-l impiedice sa zboare, in
afara de cele din mintea lui, si, dupa cateva tentative, s-a ridicat
in zbor spre infinit, intr-adevar liber.
************ ********* ********* *
Fara indoiala, cea mai mare parte a cititorilor cunoaste aceasta
povestioara facuta celebra de Anthony de Mello, si foarte mult
folosita in cartile de self help, traning-uri, speech-uri
motivationale s.a.m.d. Si eu am folosit-o intr-un articol, acum mult
timp.
Totusi, ceea ce este mai putin cunoscut este efectul pe care
intamplarea aceasta l-a avut asupra celorlalti locuitori ai curtii.
Dupa ce au vazut ca fostul lor tovaras de joaca si de seminte si-a
luat zborul, pierzadu-se in imensitatea cerului, multe din gaini au
devenit constiente de trista lor situatie si au inceput sa viseze sa
devina vulturi.
Incepura sa circule, la inceput aproape clandestin, apoi mai
deschis, niste filosofii ciudate care argumentau ca fiecare gaina
avea inauntrul sau un vultur care astepta sa fie eliberat. "Conditia
de gaina nu este decat rezultatul unor credinte limitante",
substineau niste gaini-profete, "schimbati credintele, si cerul va
fi al vostru".
Aparusera tot felul de carti in domeniu, cu titluri gen "Cum sa
devii un vultur in 30 de zile", "Vulturocibernetica ", "Analiza
vulturactionala" , "Minunile zborului", "Declanseaza vulturul din
tine" samd.
Pentru cei care aveau bani de cheltuit, aparusera si seminarii (de
Programare Gainolingvistica) si cursuri audio si video, unde se
invata cum sa vizualaizezi lumea vazuta de sus, cum sa recunosti
sunetele celorlalte pasari (sa te pui in rapport), cum sa percepi
senzatia vantului in aripile tale (condita de vultur nu poate fi
atinsa fara concentrare asupra canalelor senzoriale potrivite).
Mai interesant, aparuse si o metoda de analiza (gainogramma) , care
depista 9 feluri de a fi gaina, si in consecinta 9 drumuri diferite
spre a deveni vultur. Aparusera si niste tehnici, cum ar fi
Echilibrul Gainoemotional si CFT (chicken freedom technique), care
te invatau ce se intampla daca apesi pe niste puncte de pe cap si
piept spunand "Iubesc si respect aripile mele", si anume ca iti va
trece frica de inaltime (principalul obstacol in drumul de
dezvoltare spre conditia de vultur).
O gaina mai intreprinzatoare decat celelalte puse la cale un sistem
de multilevel marketing care consta intr-un complex sistem de puncte
care se obtineau vanzand cursuri si seminarii celorlate gaini,
argumentand ca ridicarea in ierarhia sistemului era metoda cea mai
sigura pentru a se apropria de starea de vultur.
Cine frecventa un numar suficient de cursuri putea sa
devina "gainocoach certificat", si ii ajuta pe ceilalti sa mearga
mai rapind pe drumul dezvoltarii.
Nu e nevoie sa spun ca atunci cand cineva, in lipsa totala a unor
rezultate concrete, isi exprima indoielile asupra sensului pe care l-
ar avea toata treaba asta, era imediat acuzat - din partea celor mai
exaltati si convinsi - ca este stapanit de credinte limintante si
blocat de gandul negativ.
Mai ales, i se repeta in continuu: "Aminteste-ti de fostul nostru
tovaras, care dupa o viata de gaina a putut sa zboare; pune
angajament si credinta, si o sa reusesti si tu."
************ ********* ********* *
Chiar daca, asa cum am zis, am folosit-o si eu, povestioara aia m-a
enervat in permanenta pentru ca presupune ca un vultur e mai bun
decat o gaina si face o confruntare stupida intre doua fiinte cu
potentialitati, talente si forte diferite.
Si aici nu este vorba de a lua apararea cui are mai putine talente
sau cui este mai slab, ci de a ma impotrivi unui intreg sistemul
social conceput sa produca nemultumirea permenenta, lipsa de
satisfactie propunand modele imposibil de egalat si industria
adiacenta care iti vinde "solutii" in timp ce alergi dupa aceste
modele imposibile.
E acelasi mecanism prin care ti se arata cel care a castigat un
miliard la loto, si te convinge ca o sa ti se intample la fel.
E acelasi mecanism prin care ti se arata o supervedeta, si ti se
spune ca daca cumperi setul de machiaj (parfum/rochie/ cercei…) o sa
fii ca ea.
E mecanismul prin care o societate care are din ce in ce mai mult
devine din ce in ce mai nesatisfacuta si nemultumita.
Eu, sincer, cred ca un vultur este un vultur, si o gaina o gaina.
Si cred ca pot exista vulturi prosti si gaini superbe, si ca o
confruntare este asolut fara sens.
Si cred ca fiecare ar trebui sa isi exploateze potentialul fara sa
se confrunte cu altcineva in afara de sine, mai ales cu modele
impuse de cineva care are ca singurul scop sa iti vinda "solutiile"
lui.
Bineinteles, eu primul cred - si toata activitatea mea se bazeaza pe
asta - ca fiecare dintre noi are potentialitati fantastice, si nu
pierd ocazia de a reaminti credinta asta si de a ajuta lumea - pe
cat pot - sa intre in contact cu aceste potentialitati.
Eu primul predau si aplic tehnicile psihologice care imbunatatesc
performanta si ajuta in dezvoltara personala.
Dar cand vad lumea care se chinuie sa se conformeze la niste modele
imposibile, urmand sfaturile vanzatorilor de "american dream" (de
multe ori mai confuzi decat discipolii), ma gandesc ca poate trebuie
cineva care sa atraga atentia.
Si sa aminteasca ca fiecare dintre noi e unic, ca fiecare dintre noi
are atatea talente si posibilitati incat, daca si le-ar exploata nu
i-ar mai ramane timp pentru a invidia pe altcineva.
Nu urma modele, fii tu un model!
************ ********* ********* *
Ultimele stiri din cotet imi confirma ca niste gaini s-au imbogatit,
altele tot cauta tehnica potrivita pentru a se ridica in zbor, si
altele asteapta venirea Marelui Gaina care ii va scoate din conditia
lor.
Din cate am aflat, nimeni dintre ei nu s-a mai ridicat de la pamant
mai mult decat niste zeci de centrimetri…
Sursa: http://www.DaMaiDep arte.ro
Friday, January 12, 2007
Cele 28 de Legi Universale ale Succesului de Peter Arnold
1. Legea dragostei. Iubeste pe toata lumea ca pe tine insuti. Toate celelalte legi i se subordoneaza acesteia si nu intra in contradictie cu ea. Este o regula biblica. Se aplica la tot ceea ce facem ca indivizi, familii, oameni de afaceri, organizatii, tari. Are o bogatie/valoare universala.
2. Legea cauza-efect. Exista o ordine universala. Nimic nu este accidental. Totul se intampla cu un motiv. Pentru fiecare efect exista o cauza sau un set de cauze.
3. Legea gandirii. Gandurile se materializeaza. Noi devenim ceea ce gandim.
4. Legea echivalentei mintale. Pentru a avea succes intr-un domeniu, trebuie sa avem o imagine clara a acelui succes in mintea noastra, o imagine mintala a ideii noastre de succes, o viziune.
5. Legea corespondentei. Viata noastra exterioara este o oglinda a celei interioare. Exista o corespondenta directa intre experientele si gandurile noatre pe de o parte si atitudinea noastra, pe de alta parte.
6. Legea credintei. Orice credem cu adevarat devine realitate (inclusiv credinta noastra ca meritam succesul).
7. Legea valorii. Ceea ce credem si apreciem cu adevarat se reflecta in ceea ce facem, chiar daca poate cuvintele noastre sugereaza altceva.
8. Legea motivatiei. Tot ceea ce facem este declansat de dorintele noastre interioare, nevoi si instincte, multe dintre ele venind din subconstient.
9. Legea activitatii subconstiente. Subconstientul nostru ne avertizeaza despre lucrurile din jur, in concordanta cu dorintele si grijile noastre cele mai puternice.
10. Legea expectantei. Ceea ce preconizam cu incredere ca se ve intampla, chiar se va materializa.
11. Legea concentrarii. Indiferent asupra a ce ne concentram si ne gandim in mod repetat, devine din ce in ce mai mult o parte a vietii noastre interioare.
12. Legea obisnuintei. Aproape tot ce facem este automat, rodul unui obicei. Obisnuintele care ne indeparteaza de telurile noastre trebuie schimbate.
13. Legea atractiei. Suntem cu totii niste magneti vii. Atragem oameni, intamplari si imprejurari care se armonizeaza cu gandurile noastre dominante.
14. Legea alegerii. Suntem liberi sa alegem ceea ce gandim si in consecinta suntem liberi sa alegem toate celelelte parti ale vietii noastre.
15. Legea optimismului. O atitudine mentala pozitiva ce merge mana in mana cu succesul si fericirea. Optimismul ne face placuti si vioi, mai susceptibili de a reusi.
16. Legea schimbarii. Totul se schimba, nimic nu este fix. Daca nu profitam de schimbare vom deveni victimele ei.
17. Legea controlului. Avem parere buna despre noi insine datorita faptului ca simtim ca ne controlam propria viata.
18. Legea responsabilitatii. Suntem pe deplin responsabili de ceea ce suntem, ceea ce avem, ceea ce devenim, si tot ceea ce reusim.
19. Legea compensatiei. Cu ceea ce contribuim sau investim, aceea vom obtine. Intotdeauna vom fi recompensati pe deplin pentru ceea ce facem.
20. Legea serviciilor. Recompensa noastra va fi direct proportionala cu valoarea serviciilor aduse celorlalti (sau, cum se spune, fii un stapan cu inima unui servitor).
21. Legea efortului aplicat. Toate lucrurile sunt sensibile la efort. De fapt, cu cat muncim mai mult, cu atat devenim mai "norocosi".
22. Legea supra-compensatiei. Trebuie ca intotdeauna sa "investim" mai mult decat obtinem; altfel nu vom obtine niciodata mai mult decat avem in acest moment.Trebuie sa facem mai mult pentru ceea ce suntem "platiti" pentru ca in timp sa fim rasplatiti cu mai mult pentru ceea ce facem. Principiul "ofera mai intai pentru a primi mai tarziu".
23. Legea "pregatirii". "Performanta vine in urma unei pregatiri intense. Adevaratii profesionisti investesc mai mult timp decat altii in pregatire.
24. Legea eficientei fortate. Pe masura ce actionam devenim mai eficienti. Niciodata nu avem timp sa le facem pe toate, dar avem suficient timp sa facem lucrurile cu adevarat importante.
25. Legea deciziei. Orice salt inainte isi are radacina intr-o decizie hotarata de a actiona. Si daca o facem cu indrazneala, vom avea de partea noastra un sprijin nebanuit/neasteptat.
26. Legea creativitatii. Orice progres incepe cu o idee in mintea cuiva. Tot ceea ce mintea noastra poate concepe actiona. Inflexibilitatea te poate face sa ratezi oportunitati.
28. Legea perseverentei. Abilitatea noastra de a persevera, in ciuda obstacolelor si a dezamagirilor, denota incredere in noi insine. Perseverenta este "o calitate de fier" in drumul spre succes.
2. Legea cauza-efect. Exista o ordine universala. Nimic nu este accidental. Totul se intampla cu un motiv. Pentru fiecare efect exista o cauza sau un set de cauze.
3. Legea gandirii. Gandurile se materializeaza. Noi devenim ceea ce gandim.
4. Legea echivalentei mintale. Pentru a avea succes intr-un domeniu, trebuie sa avem o imagine clara a acelui succes in mintea noastra, o imagine mintala a ideii noastre de succes, o viziune.
5. Legea corespondentei. Viata noastra exterioara este o oglinda a celei interioare. Exista o corespondenta directa intre experientele si gandurile noatre pe de o parte si atitudinea noastra, pe de alta parte.
6. Legea credintei. Orice credem cu adevarat devine realitate (inclusiv credinta noastra ca meritam succesul).
7. Legea valorii. Ceea ce credem si apreciem cu adevarat se reflecta in ceea ce facem, chiar daca poate cuvintele noastre sugereaza altceva.
8. Legea motivatiei. Tot ceea ce facem este declansat de dorintele noastre interioare, nevoi si instincte, multe dintre ele venind din subconstient.
9. Legea activitatii subconstiente. Subconstientul nostru ne avertizeaza despre lucrurile din jur, in concordanta cu dorintele si grijile noastre cele mai puternice.
10. Legea expectantei. Ceea ce preconizam cu incredere ca se ve intampla, chiar se va materializa.
11. Legea concentrarii. Indiferent asupra a ce ne concentram si ne gandim in mod repetat, devine din ce in ce mai mult o parte a vietii noastre interioare.
12. Legea obisnuintei. Aproape tot ce facem este automat, rodul unui obicei. Obisnuintele care ne indeparteaza de telurile noastre trebuie schimbate.
13. Legea atractiei. Suntem cu totii niste magneti vii. Atragem oameni, intamplari si imprejurari care se armonizeaza cu gandurile noastre dominante.
14. Legea alegerii. Suntem liberi sa alegem ceea ce gandim si in consecinta suntem liberi sa alegem toate celelelte parti ale vietii noastre.
15. Legea optimismului. O atitudine mentala pozitiva ce merge mana in mana cu succesul si fericirea. Optimismul ne face placuti si vioi, mai susceptibili de a reusi.
16. Legea schimbarii. Totul se schimba, nimic nu este fix. Daca nu profitam de schimbare vom deveni victimele ei.
17. Legea controlului. Avem parere buna despre noi insine datorita faptului ca simtim ca ne controlam propria viata.
18. Legea responsabilitatii. Suntem pe deplin responsabili de ceea ce suntem, ceea ce avem, ceea ce devenim, si tot ceea ce reusim.
19. Legea compensatiei. Cu ceea ce contribuim sau investim, aceea vom obtine. Intotdeauna vom fi recompensati pe deplin pentru ceea ce facem.
20. Legea serviciilor. Recompensa noastra va fi direct proportionala cu valoarea serviciilor aduse celorlalti (sau, cum se spune, fii un stapan cu inima unui servitor).
21. Legea efortului aplicat. Toate lucrurile sunt sensibile la efort. De fapt, cu cat muncim mai mult, cu atat devenim mai "norocosi".
22. Legea supra-compensatiei. Trebuie ca intotdeauna sa "investim" mai mult decat obtinem; altfel nu vom obtine niciodata mai mult decat avem in acest moment.Trebuie sa facem mai mult pentru ceea ce suntem "platiti" pentru ca in timp sa fim rasplatiti cu mai mult pentru ceea ce facem. Principiul "ofera mai intai pentru a primi mai tarziu".
23. Legea "pregatirii". "Performanta vine in urma unei pregatiri intense. Adevaratii profesionisti investesc mai mult timp decat altii in pregatire.
24. Legea eficientei fortate. Pe masura ce actionam devenim mai eficienti. Niciodata nu avem timp sa le facem pe toate, dar avem suficient timp sa facem lucrurile cu adevarat importante.
25. Legea deciziei. Orice salt inainte isi are radacina intr-o decizie hotarata de a actiona. Si daca o facem cu indrazneala, vom avea de partea noastra un sprijin nebanuit/neasteptat.
26. Legea creativitatii. Orice progres incepe cu o idee in mintea cuiva. Tot ceea ce mintea noastra poate concepe actiona. Inflexibilitatea te poate face sa ratezi oportunitati.
28. Legea perseverentei. Abilitatea noastra de a persevera, in ciuda obstacolelor si a dezamagirilor, denota incredere in noi insine. Perseverenta este "o calitate de fier" in drumul spre succes.
Subscribe to:
Posts (Atom)